spot_img

A șaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Nou, Arad

În perioada 10-19 mai 2019, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local ale Municipiului Arad, organizează cea de-a 7-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Nou.  Anul acesta, Claudiu Groza, curatorul festivalului a selecționat pentru a fi prezentate la mijlocul lunii mai, în Arad, 21 de spectacole de teatru produse de companii de stat sau independente din România, precum și un spectacol invitat din străinătate, al companiei franceze Malka, Grenoble: ”Têtes d’Affiche” – un spectacol de dans contemporan unic ce poartă semnătura coregrafică a artistului Bouba Landrille Tchouda.

În oglinda sinelui. Noi

Festivalul Internațional de Teatru Nou a ajuns anul acesta la ediția a 7-a. Șapte este o cifră cu o anumită reverberație simbolică, o știe toată lumea. În Evul Mediu, ea semnifica liniștea, compasiunea (deci, implicit, empatia) și pacea. Era considerată cifra ce îngloba treimea spirituală cu cele patru elemente fizice.

            Dincolo însă de aceste sensuri pe care le știam deja de multă vreme și care mi-au fost de folos în configurarea temei FITN 2019, spectacolele însele, după rotunjirea selecției, mi s-au părut, majoritatea, convergente în pretext, text ori subtext.

            Am decis, de aceea, ca FITN 2019 să nu aibă un focus, ci o temă simbolică: NOI. Asta pentru că multe din spectacolele pe care le veți vedea vorbesc – mai intim, mai ironic, mai metafizic, mai brutal, mai sincer sau mai cinic, mai crud sau mai implicat –despre destine și provocări personale, despre demoni interiori și victorii – sau înfrângeri – ce rămân adesea, poate pentru totdeauna, necunoscute altora.

            În 2019 vom avea un festival despre NOI. Noi fiecare și noi împreună. Noi oglindindu-ne în sine și noi răsfrânți în ceilalți, apropiați ori străini.

            Vom râde și vom plânge, ca în fiecare an. Ne vom mira și ne vom recunoaște. Ne vom simpatiza sau poate nu, dar vom ști unii de alții. Vom avea ochii deschiși, adică o conștiință vie.

            Haideți la teatru ca să vă vedeți! FITN va fi un puzzle de oglinzi!

 

Claudiu Groza, teatrolog,

curatorul FITN

 

Iată selecţia oficială a Festivalului Internațional de Teatru Nou, ediția 2019:

 

  1. 153 de secunde de Svetlana Cârstean, regia Ioana Păun, producător Biatrice Cozmolici, în parteneriat cu ARCUB și CNDB
  2. Amintiri, spectacol-concert de Ada Milea, după Ion Creangă, Teatrul Tineretului Piatra Neamț
  3. Avalanșa de Tuncer Cücenoğlu, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea
  4. Crud de Daniel Chirilă, regia Ștefan Lupu și Daniel Chirilă, Platforma culturală Frilensăr, București
  5. Dansul Delhi de Ivan Vîrîpaev, regia Radu Afrim, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
  6. Emigranții de Slawomir Mrozek, regia Dan Glasu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  7. Frați de Dave Williams, regia Florin Piersic Jr., Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara
  8. Just Push Play, spectacol interactiv de improvizație, trupa Just Push Play
  9. In a Forest Dark and Deep de Neil LaBute, regia Iarina Demian, co-producție unteatru, București & ArtEst Foundation
  10. Jurnal de România.Timișoara, spectacol colectiv, regia Carmen Lidia Vidu, Teatrul German de Stat Timișoara
  11. Lumea dinăuntru de John Elsom, regia Catinca Drăgănescu, unteatru, București
  12. Monstrul nisipurilor de Székely Csaba, regia Andi Gherghe, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați
  13. Navigatorul de Conor McPherson, regia Cristi Juncu, Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”
  14. Noi, nu, niciodată, spectacol colectiv, Reactor de creație și experiment, Cluj
  15. OST (Organic Sound Twist), un concept de Andrea Gavriliu, Teatrul Național Cluj-Napoca
  16. Pisica lui Schrödinger de Alexa Băcanu, regia Alexandru Berceanu, co-producție unteatru, București & Proiect 2
  17. Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri, un teatru fizic de Andrea Gavriliu, Teatrul de Nord Satu Mare
  18. Schneider și Schuster de Joshua Sobol, regia Lucian Pavel, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
  19. Têtes d’Affiche, coregrafia Bouba Landrille Tchouda, Compagnie Malka, Grenoble (Franța)
  20. Taximetriști de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, regia Bogdan Theodor Olteanu, co-producție TETA și Apollo111 Teatrul, București
  21. Triburi de Nina Raine, regia Vlad Cristache, Teatrul „Nottara” București
  22. Ultima bandă a lui Krapp de Samuel Beckett, regia Toma Dănilă, unteatru, București

 

Începând de marți, 23 aprilie, puteți cumpăra bilete la spectacolele pe care doriți să le vizionați în cadrul FITN 2019. Puteți opta fie pentru achiziția online de bilete accesând platforma www.biletmaster.ro, fie cumpărând direct de la agenţia teatrală (Teatrul Clasic Arad), conform următorului program: marți-vineri: 10.00 – 14.00 şi 17.00 – 19.00; sâmbătă și duminică: 10.00 – 12.00 și 17.00 – 19.00. Luni, 13 mai: 10.00 – 14.00 și 17.00 – 19.00.

