spot_img

CĂLĂTORIE ÎNTRE OCCIDENT ȘI ORIENT. FESTIVALUL DE MUZICĂ VECHE BUCUREȘTI 

Se află în plină desfășurare Festivalul de Muzică Veche București, ediția a XVII-a, cel mai important eveniment de gen la care bucureștenii pot asista. Sub genericul ”Orient și Occiden”t, până în 27 noiembrie 2022, unii dintre cei mai apreciați interpreți ai muzicii vechi din Spania, Germania, Franța, India, Italia, Armenia și România au fost invitați la București pentru a redescoperi, împreună cu publicul, noutatea muzicii vechi într-un repertoriu marcat de nostalgia și eleganța unor timpuri uitate sau puțin cunoscute. După succesul la public al concertelor susținute în prima săptămână festivalieră de Emilio Villalba și de formația sa, Cantica (Spania), clavecinistul Ketil Haugsand (Germania), ansamblul Le Consort (Franța), Sangam Trio (India, Italia), în perioada ce urmează vor evolua  la Muzeul Național de Artă al României, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică din București și Biserica Sfântul Ioan Rusul, chitaristul Xavier Díaz Latorre (Spania), Corul Etheros (România), ansamblul Sempre (România), formația Trei Parale (România), Arsen Petrosyan Quartett (Armenia), Corul Melos Paisian (România). Invitați speciali: prof.univ.dr. Nicolae Gheorghiță și monahul Filotheu Bălan (doi dintre cei mai apreciați muzicologi bizantini ai momentului). AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Seria de evenimente din această săptămână începe marți, 15 noiembrie, ora 19, cu prezentarea unui concept unic și incitant, o întâlnire neașteptată între culturi, în perimetrul muzicii vechi, dar cu reverberații în contemporaneitate. Este ceea ce ne propun membrii Trio-ului Sangam la Sala Auditorium, sub titlul Once upon a time. Programul muzical al serii imaginează un periplu între Orient si Occident, cu fiecare dintre școlile sale muzicale, demonstrând măiestrie pe lăută renascentistă, pe de o parte, sitar și tabla, pe de altă parte. Cele două tradiții „împletesc” apoi împreună muzici noi, în care lăuta urmează ragas-urile indiene (Hemavati sau Kalyan), ori în care sitarul si tabla se adaptează pieselor de dans ale Renașterii italiene.

Pentru prima oară Festivalul de Muzică Veche găzduiește o conferință-concert, sub genericul Între Bizanț și Roma, programată joi, 17 noiembrie, ora 19, în Sala „George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București. Prof. univ. Dr. Nicolae Gheorghiță, unul dintre cei mai importanți exegeți ai muzicii bizantine de la noi din țară va vorbi „Despre polifonie în cântul bizantin”, expozeul său fiind completat de intervențiile Corului Etheros, dirijat de Florian Costea. Accesul publicului este liber în limita locurilor disponibile.

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 19, la Sala Auditorium, Ansamblul de muzică barocă Sempre vă propune o perspectivă proaspătă, aducând împreună valoroasele lucrări ale unor compozitori astăzi uitați care au trăit și au creat în perimetrul stilistic baroc. Destinul postum este, din nefericire, capricios și adesea radical în cazul celor mai mulți creatori ai Barocului. Și aceasta și pentru că, după obiceiul acelor timpuri, lucrările muzicale erau efemeride, concepute pentru un moment sau eveniment anume, trecând apoi imediat în spațiul păcii bibliotecilor. Muzica însemna momentul prezent, se cânta, apoi era compusă o altă muzică, și alta, și alta… Pentru ca noi, la sute de ani după, să ne bucurăm din nou de „Baroque unknown”.

            Programul, prezentat sub titlul generic Orient și Occident, ilustrează personalitatea unui festival de muzică veche organizat la granița răsăriteană a Europei. Periplul muzical va reuni diferite stiluri și expresii, de la muzică barocă, renascentistă la cea bizantină, de la muzica evreilor sefarzi, armenească la cea veche românească și indiană, acoperind un spațiu temporal ce pornește de la primele veacuri ale mileniului trecut și ajunge până la începutul secolului al XIX-lea. 

Programul Festivalului poate fi găsit pe: https://earlymusic.ro/ 

Biletele se pot achiziționa din rețeaua fizică Eventim sau online: https://bit.ly/3U0EYkh 

Festivalul de Muzică Veche București este organizat de Asociația Antiqva. 

Partenerii festivalului sunt: Ministerul Culturii, Muzeul Național de Artă al României, Institutul Francez, Uniunea Armenilor din România, Institutul Liszt București, Palatul Bragadiru, Institutul Cervantes, Fundația Calea Victoriei, Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc, Centrul Cultural Rabindranath Tagore, Parohia Brâncuși, Universitatea, Națională de Muzică București.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Delicatese Florescu.

Parteneri media: TV Trinitas, Radio Trinitas, Radio România Muzical, RFI, Radio Clasic, PressHub.ro, Profit.ro, News.ro, informateca.ro, modernism.ro, AgentiadeCarte.ro, BookHub.ro. 

            Festivalul de Muzică Veche București este primul de acest gen din București și unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România. Este cotat pe locul patru între „cele mai frecventate festivaluri din București” (conform Barometrelor de consum cultural pe ultimii doi ani realizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală) și pe locul cinci în cadrul „Studiului de consum cultural pentru municipiul București 2015” – studiu realizat de INCFC la inițiativa ARCUB, pentru elaborarea Strategiei Culturale a Bucureștiului). De asemenea, Festivalul este considerat cel mai important eveniment de muzică veche din Sud-Estul Europei. În anul 2015 acesta a devenit membru (la vremea aceea singurul din Europa de Est) al prestigioasei Rețele Europene de Muzică Veche (REMA). 

            Festivalul este dedicat muzicii vechi europene, de la piese medievale până la muzica renascentistă, barocă, bizantină, mergând până la muzicile vechi ale popoarelor din bazinul mediteraneean și Orient. 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508