spot_img

Carmen Mușat, la prima ediție a dezbaterilor „Marţi în Teorie”

Marți, 15 septembrie 2015, ora 18.00, la Librăria Open Art din București (str. Pitar Moș nr. 12, intrarea din str. Arthur Verona), va avea loc prima ediție a  proiectului de dezbateri  „Marţi în Teorie”. Invitat: Carmen Mușat. Moderator: Vasile Mihalache. Dezbaterile vor avea loc bilunar, a doua şi a patra marţi din lună, de la ora 18.00. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Pentru că lumea nu este suficient de complicată, iar marțea este o zi bună pentru polemici și delimitări, este posibil să fi venit vremea să auzim ce au de spus acei oameni care, dintr-un motiv sau altul, s-au apucat să scrie, să traducă, să editeze sau, de ce nu, să „practice” teoria. Vom încerca să aflăm, de la diverși invitați, lucruri simple precum: la ce (mai) e bună teoria și ce putem face cu ea, dacă tot o (mai) avem; de ce Gérard Genette rămâne un  teoretician „contemporan” în universitățile noastre; cum poți să citești Shakespeare și să crezi că e vorba despre Manchester United; de ce seamănă teoria cu poezia, în sensul că amândouă sunt „inutile” – chiar dacă în moduri diferite –, dar teoreticienii și poeții continuă să se îndoiască de asta; sau de ce s-a transformat teoria din (sub)disciplină în metodologie. Așadar, mai degrabă o discuție despre ce vrea teoria decât o discuție teoretică propriu-zisă, pentru că, înainte de a discuta despre calitățile acrobatice ale porcilor zburători, ar fi bine, cred, să aflăm în ce măsură zboară porcii.

Întrebările din public vor fi premiate pe loc cu răspunsuri, nimeni nu va fi la fel de încordat ca la orele de teoria literaturii, iar „adevărul” va fi, pe cât posibil, contemporan cu noi.

Prima ediție o are ca invitată pe Carmen Mușat, conf. univ. dr. la Facultatea de Litere a Universității din București și redactor-șef la Observator cultural, de la care vom încerca să aflăm și câte ceva despre postmodernism și despre relația dintre teoria literară și politică. Moderator va fi Vasile Mihalache.

Și asta-i tot, „Marți în teorie” (1), la Open Art, 15 septembrie 2015, ora 18:00, str. Pitar Moş nr. 12 (intrarea din str. Arthur Verona), București, pentru că teoria stimulează părți ale corpului pe care alte lucruri nu le pot atinge.

Carmen Mușat (n. 1964, Buzău) este conferenţiar la Catedra de Teoria literaturii, Facultatea de Litere a Universității din Bucureşti, doctor în filologie al aceleiași universități, cu teza Descriere și narațiune în proza postmodernă românească și redactor-șef al revistei Observator cultural. Este membru fondator al CESI (Centrul de Excelenţă pentru Studiul Imaginii), al Centrului de Studii Interdisciplinare „Tudor Vianu” și al CESIS (Centrul de Excelenţă pentru Studiul Identităţii Culturale, Facultatea de Limbi Străine, UB). Face parte din diferite asociații profesionale și de specialitate românești și internaționale precum ALGCR (Asociaţia de Literatură Generală şi Comparată din România), PEN Club Romania, ENN (European Narratology Network), MLA (Modern Language Association) și Hannah Arendt Center.

A debutat în volum prin coordonarea antologiei Romanul românesc interbelic (Humanitas, 1998), pentru care a scris prefața, notele și studiul critic, urmate imediat de Perspective asupra romanului românesc postmodern (Paralela 45, 1998). A scris despre Strategiile  subversiunii. Descriere  şi  naraţiune  în  proza  postmodernistă (Paralela 45, 2002; ed. a II-a, Cartea Românească, 2008), a publicat o colecție de articole din perioada 2000-2005 cu titlul Canonul şi Tarotul (Curtea Veche, 2006) și, în 2009, Dincolo de literatură. O carte cu şi despre Lucian Raicu (Hasefer). Nu trebuie uitate nici prefețele la operele Gabrielei Adameșteanu sau edițiile îngrijite ale operelor lui Gheorghe Crăciun.

În 2015 urmează să apară la Polirom Frumoasa necunoscută și paradoxurile teoriei literare.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508