spot_img

Bookfest revine în forță la Chișinău

În perioada 30 august- 3 septembrie 2017, publicul din Chișinău va avea ocazia să-și cumpere cele mai noi apariții editoriale la prețuri promoționale de la Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău. După o primă ediție de succes anul trecut, Bookfest revine în capitala Republicii Moldova cu o ofertă de peste 50.000 de cărți numai de la editurile din România, și alte câteva zeci de mii de cărți de la editurile din partea stângă a Prutului. Copiii vor fi vedetele acestui Salon Internațional de Carte, pentru că majoritatea standurilor vor avea titluri și reduceri speciale la cărțile destinate elevilor, 1 septembrie fiind și prima zi de școală în Republica Moldova. Ca și precedenta ediție, evenimentul este organizat de un consorțiu de parteneri din România și Republica Moldova condus de Ministerul Culturii, Educației și Cercetării de la Chișinău, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni și Asociația Editorilor din România.Organizatorii promit o ediție spectaculoasă, date fiind așteptările ridicate pe care le-a creat prima participare a editorilor, în 2016.

În luna august Republica Moldova sărbătorește identitatea, limba română și, evident cartea, iar Salonul Internațional de Carte – Bookfest Chișinău 2017 va oferi și în acest an un regal pentru toți iubitorii de lectură”, promite Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova.

Editorii români și publicul din Republica Moldova s-au redescoperit într-un mod fericit în 2016, la prima ediție Bookfest Chișinău. Cu susținerea Institutului Cultural Român, a Institutului Eudoxiu Hurmuzachi și a celorlalți organizatori și parteneri Bookfest, revenim anul acesta cu speranța că volumele românești sunt așteptate cu la fel de mult interes pe malul stâng al Prutului”, a declarat Grigore ARSENE, președintele Asociației Editorilor din România.

Noul președinte al ICR, Liliana Țuroiu, consideră Bookfest Chișinău ”un proiect important, care pune în valoare patrimoniul nostru cultural comun, cu precădere cel de limbă și de simțire, iar succesul pe care l-a avut prima ediție este o confirmare a nevoii de a organiza cât mai multe asemenea întâlniri directe între creatori, manageri culturali, precum şi un dialog deschis cu publicul”. ”Succesul pe care l-a avut prima ediţie este o mărturie a ataşamentului pentru cartea românească a tinerilor din Republica Moldova”, este de părere și conf. univ. dr. Nicolae Brînzea, director general adjunct al Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție care co-finanțează proiectul Bookfest Chișinău. Precedenta ediție, spune Brînzea, a făcut din Chișinău ”capitala culturii scrise românești”, cele cinci zile de la sfârșitul verii trecute fiind prima ocazie în care publicul din Chișinău și editorii de pe ambele maluri ale Prutului s-au putut cunoaște în mod nemijlocit.

Programul complet, pe bookfest.ro

Cele mai importante edituri din România și Republica Moldova vor participa la ediția 2017 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău; în cele circa 50 de standuri de la Moldexpo vizitatorii vor găsi cele mai recente producții editoriale de la Humanitas, RAO, ART, Cartier, Curtea Veche, ALL, Trei, Publica, Litera, Cartdidact, Eurodidactica, Nemira, Prut, Epigraf, Corint și multe altele, de pe ambele maluri ale Prutului. Expozanții vor avea, în medie, reduceri de cel puțin 50% față de prețul din librării.

Programul complet al evenimentelor din cadrul Bookfest Chișinău va fi disponibil în curând pe pagina oficială a evenimentului, www.bookfest.ro, precum și pe canalul de Facebook.

La fel ca la toate edițiile Bookfest, accesul publicului va fi gratuit atât în cadrul Salonului de Carte cât și în cadrul evenimentelor conexe. Programul zilnic de vizitare va fi zilnic, de la 10:00 la 20:00.

Organizatori: Ministerul Culturii, Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

Parteneri media: Teleradio Moldova, Moldova 1, Publika, TVR Moldova, Muz FM, Agerpres.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă.

Ediția internațională Bookfest din acest an, a XII-a, a fost organizată la București între 24 și 28 mai, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, invitatul de onoare fiind Suedia.

Începând din 2012, marca Bookfest s-a extins și în mai multe orașe din România: Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Tîrgu Mureș, Brașov, cât și două ediții Bookfest de Crăciun la București.

www.bookfest.ro

www.facebook.com/BookfestRomania

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508