spot_img

Castelul Bran lansează ”Concursul național de literatură pentru copii și adolescenți”

Castelul Bran anunță organizarea primei ediții a ”Concursului de literatură pentru copii și adolescenți”. ”Ești născută să scrii basme!”, i-a spus într-o zi Elisabeta mamei sale, Regina Maria. De aici, de la Castelul Bran, una din reședințele preferate ale Reginei Maria, preluăm îndemnul și vă spunem și noi: Sunteți născuți să scrieți, urmați-vă visul, îndrăzniți să împărtășiți cu lumea întreagă propria lume de lumină și culori. Lăsați cuvintele să prindă viață prin personaje imaginare sau reale, prin întâmplări cu haz și tâlc. Pentru ca cei mici care învață alfabetul, dar și cei care au ajuns la vârsta adolescenței să citească cu plăcere aventurile care prind viață prin ochii și inima dumneavoastră! O invitație ca o datorie de onoare pentru personalitatea Reginei Maria, cea care a scris, printre altele, „ca un prea plin de frumusețe al inimii”, povești pe care le citea propriilor copii. Povestiri reeditate an de an de Castelul Bran, în ediții bilingve, ilustrate cu desene ale elevilor de la liceele de artă din țară.

Îmi plăcea să spun povești surorilor mele, iar mai târziu copiilor mei. Frumosul juca un mare rol în toate. Frumusețea de orice fel ar fi fost mă atrăgea, atât de limpede vedeam tot ce povesteam încât făceam pe ascultătorii mei să rătăcească prin locuri pustii, pe vârfuri de munți, pe lungi tărmuri de mare sau prin locuri îngrozitoare, unde se întâlneau cele patru vânturi”, mărturisea regina care, pe lângă scris, a mai fost pasionată de pictură și amenajări interioare.

Concursul este deschis tuturor celor care cred că au acest talent, de a crea lumi fantastice, atât pentru cei mici, cât și pentru cei care au atins pragul adolescenței. Tematica este la alegere, la fel și genul literar (proză, teatru scurt, eseuri, poezii, benzi desenate). Jurizarea se va face pe trei secțiuni de vârstă: școlari (până la 12 ani), adolescenți (12 – 18 ani) și seniori (peste 18 ani). Concurenții trebuie să țină cont de câteva reguli:

  • Textele trebuie să fie inedite, să aibă maximum 20 de pagini A4, să fie scrise în Microsoft Office Word, caracter Times New Roman, mărimea 12, la 1.5 rânduri și aliniere Justify, cu diactitice, într-un singur document.
  • Nu pot participa la concurs lucrările care au fost declarate câștigătoare ale altor concursuri cu tematică similară, sunt deja publicate sau fac deja obiectul unui contract de publicare viitoare. Excepție fac materialele pubicate pe blogul personal.
  • Copiii vor fi înscriși în concurs printr-un reprezentant legal.
  • Textele vor fi trimise, până la data de 1 martie 2018, la adresa office@bran-castle.com, cu titlul: ”Pentru concursul național de literatură pentru copii și adolescenți”. Obligatoriu, se va menționa categoria de vârstă cereia i se adresează textul literar: preșcolarilor, școlarilor până în 12 ani și adolescenților.
  • Textele însoțite de ilustrații originale reprezintă un plus pentru creația literară.
  • Textele vor fi însoțite, obligatoriu, de datele autorului: nume, prenume, data nașterii, numărul de mobil, adresa de e-mail.
  • Câștigătorii vor fi anunțați la data de 1 mai 2018, pe pagina de Facebook a Castelului Bran, la secțiunea ”Concursul național de literatură pentru copii și adolescenți”.
  • Premiile vor fi înmânate câștigătorilor, în cadru festiv, la 1 iunie 2018, la Castelul Bran, de Ziua Internațională a Copilului și de Ziua Castelului Bran.

Premiile se acordă pentru fiecare dintre cele trei secțiuni, toate textele selectate de juriu urmând să fie publicate într-un volum colectiv cu titlul: ”Castelul cu povești”. Cea mai apreciată creație literară va fi răsplătită cu Marele Premiu al Castelului Bran, în valoare de 1.000 euro.

Juriul este compus din următoarele personalități:

  1. Denis Dinulescu – președintele juriului, prozator, dramaturg, scenarist film
  2. Doina Ruști – scriitor, traducător, doctor în filologie
  3. Florin Iaru – poet, prozator
  4. Mirela Rețegan – creatoarea Zurli, ziarist, publicist, realizator tv, scriitoare și realizatoare de spectacole pentru copii.
  5. Florentina Tănase – actriță la ”Teatrul Țăndărică” București
  6. Anca Ivașcu – Redactor – Șef Editura ”Monitorul Oficial” R.A.

Participanții la ”Concursul național de literatură pentru copii și adolescenți” vor semna un acord pentru dreptul de publicare, în cazul în care textele prezentate sunt declarate câștigătoare, urmând să apară în volumul colectiv de povești pentru copii și adolescenți.

Mai multe detalii pe www.bran-castle.com, www.facebook.com/BranCastleOfficial sau la telefon 0268.237.700.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508