spot_img

Chișinău – capitala cărții pentru următoarele cinci zile

Cele mai importante edituri din România și Republica Moldova vor fi prezente la această ediție Bookfest Chișinău, care își propune să consolideze dialogul cultural între editorii, autorii și publicul de carte în limba română, mai ales că Bookfest se suprapune cu Ziua Limbii Române, celebrată și la Chișinău, pe 31 august. Cu peste 50.000 de cărți aduse doar din România, reduceri consistente și o ofertă bogată de materiale educaționale, Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău a devenit un eveniment cultural de referință în peisajul basarabean. La deschiderea oficială a Salonului, care va avea loc miercuri, 28 august, la orele 12:00, la Moldexpo,  vor participa Liliana Nicolaescu – Onofrei, ministrul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Sergiu Nistor, consilier prezidențial al Președintelui României Klaus Werner Iohannis, Igor Șarov, președintele de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, Nicolae Brînzea, directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, și Andrei Novac, directorul Centrului Național al Cărții din ICR.

Personalități de renume urcă pe scena Bookfest

Primul eveniment va fi susținut în aceeași zi de invitatul de onoare al Editurii Junimea, Ion Hadârcă, poet și traducător. Titlurile apărute în colecția Historia Magistra Vitae vor fi prezentate de  Doru Scărlătescu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași), Maria Pilchin (Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Chișinău) și Lucian Vasiliu (Editura Junimea). Colecția Historia Magistra Vitae este susţinută de autori de renume în domeniul istoriografiei naţionale şi internaţionale și este locul de exprimare a rezultatelor cercetării în domeniu, mai ales în spaţiul academic ieşean.

Pentru că pe 2 septembrie în Republica Moldova va începe un nou an școlar, Editura Eurodidactica lansează tot miercuri, cu începere de la orele 15:00 proiectul ROMÂNIA, ȚARA MEA DE DOR, o hartă interactivă pentru copii, cu recunoaștere vizuală. Moderatorul evenimentului va fi: dr. Rodica Ursu Naniu, iar invitați vor fi Victor Alexeev (secretar de stat în MPRP), amb. Iuliana Gorea Costin, dr. Nadea Cristea și dr. Pavel Cerbușcă. Proiectul a fost  realizat de Asociația Syllabus cu sprijinul Ministerului Pentru Românii de Pretutindeni.

Joi, în a doua zi de Bookfest Chișinău, la 17, fostul Procuror General al României, Augustin Lazăr și prof. univ. dr. Sergiu Musteață, expert ICOMOS, vor fi invitații conf. univ. dr. Rodica Ursu Naniu la lansarea volumului Când Legea străbună era sacră: Tablele de legi ale Municipiului Troesmis, fundament al ordinii de drept moderne.

Vineri, 30 august, de la orele 13:00, Editura Cartdidact lansează volumul Patrimoniul educațional universitar. Dascăli și discipoli de conf. univ. dr. Rodica Ursu Naniu și Igor Șarov, Președinte de Onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău.

 

Istorii de ieri și de azi din Basarabia

 

Tot vineri, în Pavilionul Central, începând cu orele 15:00, editura Arc lansează volumul „Elitele Moldovei sovietice”, de Dumitru Lisnic, eveniment care va fi prezentat de Maria Pilchin.

În continuare, de la ora 16, editura Cartier lansează volumul „Să vină sirienii, bețivii și Donbasul!” autor și prezentator Polina Cupcea. Autoarea a adunat în cele 164 de pagini poveștile de viață ale unor oameni reali ,,cu istorii amare și vieți dărâmate. Deși trec prin grele momente de cumpănă, ei reușesc să dea dovadă de curaj și putere nebănuită în lupta lor cu morile de vânt ( și aici mă refer la legi, reforme, politici, care, pur si simplu, îi înconjoară)’’. Invitați vor fi Corina Cepoi, Constantin Schiopu și Violeta Colesnic. Moderator: Emilian Galaicu -Păun, scriitor și redactor șef al Editurii Cartier.

Programul manifestărilor culturale dedicate Zilei Limbii Noastre debutează sâmbătă, de la ora 10, când editura EURODIDACTICA va lansa volumul „Din Basarabia. Poezii alese” (Ed. Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România). Autori: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija. Moderator: ambasador Iuliana Gorea-Costin. Invitați: Raisa Vieru, Alexandrina Matcovschi, Nicolae Dabija, Eugen Doga, Cristina Leorent (director TVR International), Doru Dinu Glavan (președinte UZP), Miron Manega (director realizator la revista „Certitudinea”), Firiță Carp (director editor la „Detectiv literar”), Madlena Corina Diacon (secretar general UZP, redactor artistic Radio România Cultural). Despre unul dintre autori, Dumitru Matcovschi, poetul Arcadie Suceveanu spune că ”va rămâne în conștiința oamenilor ca un poet care a stigmatizat și a pus la stâlpul infamiei impostura, minciuna privind viața Basarabiei de-a lungul istoriei. Dumitru Matcovschi şi-a asumat destinul Basarabiei şi s-a identificat cu istoria şi drama acestui meleag.”

Desant Humanitas la Chișinău

Tot sâmbătă, între orele 13:00 și 15:55, Editura Humanitas va lansa trei volume. Primul dintre ele este Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici de Dumitru Crudu, care face parte din colecția Scriitori români contemporani. La lansare vor participa Dumitru Crudu, Rodica Gotca și Oxana Gherman.

