spot_img

„BUCUREȘTI RE:IMAGINAT” – BURSE DE IDEI PENTRU PROIECTE CULTURALE

Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Fundatia The Institute, DC Communication SRL, Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecţilor din România, Nod Makerspace, Zeppelin, Attila Kim Architects și Insula 42, lansează, în data de 28 octombrie 2021, programul „București RE:imaginat” – Burse de idei pentru proiecte culturale – componentă a mecanismelor de sprijin destinate sectorului creativ din București. Programul se desfășoară cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism din cadrul Primăriei Municipiului București.

Programul „București RE:imaginat” este un apel de idei de proiecte culturale adaptate nevoilor și contextului actual al Bucureștiului. Aflat la prima ediție, programul „București RE:imaginat” este unul dintre instrumentele de susținere și implicare a artiștilor și a altor persoane fizice din comunitatea creativă a Bucureștiului, active în dezvoltarea orașului.

 

Selecția ofertelor culturale se face de către o comisie de experți culturali cu o activitate de referință în diferite domenii culturale (politici publice, arhitectură, urbanism, design, arte plastice, patrimoniu, proiecte comunitare, marketing și comunicare), din care fac parte: Corina Șuteu (consultant cultural internațional, expert în politici publice culturale, fost ministru al culturii), Andrei Borțun (CEO The Institute), Teodor Frolu (arhitect, antreprenor în industrii creative, co-fondator DC Communication & The Ark), Ștefan Ghenciulescu (arhitect, critic şi cercetător în domeniul arhitecturii şi urbanismului, redactor-şef al revistei Zeppelin, conferenţiar universitar în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”), Dorothee Hasnaș (consilier pe patrimoniu şi curator Street Delivery din partea Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecţilor din România), Attila Kim (arhitect și Comisarul României pentru Bienala de la Veneția), Tamina Lolev (arhitect și co-fondator Nod Makerspace).

 

Scop 

Scopul programului este de a dezvolta un portofoliu de idei care oglindesc nevoile culturale majore ale orașului și de a contribui astfel la creșterea calității și atractivității spațiului public pentru cetățenii orașului, la descentralizarea ofertei culturale din oraș, consolidând și dezvoltând în același timp sectorului creativ din București.

În urma apelului, vor fi selectate 35 de idei de proiecte culturale care vor fi susținute ulterior în vederea dezvoltării și implementării atât de către ARCUB, cât și de către partenerii programului și alți parteneri și finanțatori publici sau privați, prioritizând implicarea câștigătorului bursei în acest proces.

 

Obiective

Principalele obiective ale programului „București RE:imaginat” sunt identificarea unor idei de proiecte transformatoare pentru București care pot genera o schimbare în ce privește calitatea vieții în oraș la nivel micro sau macro, dezvoltarea unui portofoliu de idei care răspund temelor și nevoilor culturale majore ale orașului, încurajarea ideilor de proiecte inter/transdisciplinare care propun noi perspective și moduri de acțiune, cu impact pe termen lung și, nu în ultimul rând, dezvoltarea unei rețele și a unui mecanism de implementare și susținere financiară a celor mai bune idei în colaborare cu alți operatori și finanțatori publici sau privați. Alături de aceste obiective prioritare, noul mecanism de sprijin încurajează adresarea în subsidiar și a altor obiective subordonate Strategiei Culturale a Municipiului București 2016-2026.

 

Teme

Ideile propuse vor răspunde, în mod specific, cel puțin uneia din următoarele teme ale programului „București RE:imaginat”:

  • REconectarea afectivă a locuitorilor Bucureștiului la orașul în care trăiesc prin proiecte participative, colaborative;
  • REcuperarea spațiului public de către locuitorii orașului prin proiecte care propun modalități noi de folosire a spațiului public;
  • REdescoperirea istoriei orașului prin proiecte care documentează și pun în valoare istoria orașului, a cartierelor sau a locuitorilor orașului;
  • REinventarea / REconectarea digitală prin proiecte care utilizează noile tehnologii digitale sau multimedia ca instrument de reconectare a locuitorilor cu orașul;
  • REciclarea, REfolosirea, REsponsabilitatea față de mediu prin proiecte care au în vedere aspectele legate de mediu și dezvoltare sustenabilă.

 

Domenii

Programul se adresează domeniilor culturale care includ, dar nu sunt limitate la: arte vizuale, arte performative, arhitectură, peisagistică, arte digitale, educație culturală, intervenție artistică.

 

Beneficiari

Apelul este deschis exclusiv persoanelor fizice sau grupurilor de persoane active în viața creativă din București, care pot face dovada activității culturale, artistice, educaționale prin prezentarea unui portofoliu din care să reiasă experiența sa în domeniile enumerate mai sus. În cazul solicitanților cu o experiență mai mică de un an, se va lua în considerare voluntariatul în cadrul unor programe și proiecte din domeniile enumerate, însoțit de o scrisoare de recomandare.

 

Buget

Inițiativa vizează oferirea unor burse de idei, în urma unui proces de selecție, persoanelor fizice active în comunitatea creativă din București. Valoarea totală a fondului se ridică la suma de 186.500 lei, care va putea fi alocată unui număr maxim de 35 idei de activare culturală. Fiecare idee de proiect selectată va primi o bursă în valoare de 5.000 lei (net).

 

Etape de desfășurare

Prezentul apel se va desfășura în trei etape: depunerea, selectarea ideilor și acordarea burselor (octombrie – decembrie 2021), Incubatorul de idei (ianuarie-februarie 2022) și Târgul de idei: prezentarea publică a ideilor selectate (martie 2022).

 

Modalitate de înscriere

Proiectele pot fi înscrise până la data de 27 noiembrie 2021, ora 15.00, prin e-mail, la adresa bursedeidei@arcub.ro. Lista documentelor necesare înscrierii este disponibilă pe arcub.ro în secțiunea Finanțare – Burse de idei. Selecția ideilor finaliste din cadrul programului va fi anunțată pe 7 decembrie 2021.

 

***

 

Lista documentelor necesare pentru înscriere, Regulamentul de finanțare, Calendarul programului, precum și lista membrilor comisiei de evaluare sunt disponibile pe site-ul ARCUB, secțiunea Finanțare – Burse de idei.

Detalii pe www.arcub.ro

 

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508