***

 

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU NOU

Arad, ediția a 7-a

10-19 mai 2019

 

PROGRAMUL

 

Vineri, 10 mai

19.00 – Sala Mare

Navigatorul de Conor McPherson

Regia: Cristi Juncu

Producător: Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”

Durata: 2h 30min. (cu pauză)

16+

 

21.30 – Sala Studio  

Noi, nu, niciodată

Un spectacol de: Alexandra Caras, Radu Dogaru, Olivia Grecea, Petro Ionescu, Paula Rotar și Cosmin Stănilă

Producător: Reactor de creație și experiment, Cluj

Durata: 1h 15min.

16+

 

Sâmbătă, 11 mai  

19.00 – Sala Mare

Frați de Dave Williams

Regia: Florin Piersic Jr.

Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

Durata: 3h (cu pauză)

14+

 

22.00 – Sala Studio  

Pisica lui Schrödinger de Alexa Băcanu

Regia: Alexandru Berceanu

Coproducție: unteatru, București& Proiect 2

Durata: 1h

 

Duminică, 12 mai

19.00 – Sala Mare

Dansul Delhi de Ivan Vîrîpaev

Regia: Radu Afrim

Producător: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

Durata: 2h

 

21.30 – Sala Studio

Lumea dinăuntru de John Elsom

Regia: Catinca Drăgănescu

Producător: unteatru, București

Durata: 1h 15min.

 

Luni, 13 mai  

19.00 – Sala Mare

Avalanșa de Tuncer Cücenoğlu

Regia: Petru Vutcărău

Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea

Durata: 1h 40 min.

15+

 

21.30 – Sala Studio

Crud de Daniel Chirilă

Regia: Ștefan Lupu și Daniel Chirilă

Producător: Platforma culturală Frilensăr, București

Durata: 1h 10 min.

14+

 

Marți, 14 mai

16.00 – Sala Studio

Jurnal de România. Timișoara

spectacol colectiv

Textul și regia: Carmen Lidia Vidu

Producător: Teatrul German de Stat Timișoara

Durata: 1h 15min.

12+

 

18.00 – Sala Mare

Triburi de Nina Raine

Regia: Vlad Cristache

Producător: Teatrul „Nottara” București

Durata: 2h 30min. (cu pauză)

14+

 

21.30 – Sala Studio

Monstrul nisipurilor de Székely Csaba

Regia: Andi Gherghe

Producător: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Durata: 1h 45min.

15+

 

Miercuri, 15 mai

19.00 – Sala Mare

153 de secunde de Svetlana Cârstean

Regia: Ioana Păun

Producător: Biatrice Cozmolici

În parteneriat cu: ARCUB și CNDB

Durata: 1h 40min.

12+

 

21.30 – Sala Studio

Schneider și Schuster de Joshua Sobol

Regia: Lucian Pavel

Producător: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Durata: 1h 15min.

 

Joi, 16 mai

19.00 – Sala Mare

In a Forest Dark and Deep de Neil LaBute

Regia: Iarina Demian

Coproducție: unteatru, București& ArtEst Foundation

Durata: 1h 30min.

16+

 

21.00 – Sala Studio

Taximetriști

de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae

Regia: Bogdan Theodor Olteanu

Coproducție: TETA și Apollo111 Teatrul, București

Durata: 1h 45min.

16+

 

Vineri, 17 mai

19.00 – Sala Mare

Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri

Un teatru fizic de: Andrea Gavriliu

Producător: Teatrul de Nord Satu Mare

Durata: 1h

 

20.30 – Sala Studio

OST (Organic Sound Twist)

Un concept de: Andrea Gavriliu

Producător: Teatrul Național Cluj-Napoca

Durata: 45min.

12+

 

Sâmbătă, 18 mai

19.00 – Sala Mare

Amintiri

Spectacol-concert de Ada Milea, după Ion Creangă

Producător: Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Durata: 1h

7+

 

20.00 – Sala Studio

Ultima bandă a lui Krapp de Samuel Beckett

Regia: Toma Dănilă

Producător: unteatru, București

Durata: 1h 30min.

14+

 

21.30 – Sala Mare

Just Push Play

spectacol interactiv de improvizație

Durata: 1h 30min.

12+

 

Duminică, 19 mai

19.00 – Sala Mare

Têtes d’Affiche

Coregrafia: Bouba Landrille Tchouda

Producător: Compagnie Malka, Grenoble (Franța)

Durata: 1h

12+

 

20.30 – Sala Studio

Emigranții de Slawomir Mrozek

Regia: Dan Glasu

Producător: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Durata: 1h

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508