spot_img

Artiştii Mircea Cantor şi Victoria Berbecaru expun covoare tradiţionale maramureşene, în America

Joi, 24 martie 2011, ora 19:30, la ICR New York va avea loc prezentarea procesului de realizare a covoarelor tradiţionale maramureşene create de artiştii Mircea Cantor şi Victoria Berbecaru, care vor fi expuse La Maison Française din Washington D.C. Prezentarea expoziţiei va fi susţinută de Mircea Cantor şi Victoria Berbecaru, care vor fi introduşi publicului american de Corina Şuteu, directorul Institutului Cultural Român din New York. Expoziţia de covoare tradiţionale maramureşene realizate de Victoria Berbecaru şi Mircea Cantor va fi găzduită de La Maison Française din Washington D.C., în perioada 28 martie-15 aprilie 2011. Evenimentul este organizat de La Maison Française, Institutul Cultural Român din New York şi Ambasada României în Statele Unite, în cadrul Festivalului Internaţional al Francofoniei 2011.

Expoziţia a fost iniţiată şi curatoriată de artistul vizual Mircea Cantor, cunoscut pentru lucrările sale ce conţin comentariile subtile la adresa societăţii contemporane. Abordarea sa nu este aceea a unui etnograf sau antropolog. Obiectivul expoziţiei nu este acela de a documenta, ci de a sublinia autenticitatea acestei arte, de a da privitorilor ocazia de a admira şi a se bucura de frumuseţea acestor obiecte.

Artele tradiţionale sunt încă foarte vii in zona Maramureşului. Olăritul, sculptatul în lemn şi ţesutul sunt îndeletniciri autentice ale locuitorilor zonei. Această expoziţie pune în valoare unele dintre cele mai frumoase covoare realizate de Victoria Berbecaru pe parcursul a patru decenii, unele dintre ele fiind încă folosite în biserica locală.
„A privi un covor maramureşan autentic e ca şi cum ai mînca dulceaţa din cămara bunicii”, a spuns Mircea Cantor. „Din el emană o energie şi o forţă vizuală înscrise în simboluri străvechi şi forme ce au străbătut timpul din generaţie în generaţie până azi.”

Alături de covoarele tradiţionale, expoziţia prezintă şi două lucrări concepute de Mircea Cantor şi realizate de ţesătoarele din Botiza, inspirate de covoarele tradiţionale din regiune. Lucrarea „Avioane şi îngeri” introduce motive mai recente asociate zborului. „Nu am dorit să copiez o tradiţie deja existentă, „ci să actualizez practici artistice conform viziunii mele. Din acest motiv am introdus avioanele şi îngerii. Nu veţi vedea niciodată pe covoarele româneşti reprezentaţi îngeri sau avioane. Este mai degrabă o dihotomie între două realităţi, cea vizibilă şi cea invizibilă. În plus, există asocierea cu covorul zburător oriental. Idealul de a zbura şi a traversa spaţiul sunt profund înrădăcinate în aspiraţiile umanităţii. De la păsări, fluturi şi alte fiinţe am căutat întotdeauna să simbolizăm şi să copiem într-un mod concret libertatea lor de mişcare. Astăzi, când farfuriile zburătoare nu mai sunt un tabu, iar îngerii sunt mai degrabă creaturi mitice, avioanele par a avea pentru noi mai mult sens. Dar oare chiar aşa şi este?”, a spus Mircea Cantor.

„Acest eveniment reprezintă în mod ideal încercarea de a combina arta tradiţională şi cea contemporană în mod organic. Ideea lui Cantor realizată pentru prima oară într-o expoziţie la Plan B în Cluj a oferit ICRNY prilejul de a materializa un gând mai vechi al programelor pe care le dezvoltăm în arte vizuale: acela de a folosi interesul pentru artele contemporane şi artiştii contemporani din Romania în scopul de a atrage atenţia asupra zonelor de artă tradiţională atât de interesante şi de valoroase la noi”, a subliniat Corina Şuteu.

Mircea Cantor (născut în 1977, în România, trăieşte şi lucrează la Paris) este un artist vizual recunoscut internaţional pentru comentariile sale subtile la adesa societăţii contemporane, transpuse în medii extrem de diferite: video, animaţie, sculptură, desen, pictură şi instalaţii. Lucrările lui Cantor sunt incluse în colecţii prestigioase cum ar fi cele de la Hirshhorn Museum şi Sculpture Garden, Washington, DC; MoMA, New York; Walker Art Center, Minneapolis; Philadelphia Museum of Art; The Israel Museum, Ierusalim; Centre Pompidou, Paris, Franţa; Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía, Madrid; Museum Abteiberg, Monchengladbach, Germania; Magasin 3, Stockholm, Suedia, precum şi în alte colecţii din întreaga lume. Mircea Cantor este reprezentat la Paris de către Yvon Lambert Gallery, în Tel Aviv de Dvir Gallery şi la Roma de Magazzino.

Victoria Berbecaru (născută în 1944 în Ciceu Mihăileşti, Bistriţa Năsăud; trăieşte în Botiza, Maramureş), una dintre cele mai desăvârşite ţesătoare maramureşene, a contribuit la revitalizarea tradiţiei ţesutului de covoare în anii 70 când s-a stabilit în satul maramureşean Botiza. Alături de ţesătoarele mai în vârstă ale satului, a început să înregistreze vechile tehnici ale vopsitului folosind exclusiv plante şi motivele tradiţionale, multe din ele pe cale de dispariţie. A menţinut această tradiţie de-a lungul a mai mult de patru decenii, contribuind la iniţierea unei noi generaţii de ţesătoare.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508