Volumul reprezintă o istorie personală ce are ca laitmotiv data de 28 iunie. Povestea lui Mihai Mihailovici, recompusă fragmentar, din momentele cele mai acute ale vieții sale, e o cronică indirectă a unei lumi aflate într-o permanentă frământare – oglindă a felului în care Marea Istorie copleșește și distruge destine individuale, scrisă ca o farsă întunecată, cu momentele ei de umor și de speranță.

Cel de al doilea volum ce va fi lansat cu această ocazie este Două veacuri de populism românesc, de Robert Adam. Invitați vor fi Robert Adam, Maria Pilchin, Igor Cașu.

,,Robert Adam ne oferă o carte impresionantă ca rigoare academică și de o urgentă actualitate. Navigând cu sagacitate și erudiție prin apele mereu tulburi ale populismelor de ieri și de azi, autorul demistifică narațiunile autoglorificatoare ale profeților naționaliști. Calmul analitic este dublat de o pasiune morală. O pasiune care pariază pe valorile societății deschise și care știe cine sunt inamicii acesteia.“ – spune despre volum Vladimir Tismăneanu.

De la orele 15:00, Editura Humanitas a programat lansarea volumului Zilele după Oreste, de Vitalie Ciobanu. Vor participa, alături de autor, Lucia Țurcanu și Constantin Cheianu.

Proza lui Vitalie Ciobanu reunește o serie de personaje memorabile, în jurul cărora se construiesc imagini alternative ale unor realități istorice diverse: fost profesor de estetică, Oreste e un fel de tribun improvizat ale cărui discursuri revoltate, îndreptate împotriva politicii și lumii strâmbe de azi, magnetizează și intrigă în același timp.

 

Cei mici sunt răsfățații acestei ediții Bookfest

 

Cei mici nu au fost uitați nici la această ediție, și pe lângă oferta cu materiale educaționale adresată elevilor, pentru ei, organizatorii le-au pregătit și o surpriză extraordinară: un tobogan gonflabil care le va sta la dispoziție toată ziua de sâmbătă pentru a se bucura de vremea frumoasă de afară dar și pentru a se destinde după câteva reprize de vizitat Salonul de Carte Bookfest. Toboganul va avea acces gratuit și va fi disponibil în exteriorul pavilionului Bookfest.

Editura Arco Iris a pregătit sâmbătă, de la orele 11:00 prezentarea seriei de cărți Scrieri pentru copii, de la bunica: „Povestiri hazlii”, „Pățaniile motanului Musli”, „Capra cu trei iezi supraviețuitori” și „Teatru pentru copii„, de Victoria Furcoiu, în prezentarea autoarei. Volumele cuprinse  sub titlul  “Scrieri  pentru  copii  de  la  bunica” conţin tematici diferite destinate  domeniului educativ şi ocupaţional pentru preșcolari și școlarii din ciclul primar de învățământ.

Editura Junimea continuă sâmbătă seria lansărilor pentru copii, de la orele 11:30, cu colecţia Ulița copilăriei ,,Melcul și semaforul” de Leo Butnaru.

 

Ziua de sâmbătă se închide cu lansarea volumului „Unsprezece tineri poeţi din Chişinău”, apărut la editura Casa de Pariuri Literare. Moderator va fi Dumitru Crudu, iar invitați vor fi poeţii: Ion Agaci, Roman Andriiv, Artur Cojocaru, Patricia Coltău, Cristina Dicusar, Victoria Epure, Dumitru Garcaliuc, Daniel Grama, Tatiana Grosu, Rafaela Malic și Vitalie Șega. Lucrarea adună între copertele sale tot ce are mai valoros poezia foarte tânără din Chișinău. Niciunul dintre poeți încă n-a debutat în volum, dar mai toți au în sertar câte un manuscris de poezie, pe care ar putea să-l publice în orice moment. Cel mai tânăr poet are șaisprezece ani și cel mai mare este în vârstă de 30 de ani.

 

Pentru că Librăriile Cărturești vor deschide în această perioadă o librărie la Chișinău, pe o suprafață de circa 400 mp, în centrul comercial Malldova, duminică, în ultima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest, începând cu orele 11:00, editura Prut Internațional a ales să lanseze colecția „Prima mea bibliotecă” la Librăria Cărturești. Evenimentul va fi prezentat de Maria Pilchin.

Programul evenimentelor de la Salonul Internațional de Carte Bookfest se finalizează duminică, la orele 17:00, cu două lansări ale Editurii Prut Internațional. Primul volum este antologia „Forme fixe și libertăți”, iar cea de  a doua lansare se adresează celor mai mici dintre cititori „Pâinică de la iepure”. Autorul ambelor volume este Iulian Filip, ,,poetul care unește generațiile’’, iar prezentator va fi Ianoș Țurcanu.

 

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi zilnic între 10:00 – 20:00.

Calendarul integral al evenimentelor din cadrul ediției Bookfest Chișinău 2019 este disponibil pe www.bookfest.ro, dar și pe pagina oficială de Facebook a Salonului Internațional de Carte Bookfest.

 

Organizatorii evenimentului sunt, ca de fiecare dată în ultimii patru ani, Asociația Editorilor din România (AER), în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Uniunea Editorilor din Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508