spot_img

Concert aniversar Doina Rotaru la Varșovia

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează în data de 23 septembrie 2021 un concert aniversar, dedicat remarcabilei compozitoare Doina Rotaru, reprezentantă de marcă a școlii componistice românești, cunoscută în Polonia în mediul muzicii contemporane. La împlinirea a 70 de ani ai creatoarei românce publicul varșovian este invitat la un eveniment care leagă cele două culturi, română și poloneză. Interpreții concertului care va avea loc în eleganta sală de muzică Nowa Miodowa, nou construită la Varșovia, vor fi flautiștii polonezi Ewa Liebchen și Rafał Jędrzejewski (care formează ansamblul Flute o’clock) și pianista Emilia Karolina Sitarz. La invitația Institutului, Doina Rotaru va fi prezentă la concertul din Polonia. De asemenea, în preziua concertului – miercuri, 22 septembrie, de la ora 12.00 – publicul este așteptat în salonul Uniunii Compozitorilor Polonezi (Rynek Starego Miasta 27) la o întâlnire cu compozitoarea, moderată de Krzysztof Kwiatkowski.

 

Cele două evenimente sunt incluse în programul Fringe al Festivalului Internaţional de Muzică Contemporană „Toamna Varșoviană” (Warsaw Autumn), cea mai importantă manifestare muzicală din Polonia, organizată în fiecare an de Uniunea Compozitorilor Polonezi. Creat în 1956 de compozitorii Tadeusz Baird şi Kazimierz Serocki şi conceput iniţial ca o ieşire din impasul în care se afla muzica poloneză la acel moment, Festivalul s-a dovedit un refugiu pentru libertatea artistică, oferind totodată spaţiu de exprimare muzicii contemporane cu stilurile, atitudinile şi tehnicile ei diferite. Festivalul „Toamna Varşoviană” continuă să fie unul din cele mai importante şi mai mari festivaluri de muzică contemporană din lume, reunind în fiecare an în jur de 300 de interpreţi şi compozitori din diferite ţări. Începând din 2019, directorul Festivalului este remarcabilul compozitor, pianist și improvizator Jerzy Kornowicz.

 

Programul concertului:

DOINA ROTARU

Uroboros (1998/rev. 2013) – pentru două flaute

Jyotis (2017) – na flet solo (premieră poloneză)
Crystals (2002) – na flet i fortepian (premieră poloneză)

Japanese Garden* (2006/rev. 2013) – pentru două flaute și bandă

 

*versiunea de duet a lucrării a fost creată de compozitoare ăn 2013 special pentru Ewa Liebchen – flaut, flaut piccolo, Rafał Jędrzejewski – flaut, flaut bas,  Emilia Sitarz – pian

 

Compozitoarea Doina Rotaru lucrează adesea cu arhetipuri și simboluri pe care le țese cu grijă în heterofoniile sale, amestecând influențe arhaice românești (în special în tipul de ornamentație sau utilizarea frecventă a flautului) cu tehnici și structuri contemporane.

Născută în 1951, la București, Doina Rotaru a studiat compoziția la Universitatea Națională de Muzică (1970-1975), avându-i ca profesori pe Ștefan Niculescu și Tiberiu Olah. În 1991 a primit o bursă în Olanda (Amsterdam), unde a studiat cu Theo Loevendie.

A scris până acum peste 120 de lucrări care acoperă aproape toate genurile muzicale: de la lucrări pentru instrumente solo, de cameră, corale, până la la opusuri pentru orchestră, de la piese care îmbină instrumentele cu muzica electronică până la muzică pentru teatrul de păpuși. Muzica sa a fost cântată în numeroase concerte și festivaluri din întreaga lume, din Europa, Extremul Orient, Australia, Canada și America de Sud.

Lucrările sale au fost comandate de Festivalul de Toamnă din Varșovia, Radio France, Radio Graz, Suntory Hall Tokyo, Ministerul francez al Culturii, diverse ansambluri și soliști din Austria, Croația, Franța, Germania, Islanda, Japonia, Olanda, Suedia, Elveția.

A colaborat cu muzicieni de prestigiu precum flautiștii Pierre-Yves Artaud, Mario Caroli sau Ion Bogdan Ștefănescu, saxofonistul Daniel Kientzy, interpretul de shakuhachi Iwamoto Yoshikazu, dirijorii Barrie Webb, Pierre-Alain Biget, Ludovic Bacs, Christian Badea, Horia Andreescu, cu Stockholm Saxophone Quartet, Ergon Ensemble (Atena), Ansamblul Profil (București), Cvartetul de coarde Arcadia (Cluj), XXth Century Ensemble(Viena), Caput Ensemble (Islanda), Les Percussions de Strasbourg, Orchestra franceză de flaute (Paris), Orchestra Filarmonicii din Tokyo, Orchestra Filarmonicii din Malmö ș.a.

Doina Rotaru a primit Premiul Academiei Române (1986), Premiul Uniunii Compozitorilor (UCMR, București – 10 premii în perioada 1981-2015). În 1994 a primit Premiul I la Concursul Internațional Gedok – Mannheim (Germania) pentru a Simfonia a II-a.

A fost invitată să conferențieze despre muzica ei în Germania (la Cursurile de vară de la Darmstadt pentru Muzică Nouă – 1992, 1994), Olanda (Seminarul Internațional al Compozitorilor „Gaudeamus”, Amsterdam  – 1990, 1992), Marea Britanie (Universitatea Huddersfield – 1995, Brighton – 1995) , Japonia (Tokyo – 1998, 2001, Akiyoshidai – 2011), Islanda (Skalholt – 2006), Suedia (Stockholm – 2010), Polonia (Bydgoszcz – 2018), Italia (Bari – 2011, Veneția – 2019), Spania (Madrid și Bilbao – 2019).

Doina Rotaru a fost invitată să participe în jurii internaționale ale unor concursuri de compoziție sau în comisii de selecție la festivaluri în Franța (Paris – 2002, 2006), Slovenia (Ljublijana – Zilele Mondiale ale Muzicii 2004) și România (București – 2006), precum și la numeroase concursuri de compoziție românești.

Începând din 1990 a predat la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a condus Catedra de Compoziție în perioada 2008-2013. Din 1998 este doctor în muzicologie al aceleiași Universități, titlu obținut cu lucrarea Compozitorii contemporani și tradițiile arhaice. Este coautoare, împreună cu profesorul Liviu Comes, a două volume didactice:  Contrapunct. Manual pentru liceele de muzică (Editura Didactică, 1977) și Tratat de contrapunct vocal si instrumental (Editura Muzicală, 1986).

În 1998 și 2009 a fost director artistic al Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, cel mai important festival de muzică contemporană din București.

Lucrările sale sunt publicate de Editura Muzicală (Editura Muzicală) din București, Éditions Leduc și Henry Lemoine din Paris, precum și de Babel Scores.

 

// anunță Institutul Cultural Român de la Varșovia.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508