Sunt tot mai puţini bani pentru cultură şi tot mai puţine programe culturale în mass-media. Efectele pe termen scurt şi mediu vor fi dezastruoase pentru continuitatea spiritului identitar românesc şi pentru nivelul de educaţie, cultură şi spiritualitate al populaţiei. Deşi produsele culturale de calitate sunt încă ieftine în România, ele sunt în pericol de a-şi pierde dimensiunea socială şi comunitară prin faptul că din ce în ce mai puţină lume are acces la acestea. Atunci când s-a discutat despre liniile directoare ale noii Constituţii, i-am trimis un mesaj jurnalistului şi senatorului Sorin Roşca Stănescu pentru a-l ruga să adauge următorul principiu constituţional: „Accesul democratic la resurse culturale şi educaţionale de calitate. Cultura scrisă naţională este element de securitate identitară şi naţională. Statul asigură resurse pentru accesul democratic la resurse culturale şi educaţionale de calitate”. Cum nici cei din USL, nici cei din opoziţie nu se dau de ceasul morții atunci când aud de cultură, propunerea n-a avut nici-o urmare. Problema banilor pentru cultură rămâne şi ea ar trebui să fie, în al doisprezecelea ceas, rezolvată. Altfel, ne vom plânge tot mai mult de enormul decalaj de civilizaţie dintre noi şi Occident, de fatalitatea care stă cu noi la o masă din ce în ce mai săracă şi cu oameni cu destine de azi pe mâine!
Câteva soluţii pentru a avea bani de cultură ar fi să ai şi curaj şi inteligenţă. O parte din banii câştigaţi din exploatarea zăcămintelor naturale, din banii de redevenţe, un procent anual între 1-3%, bani destinaţi unui Fond Cultural pentru Patrimoniu, ar putea rezolva soarta unor monumente de patrimoniu cultural naţional aflate în pericol de autodistrugere. O taxă pe tehnologie (smartphone şi tablete), prin intermediul căreia se produce, de altfel, pirateria online, ar putea fi colectată pentru Fondul Cultural Naţional pentru a susţine proiecte dedicate filmului, artelor spectacolului, literaturii şi artelor vizuale. Ar fi această soluţie una în rezonanţă cu un proiect deja în lucru al ministrului francez al culturii, Aurélie Filippetti.
Tabloidizarea presei şi, prin efect, tabloidizarea aspectelor intime ale vieţii produc profit, dar şi o pierdere culturală şi identitară de proporţii. O taxă pe tabloidizare este absolut necesară pentru că ar trebui să dea un semnal de descurajare a acestui fel nociv de a face presă şi divertisment media. Banii colectaţi din această taxă ar putea să meargă pentru susţinerea produselor culturale de calitate, pentru un fond de mobilitate şi de conferinţe dedicat artiştilor şi cercetătorilor. Consiliul Naţional al Audiovizualului trebuie să se ia mai în serios şi să oblige radiourile şi televiziune să difuzeze programe culturale şi info-educaţionale reprezentând 5% din spaţiul de emisie al fiecărei staţii.
Vreau să trăiesc în timpul vieţii mele şi să ascult la radio şi televiziune: “Incultura cauzează grav sănătăţii!”
Dan Mircea CIPARIU
