spot_img

Acordeonistul francez Richard Galliano şi Big Band-ul Radio, la Sala Radio

Ziua de 8 martie nu putea trece neobservată la Sala Radio: atât iubitoarele muzicii de calitate, cât şi cei care doresc să le facă un frumos cadou muzical sunt invitaţi la concertul extraordinar pe care îl va susţine la Bucureşti acordeonistul francez Richard Galliano! Artistul este unul dintre cei mai mari muzicieni ai momentului, ce a revoluţionat percepţia lumii asupra acordeonului, transformându-l într-un instrument „vedetă”.  Dacă în iunie 2014 a fost aplaudat de o sală arhiplină în concertul care a închis stagiunea precedentă a Orchestrei de Cameră Radio, duminică, 8 martie 2015, ora 19.00, Galliano revine pe scena bucureşteană, de această dată alături de Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor.

Programul serii va cuprinde o compoziţie semnată de celebrul muzician argentinian Astor Piazzolla, devenit faimos mai ales datorită tango-urilor sale: Michelangelo 70. Relaţia între cei doi mari artişti, Galliano şi Piazzolla, este una deosebită: în anul 1983 s-au întâlnit pe scena Comediei Franceze (Paris), punct de început al unei frumoase prietenii. De altfel, la îndrumarea compozitorului argentinian, acordeonistul a studiat îndeaproape rădăcinile muzicii franceze, a readus la viaţă întregul repertoriu tradiţional de vals-musette, java, tangouri şi a pus bazele unui nou curent muzical denumit „New Musette”.

Concertul de Ziua Femeii de la Sala Radio va prilejui întâlnirea spectatorilor cu mai multe compoziţii care poartă chiar semnătura lui Richard Galliano: Ten Years Ago, Teulada, Rue de Maubeuge, Tango pour Claude, Poème, Coloriage II, Giselle, Take eleven ş.a. În portofoliul compozitorului Richard Galliano s-au adunat peste 400 de lucrări create de artist sau în aranjamentul său. Francez prin naştere, dar italian prin origine, RICHARD GALLIANO este interpret şi compozitor, orchestrator şi pedagog, cariera sa artistică construindu-se la întâlnirea între muzica clasică şi de jazz. A început să studieze acordeonul la doar 4 ani, sub îndrumarea tatălui său, iar în paralel a fost înscris la Conservatorul din Nisa, descoperirea jazz-ului şi a acordeoniştilor brazilieni, în perioada adolescenţei, marcând evoluţia muzicianului. La 14 ani, Galliano îşi promite că îi va conferi acordeonului statutul de vedetă, de instrument solist-concertist, deziderat pe care îl atinge printr-o carieră extraordinară construită pe toate continentele. La doar 23 de ani s-a afirmat în viaţa muzicală pariziană ca aranjor, dirijor şi compozitor, iar printre vedetele muzicii franceze alături de care a cântat în concerte se numără: Claude Nougaro, Barbara, Serge Reggiani, Charles Aznavour, Juliette Gréco ş.a. Împreună cu acordeonul său model Victoria  a înregistrat o serie de discuri, a susţinut concerte şi turnee, iar în 1996 a ajuns în SUA unde a înregistrat New York Tango, un disc multipremiat.

Întregul eveniment se derulează sub bagheta dirijorului Big Band-ului Radio : IONEL TUDOR, compozitor şi orchestrator extrem de apreciat şi de premiat. Una dintre marile sale realizări este clasarea pe locul 8-9 ca reprezentant al României la Concursul Eurovision 2002 (melodia „Tell Me Why” – Monica Anghel şi Marcel Pavel).  Legătura artistului român cu Big Band-ul Radio este una cu totul specială : aceasta a început încă de la vârsta de 14 ani, când Ionel Tudor a evoluat ca pianist, sub bagheta lui Sile Dinicu. În anul 1981 a debutat în calitate de compozitor şi a devenit un orchestrator cunoscut şi apreciat, fiind solicitat de marea majoritate a compozitorilor şi soliştilor români. Din 1991 s-a angajat ca pianist al Big Band-ului Radio, alături de care a realizat numeroase spectacole de muzică uşoară, jazz şi blues, recitaluri şi gale. A acompaniat ansamblul pe scenele prestigioase ale Festivalului Internaţional Bucureşti, Festivalului Internaţional „Cerbul de aur” – Braşov şi pe scena Festivalului de la Mamaia. Ca dirijor al ansamblului, a reusit să diversifice activitatea Big Band-ului, orientându-se nu doar spre muzică uşoară, ci şi spre jazz, blues şi chiar rock.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508