spot_img

Burse universitare în valoare de 50.000 Euro pentru tinerii aflaţi în dificultate, oferite de Fundaţia Blue Heron

Sâmbătă, 12 februarie 2011, ora 20:00, la Palatul Ghika din Bucureşti, are loc cea de-a V-a ediţie a „Valentine’s Day Charity Ball”, eveniment anual de strângere de fonduri în beneficiul programului de burse universitare destinat tinerilor merituoşi, fără posibilităţi materiale – tineri orfani sau abandonaţi, care urmează studii academice. Evenimentul e organizat de Fundaţia Blue Heron.

Peste 250 de invitaţi şi-au confirmat prezenţa: personalităţi din mediul de afaceri, corpul diplomatic, societatea civilă şi personalităţi din presă. Prin prezenţa şi contribuţiile lor, aceştia oferă tinerilor beneficiari ai Fundaţiei o şansă la educaţie şi un viitor mai bun.

Suntem printre puţinele organizaţii non-guvernamentale din România ai cărei fondatori acoperă toate costurile administrative. Astfel, donaţiile și contribuţiile financiare ale susţinătorilor sunt folosite integral pentru burse”, a declarat Stefania Magidson, Președintele Fundaţiei Blue Heron.

Până în prezent, în cei opt ani de activitate, Fundaţia a strâns 760.000 de dolari de la peste 600 de donatori din Statele Unite și din România. Suntem mândri să avem 115 bursieri, dintre care 44 sunt la începutul unei cariere promiţătoare”, a completat Mike Costache, director de strategie și fundraising al Fundaţiei Blue Heron.

Anul acesta, cu ajutorul donatorilor din România și Statele Unite, Fundaţia și-a propus să ofere 50 de burse noi în valoare de o mie de euro per student.

Unul dintre momentele-cheie ale serii este decernarea premiului umanitar „Forget-Me-Not” pentru contribuţii remarcabile în societatea civilă românească. Câștigătorii ediţiilor anterioare au fost Dinu Patriciu, Camelia Șucu, ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României și Anastasia Soare.

Vedeta TVR, Valentina Ionescu, și-a arătat și anul acesta deschiderea de a se implica în organizarea evenimentului caritabil și va fi gazda invitaţilor de mare clasă, în calitate de prezentator.

Programul serii include o prezentare de modă la care vor participa finalistele concursului Miss Universe România și un concert surpriză.

Fundaţia Blue Heron (http://www.blueheronfoundation.org/) a fost înfiinţată în anul 2002 la Los Angeles, şi împlinește opt ani de activitate în România.

Blue Heron oferă cel mai complex program de burse universitare tinerilor abandonaţi sau orfani din România, care include acoperirea taxelor de școlarizare, bani de buzunar, susţinerea participării la cursuri de dezvoltare personală și profesională, un program inovator de mentorat și voluntariat. Programul de Burse Universitare Blue Heron se derulează în colaborare cu 20 de parteneri, DGASPC-uri și ONG-uri din peste 11 judeţe.

Înainte de înfiinţarea Programului de Burse Universitare în anul 2005, între 2002-2005, Fundaţia Blue Heron, în colaborare cu DGASPC din diferite zone ale ţării, a investit în construirea unor locuri de joacă, precum și în programe pentru copii instituţionalizaţi sau bolnavi în fază terminală.

Până în prezent, Fundaţia a strâns 760.000 de dolari de la peste 600 de donatori din Statele Unite și România.

Valentine’s Day Charity Ball 2011 este prezentat de Rafael & Son Diamonds

Sponsori principali:
AutoKlass Group / Mercedes, Leo & Leo, Class Living, Coca Cola, Fundaţia Dinu Patriciu, Romanian International Bank, Cris-Tim și Romanian American University

Sponsori:
Anastasia Beverly Hills, Carrefour, Cellini, CertInvest, Optim Consulting, Debenhams, Diverta, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, RTC Holding, SIM Plus, Sinclea, Seeds for success, Taverna Sarbului, TransAir, Unirea Medical Center, Pictet Banque, EuroJet, S.O.C.A.R., Asociaţia pentru Protecţia Cetăţeanului

Parteneri:
Palatul Ghika, Artmark, Residence Hotels, Clubul pentru România NOI, Liga Studenţilor Români din Străinatate (LSRS), PointMax, Fundaţia Radio România, Topline, Gett’s, Miss Universe Romania, If Magic, Kryolan, Make up by Cristian Buca, Maximum Chic

Parteneri media:
Business Review, Business Woman, Cocor MediaChannel, Lume Buna, Luxury Magazine,
PHOTO Magazine, Revista VIP, România Libera, Tabu, The Chronicle, The Diplomat, România Pozitivă, 121.ro, AgentiaDePresaMondena.ro, Metropotam.ro, Cariereonline.ro

Articole recomandate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508