spot_img

Activități pentru copii, la Muzeul Municipiului București

Muzeul Municipiului București invită copiii cu vârste cuprinse între  6 și 12 ani  să participe la atelierele educative ce se vor desfășura la fiecare dintre cele 8 muzee din structură,  în perioada 18 iulie – 7 septembrie 2018. Proiectele „Caravana Muzeelor ” și „Vara Istoriei pe Calea Victoriei” reprezintă programe de tradiție desfășurate în cadrul MMB, care au cumulat peste 500 de participări în edițiile pe anul 2017.

Programul Caravana Muzeelor se adresează copiiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani și reprezintă o călătorie tematică prin București. Prin intermediul jocului și al artelor, copiii vor descoperi, pe înțelesul lor, câteva secrete ale muzeelor, precum și o paletă de tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea, având ocazia să experimenteze practic diverse forme de artă – pictură, desen, modelaj. Participarea se realizează pe bază de înscriere la adresa conferinte@muzeulbucurestiului.ro și la nr. de tel 0722 574 897. Taxa de participare este de 10 lei / atelier pentru fiecare copil.

Proiectul, aflat la ediția a VII-a, a fost inițiat de către Angelica Iacob, în prezent Șeful Secției Relații Publice, Marketing și Proiecte Culturale al Muzeului Municipiului București, și este coordonat de Dr. Roxana Coman, muzeograf în cadrul aceleiași secții.

Programul lunii iulie:

  • În vizită la maestrul Aman: 18-20 iulie 2018, Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr.8)

Miercuri, 18 iulie, ora 10.00 – Ateliere de artiști din București: în casa maestrului Aman, descoperim un atelier realizat după planurile artistului. Vom povesti despre cum picta aici Theodor Aman, despre seratele pe care le organiza, și vom picta, cu acrilic pe pânză, propriul nostru atelier.

Joi, 19 iulie, ora 10.00 – Viață cotidiană din Bucureștiul de altădată: povestim despre viața cotidiană din secolul al XIX-lea, despre vestimentația doamnelor și a domnilor care veneau în vizită la maestrul Aman, iar la atelier vom aborda pictura pe lemn, cu acrilic, pentru a picta o scenă de interior.

Vineri, 20 iulie, ora 10.00 – Theodor Aman și muzica: artistul Theodor Aman era un artist complex, cântând și la violoncel. Împreună vom descoperi celebre arii de muzică pentru violoncel și vom căuta diverse instrumente muzicale în picturile artistului. Inspirați de muzică, vom realiza la atelier un colaj cu subiect ales de fiecare dintre noi.

  • Istoria unei familii de artiști: familia Storck: 25-27 iulie 2018, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck (Str. Vasile Alecsandri nr. 16)

Miercuri, 27 iulie, ora 10.00 – Sculptorii din familia Storck: ne familiarizăm cu o apreciată familie de artiști, a cărei istorie a început în secolul al XIX-lea cu sculptorul român de origine germană, Karl Storck, primul profesor de sculptură la Școala de Belle-Arte, înființată la București, și continuând cu fiii acestuia, Carol și Frederic. La atelier, inspirați de sculpturile din muzeu, modelăm în lut personaje diverse.

Joi, 28 iulie, ora 10.00 – Animale și plante din Grădina Paradisului: povestim despre frescele realizate de pictorița Cecilia Cuțescu-Storck în care sunt reprezentate animale și plante, apoi compunem, în tehnică mixtă, o grădină locuită de animale fantastice.

Vineri, 29 iulie, ora 10.00 – Casa familiei Storck: este o casă specială deoarece a fost realizată de Frederic și Cecilia pentru a se potrivi cu firea lor artistică. Descoperim împreună secretele fațadelor casei și lucrăm la atelier în tehnică mixtă o casă care să se potrivească cu personalitatea noastră.

Vara istoriei pe Calea Victoriei – ediția a IV-a a școlii de vară a Muzeului Municipiului București

Timp de opt săptămâni, parteneri ai Muzeului Municipiului București vor desfășura în grădina Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), în sala Lapidarium și în clădirea principală, activități educative cu tematică variată:

Miercuri – Atelier Papelier – ateliere de realizare a hârtiei manuale.

Joi – Asociația Redescoperă Istoria – istoria celui de-al Doilea Război Mondial prin activități cu diferite tipuri de uniforme și recuzită (vârsta recomandată: 7-12 ani).

Vineri – Asociația PlaYouth – atelier de storytelling – cum se concepe o poveste interesantă  (vârsta recomandată: 7-12 ani).

Sâmbătă – „Salonul de Bandă Desenată – Povești din București” – ilustrarea orașului în ateliere de bandă desenată.

Atelierele se desfășoară între orele 10:00 – 12:00. Participarea se realizează pe bază de înscriere la adresa conferinte@muzeulbucurestiului.ro și la nr. de tel 0722 574 897. Taxa de participare este de 10 lei/ atelier pentru fiecare copil.

Program detaliat al activităților „Vara Istoriei pe Calea Victoriei” din luna IULIE 2018:

Miercuri, 18 iulie, ora 10.00Hârtie din Hârtie în 4 pași: pasul 1, workshop de realizare hârtie manuală, Atelier Papelier.

Joi, 19 iulie, ora 10.00, activitate educativă cu tema Bucureștiul în vreme de război, Asociația Redescoperă Istoria.

Vineri, 20 iulie, ora 10.00, atelier de storytelling, Asociația PlaYouth.

Sâmbătă, 21 iulie, ora 10.00, atelier De la benzi desenate la animație, în cadrul „Salonului de Bandă Desenată – Povești din București” cu Marius Paraschiv, artist.

Miercuri, 25 iulie, ora 10.00Hârtie din Hârtie în 4 pași: pasul 2, workshop de tipar manual pe hârtia produsă în prima etapă, Atelier Papelier.

Joi, 26 iulie, ora 10.00, activitate educativă cu tema Viața copiilor și a femeilor în timpul războiului, Asociația Redescoperă Istoria

Vineri, 27 iulie, ora 10.00, atelier de storytelling, Asociația PlaYouth.

Sâmbătă, 28 iulie, ora 10.00, atelier De la benzi desenate la animație, în cadrul „Salonului de Bandă Desenată – Povești din București” cu Marius Paraschiv, artist.

Programul pe lunile august și septembrie va fi anunțat pe site-ul muzeului http://muzeulbucurestiului.ro/educatie.html

Evenimente organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508