spot_img

”Bestia”, un thriller de 1 milion de euro

O serie de crime misterioase, o epidemie de holeră care lasă în urmă zeci de mii de morți, conspirații, societăți secrete, ritualuri macabre, iubiri și asasinate, la care se adaugă o evocare istorică plină de culoare a Madridului anului 1834, toate acestea sunt parte a rețetei de succes care i-a adus romanului ”Bestia” de Carmen Mola publicat de Editura Trei trofeul literar cel mai bine plătit din lume. În valoare de 1 milion de euro, mai substanțial decât Nobelul pentru literatură, premiul Planeta, care se acordă manuscriselor încă nepublicate a fost înmânat autorilor Bestiei de însuși regele Felipe al VI-lea al Spaniei și de regina Letizia. Evenimentul nu a fost lipsit de surprize. Manuscrisul câștigător al celei de-a 70-a ediții a premiului Planeta a fost înscris în concurs sub pseudonimul de Sergio López. Puțini știau că Sergio López este pseudonimul lui Carmen Mola și nimeni nu bănuia că în spatele acestui nume celebru, considerat Elena Ferrante a Spaniei se ascundeau 3 bărbați, scenariști de televiziune. „Scriitoarea spaniolă Carmen Mola ne pune în fața unei răsturnări de situații mai uimitoare decât cele din thrillerele ei: ea nu există, iar cărțile sale sunt scrise de trei bărbați”, titra Daily Mail. 

Traduse în 11 limbi și în curs de adaptare pentru televiziune, romanele lui Carmen Mola care o au ca protagonistă pe inspectoarea de poliție Elena Blanco se bucură de mare popularitate în toate țările vorbitoare de limbă spaniolă și nu numai. Violența și suspansul la cote extrem de ridicate, frecventele răsturnări de situație care țin cititorii cu sufletul la gură conferă specificul cărților semnate Carmen Mola. Romanul Bestia iese din aceste tipare și aduce ceva în plus, acel ceva care i-a adus 1 milion de euro.

                        Bestia, un roman șocant, un thriller istoric cu accente horror

Deși este un roman poate chiar mai violent decât cele din seria Elena Blanco, Bestia își surprinde cititorii prin evocarea istorică a Madridului anului 1834, măcinat de holeră și cuprins de tulburările din ajunul războaielor carliste. Înconjurat de ziduri care ar trebui să-i asigure protecția, Madridul pare un oraș care se devorează pe sine și pe toți cei care caută acolo adăpost. Epidemia de holeră lasă zeci de mii de morți în urma sa, iar populația este terorizată de amenințarea bolii și a morții. Și acesta nu este singurul motiv de spaimă. Bucăți din trupurile dezmembrate ale unor adolescente dispărute sunt descoperite pe străzile orașului. Cine sau ce le-a ucis? Imaginația madrilenilor închipuie o fiară cu colți de mistreț, cu piele de șopârlă, o Bestie, care devorează fetele în bârlogul ei. Nu trece însă mult timp, până când polițistul Donoso și jurnalistul Diego înțeleg că adevărul este mult mai dur. Crimele sunt mai degrabă înfăptuite de o minte diabolică și nu de animale, pentru că acestea nu ucid de plăcere. 

Când Clara, o fetiță de 11 ani, dispare, sora ei, Lucia, pornește într-o căutare frenetică, în care e sprijinită de Donoso, Diego și de „fratele” Braulio, un fost luptător carlist. Investigațiile și dorința de supraviețuire o poartă pe Lucia din subteranele pline de dejecții ale Madridului în palatele luxoase, pe urmele unui sigiliu misterios, un inel „cu o cruce piezișă, alcătuită din două buzdugane încrucișate”. Acesta deschide porțile spre relevarea misterului crimelor care au zguduit orașul, dar totodată este și o poartă spre iad. 

            Bestia, un roman despre condiția femeii scris de 3 bărbați 

Madridul anului 1834 nu era un loc unde viața unei femei să aibă vreo valoare, mai ales dacă face parte din straturile cele mai de jos ale societății. Lucia și sora ei, Clara, sunt fetele unei spălătorese care trăiește dincolo de zidurile Madridului, în mahalalele orașului. Tot ce pot spera femeile de această condiție socială este să devină prostituate ca să ducă o viață mai bună. Este surprinzător că cei 3 autori ai thrillerului, Agustín Martínez, Jorge Díaz și Antonio Mercero, reușesc să scrie un roman care nu doar surprinde condiția femeii, ci ia și atitudine împotriva abuzurilor – un roman scris de 3 bărbați care militează indirect pentru egalitate între sexe! Clara „a văzut încă din copilărie cum femeile sunt considerate inferioare bărbaților, la egalitate cu unele animale sau chiar sub ele. Un măgar e mai valoros pentru un țăran decât nevasta; capricioase, dependente, imprevizibile, purtătoare de tentații… Ce mai contează dacă mor?”. 

Autorii thrillerului creează portretele complexe ale unor femei puternice, precum sunt Clara și Ana Castelar, care face parte din rândul nobilimii. Nu mai puțin interesant este personajul Leoaica, patroană de bordel sau cel al actriței dependente de opium, Grisi. În romanul creat de cei trei scenariști spanioli, personajele feminine sunt foarte bine reprezentate și li se dedică mai mult spațiu în economia thrillerului decât celor masculine. Femeile sunt „îngeri” și „demoni”, capabile de mari sacrificii și eroism, dar și de cruzimi abominabile, în slujba unor lupte politice, iar confruntările dintre ele declanșează carnagii. Un „personaj” la fel de interesant al romanului Bestia este Madridul însuși, spațiu al distrugerii și renașterii, care își devorează locuitorii sau le insuflă puterea sa de supraviețuire, de a o lua de la capăt atunci când nu mai părea că există vreo speranță.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508