spot_img

Artistul Nicuşor Ţigănilă expune “Secunda umană”, la Clubul Ţăranului

Marţi, 1 martie 2011, ora 18:30, la Clubul Ţăranului (str. Monetăriei nr. 3, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie “Secunda umană” de Nicuşor Ţigănilă. Cu acest prilej va fi lansat albumul de foto – poeme cu acelaşi titlu, un produs editorial inedit rezultat din colaborarea fotografului cu poetul Sabin Mircea Rus. Evenimentul face parte dintr-un proiect comun al Clubului Ţăranului şi Societăţii Culturale Filarmonia, debutat la finele anului 2010, ce îşi propune să supună atenţiei câţiva reprezentanţi ai mişcării plastice clujene. În cadrul evenimentului va avea loc şi o surpriză muzicală, oferită de organizatorii evenimentului. Evenimentul va fi prezentat de Sabin Mircea Rus. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 1-15 martie 2011.

Vizitatorii vor găsi în cadrul acestei expoziţii peisaje şi reflexii ale unor locuri cu mare încărcătură emoţională din arealul transilvan şi naţional, dar şi creaţii extrem de moderne ale căror simbolică rafinată, profundă, energizează publicul lăsându-i impresii subtile dar persistente, în condiţiile în care artistul nu şi-a propus şi nu a apelat la spectacular.

“Albumul de foto-poeme „Secunda umană”, gândit şi structurat de Nicuşor Ţigănilă şi Sabin Mircea Rus, e închinat Ochiului (privirii) şi Timpului. Viziunile poetice şi cromatice rămân consangvine, asemenea nodurilor şi semnelor lui Nichita Stănescu şi Sorin Dumitrescu în anii ’80 ai secolului XX tocmai trecut; fenomen cultural straniu şi rar. Ochiul divin, plutind peste lume, resorturile, roţile dinţate, intestine ale unui ceasornic, desfăşurate ca o grafie pe ziduri; retina oarbă, homerică, privindu-ne monstruos dintr-o scorbură, fântâna cu lanţ dinlăuntrul unei ferestre fantaste, roua de pe pânzele păianjenilor – au devenit simboluri vizuale şi poetice asupra anno-timpurilor, vremilor şi lumii lui Chronos.

Nicuşor Ţigănilă, însă, ne apare ca un peisagist înnăscut, formându-şi de-a lungul anilor  un ochi artistic sigur, de vizionar … cromatic. Impulsionat de rafinata, sofisticata tehnică a Ochiului magic a devenit în stare să surprindă imagini instantanee superbe: înrâuriri tomnatice, ruginite ale pădurilor; sclipitorul argint vânturat al vânturatelor frunze de plopi bătrâni; vibrândul penaj al aripilor unui şoim porumbar la marginea mărunt vălurită a Mării; scrierea de vreascuri pe nisipuri umede, netraduse (nedescifrate) hieroglife; potecile şi cărările turmelor; sclipătul metalic al fulgerelor la-nceput de furtună; lacrimile zăpezilor de altă dată (ale lui Villon); dantelăria gheţurilor şi chiciurei, ca nişte clavicule de îngeri; maci mândri şi plecate frunţi ale florilor soarelui; văluriri felurite ale Efemerei Frumuseţi  a Naturii, fragmente peisagistice – toate acestea sunt simboluri vizuale tainice, mute, asupra Timpului. Dincolo? Ei bine, iată: Fetiţa cu porumbei, Doamna şi Domnul în negru pregătindu-se, poate pentru biserică – sunt excepţionale ocazii de a vedea în Nicuşor Ţigănilă (şi) un portretist al contemporanilor săi cunoscuţi ori personajelor anonime.

Sabin Mircea Rus a evoluat cu totul spectaculos de la volumul său de debut din anul 2005, Gerunziu târziu editat la Eikon; poetul nu s-a grăbit sedimentându-şi elementele şi metaforele în reflexii aproape aforistice, meditaţii şi haiku-uri închinate Timpului.

În nalt se scriu istorii/În rotocoale albe/Trec bouri, scuturi, zodii/Iar vrăjitoare-n furii/Naiv se înteţesc/Adorm în taine sfinte/Iar înlăuntrul minţii/Miresme cern amieze/Şi mă îmbie alene/Se-aud căzând castane/Şi trece un izvor. (din poezia De toamnă)

Dumnezeu, afirmă Sabin Mircea Rus, a făcut, pentru noi, lumea în şapte zile.Putea să o facă într-o zi, într-un minut, ori în dimensiunea absolută a unuei unităţi de gând: secunda! Cine a înţeles acest lucru e fericit…

Secunda umană, albumul de foto-poeme este în componenţa sa literară o continuitate tot mai profundă şi fantastă a concepţiei despre Timp, mister desăvârşit al sorţii omeneşti aflate sub vremi. Sub clipa cea repede ce ni s-a dat (Eminescu) Chronos Zeul sloboade măsura, adaugă poetul nostru, cunoscând secretul,  în fiecare curmătură adâncită în nisipul clepsidrei, eliberând mereu şi mereu gerunzii târzii. Ce vinovăţii ascund oamenii încât se despodobesc, se petrec şi se trec? Cum se stârneşte secunda, ce-a dintâi clipă – sunt întrebările lui Sabin Mircea Rus.

Prin caracterul profund elegiatic, prin ritmul şi măsurile preluate parcă din Muncile şi zilele lui Hesiod, Sabin Mircea Rus şi Nicuşor Ţigănilă au în-semnat şi vizualizat anno-timpurile din Om. O viziune fulgurantă, fantastă şi remarcabilă.”, a scris în prefaţa albumului Constantin Zărnescu.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508