spot_img

CSDR şi AgenţiadeCarte.ro pichetează Guvernul României, între 15-30 septembrie 2010, pentru abrogarea OUG 58/2010

AgenţiadeCarte.ro prezintă comunicatul Preşedintelui Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Iacob Baciu, prin care e anunţată hotărârea luată de BIROUL EXECUTIV NAŢIONAL al CSDR în data de 2 septembrie 2010. Conform acesteia, în perioada  15 – 30 septembrie 2010, se va organiza  pichetarea permanentă a Guvernului României, la care vor participa toţi membrii Biroului Executiv Naţional ai confederaţiei. Hotărârea a fost luată în urma analizei rezultatelor negocierilor cu Guvernul, care nu a soluţionat revendicările confederaţiei. Pichetarea va înceta în momentul primirii membrilor pichetului de către domnul Prim Ministru, Emil Boc. Iniţiatorul Scrisorii de Protest “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?” şi al grevei fiscale, scriitorul Dan Mircea CIPARIU, preşedintele secţiei Poezie – Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bucureşti şi publisherul AgenţieideCarte.ro, va participa la acest eveniment de protest până la abrogarea OUG 58/2010 , ordonanţă ce prevede suprataxarea drepturilor de autor.

Redăm mai jos textul integral transmis de către Biroul Executiv Naţional al CSDR:

În urma analizei rezultatelor negocierilor cu Guvernul, membrii Biroului Executiv Naţional au constatat că revendicările confederaţiei nu au  fost soluţionate de către guvernanţi şi, pe cale de consecinţă, laîntâlnirea membrilor BEN cu domnul Prim Ministru se va solicita:

1)       elaborarea unei noi Legi a  salarizării unice în sistemul bugetar astfel încât  domeniile strategice pentru România –  sănătatea, învăţământul, cercetarea ştiinţifică, cultura – să fie confirmate şi prin coeficienţii din grila de salarizare;

2)       stabilirea salariului minim pe economie garantat în plata  de 50% din salariul mediu pe economie;

3)       structurarea bugetului de stat astfel încât acesta să cuprindă Fondul de salarii la Capitolul Investiţii, întrucât motivarea resursei umane reprezintă o investiţie pe termen lung.

CSDR a constatat că Proiectul cadru al Legii salarizării unice a personalului bugetar încalcă grosolan negocierile care au avut loc între partenerii sociali din cadrul comisiei bipartite, introducând coeficienţi jignitori privind salarizarea personalului din sănătate, învăţământ, cercetare ştiinţifică şi cultură, ceea ce va  avea drept consecinţă un masiv exod de inteligenţă şi forţă de muncă calificată în afara ţării.

De asemenea, inconsecvenţa şi mimarea dialogului social de către reprezentanţii Executivului au fost confirmate şi în cazul modificărilor aduse Codului fiscal, motiv pentru care CSDR  solicită anularea în tot a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 58/2010 şi a HG nr.791/2010 privind normele metodologice de aplicare a Legii 571/2004 privind Codul fiscal. Deşi reprezentanţii CSDR au atras atenţia, în nenumărate rânduri, asupra haosului fiscal ce va fi creat de adoptarea în această formă a  actelor normative, reprezentanţii guvernului au refuzat să ţină cont de votul negativ acordat de confederaţie, preferând să calce în picioare normele dialogului social.

În ceea ce priveşte încercarea actualei Puteri de a limita libertatea de exprimare şi dreptul publicului de a fi informat, CSDR solicită CSAT-ului să retragă din Strategia Naţională de Apărare a Ţării prevederile referitoare la mass-media, articolul 6.2 Vulnerabilităţi, paragraful 10 şi a sesizat împreună cu Federaţia Română a Jurnaliştilor Mediasind, Comisia de Petiţii a Parlamentului European solicitând declanşarea procedurii de infringement, din cauza încălcării de către statul român a mai multor norme europene.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508