spot_img

A.E.R. anunță un regal literar la Gaudeamus 2016

Editurile membre ale Asociației Editorilor din România pregătesc unele dintre cele mai atractive evenimente pentru vizitatorii celei de-a 23-a ediții a Târgului de Carte Gaudeamus (16-20 noiembrie, Romexpo). Ca în fiecare an, o prezență consistentă este asigurată de editurile membre ale Asociației Editorilor din România care vor ocupa cea mai mare parte a spațiului și programului expozițional. Cele 40 de edituri din AER (dintr-un total de 70 de membri) au pregătit vizitatorilor câteva mii de titluri noi, întâlniri cu autori celebri, sesiuni de autografe dar și reduceri considerabile de preț și oferte personalizate pentru fiecare categorie de iubitori ai cărții.

Criticul literar Mircea Mihăieș va lansa la Gaudeamus o carte monument, Ulyses, 732. Romanul romanului, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 14.30, la standul editurii Polirom, alături de Horia-Roman Patapievici și Adrian Șerban. Volumul este prima încercare în România de a face atât o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărți de proză din literatura engleză în secolul XX, cât și de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile și mizele existențiale ale acesteia.

Laureat cu premiul Nobel pentru Literatură 2016, Bob Dylan va fi onorat la standul editurii Humanitas sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 18.00, într-un eveniment la care vor vorbi scriitorul Mircea Cărtărescu, care a tradus în română versurile lui Dylan, criticul Marius Chivu și editorul Denisa Comănescu.

Editura Curtea Veche Publishing aduce la Gaudeamus Luarea Ismailului, romanul care l-a făcut celebru în literatura universală pe Mihail Șîșkin, scriitor rus contemporan cunoscut deja în România pentru Scrisorar și Părul Venerei. Cea mai celebră creație a lui Mihail Șîșkin va fi lansată sâmbătă, de la ora 18.00, la standul editurii Curtea Veche Publishing, în prezența traducătoarei Antoaneta Olteanu și a editorului Cătălin Strat.

Romane noi de Vladimir Nabokov, Ian McEwan și Charles Bukowski

Sâmbătă, 19 noiembrie, editura Polirom prezintă la standul propriu vizitatorilor Gaudeamus trei cărți încântătoare din literatura universală. Mai întâi, în seria de autor ”Vladimir Nabokov” vor fi publicate cele mai intime destăinuiri ale marelui romancier american de origine rusă reunite în volumul Scrisori către Vera. Lansarea volumului de scrisori adresate de Nabokov soției sale de-a lungul întregii vieți va avea loc de la ora 13.30. De la ora 16.30, fanii lui Ian McEwan sunt așteptați pentru lansarea volumului Coajă de nucă, cel  mai proaspăt roman al binecunoscutului autor, abia lansat la începutul lui septembrie în Marea Britanie și SUA. Evenimentul de la standul editurii Polirom va începe la ora 16.30 și va fi condus de traducătorul Dan Croitoru și de scriitorul Cristian Teodorescu. Șirul lansărilor Polirom de sâmbătă, 19 noiembrie, se va încheia la ora 19.00 cu un moment consacrat lui Charles Bukowski și volumului Dragoste la 17,50 $, cea mai bună antologie de povestiri a autorului, care concentrează în textele sale întregul univers sordid, cinic şi atît de uman al cunoscutului scriitor american.

Editura Nemira a pregătit la rândul său un nou roman marca Julian Barnes, unul dintre cei mai de succes autori contemporani. Zgomotul timpului, roman despre biografia tumultuoasă a compozitorului rus Dmitri Șostakovici, va fi lansat sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 13.00, la standul editurii Nemira, în prezența redactorului șef al editurii, Dana Ionescu, și al jurnalistului cultural Marius Constantinescu.

Radu Paraschivescu șfichiuiește televiziunile

Un alt autor laureat pe plan internațional, Marlon James, va fi protagonistul unui eveniment la standul editurii Litera. Scurtă istorie a șapte crime este romanul recompensat cu prestigiosul Man Booker Prize în 2015. Palpitant și inventiv, considerat unul dintre romanele remarcabile ale secolului XXI, „Scurtă istorie a șapte crime” va fi lansat sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 12.00, la standul Litera, în prezența criticului Bedros Horasangian și a traducătorului Ciprian Șiulea.

Cunoscutul scriitor, traducător și cronicar de televiziune Radu Paraschivescu vine la Gaudeamus săptămâna viitoare cu un pamflet usturător la adresa televiziunilor românești în volumul Aştept să crăpi (de astăzi, în prime time). La lansarea de sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 15.00, la standul editurii Humanitas vor lua cuvântul alături de autor și vedeta ProTV Andreea Esca și criticul literar Dan C. Mihăilescu. La rândul său, istoricul Lucian Boia revine în fața publicului cu un nou eseu incitant, Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei, volum care va fi lansat duminică, 20 noiembrie, de la ora 13.00, la standul editurii Humanitas, în prezența autorului și a editorului Gabriel Liiceanu.

Filmele bune se fac (din) cărți

Humanitas a mai pregătit, între altele, și două evenimente consacrate binomului carte-film ai cărui protagoniști vor fi doi dintre cei mai cunoscuți regizori din ”noul val”, Cristian Mungiu și Radu Jude. Astfel, joi, 17 noiembrie, de la ora 18.30 Cristian Mungiu, criticul Marius Chivu și editorul Gabriel Liiceanu vor lansa DVD-ul peliculei Bacalaureat (Premiul pentru regie la Cannes 2016) dar și cartea cu același titlu. Peste două zile, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 16.00, regizorul Radu Jude va fi prezent pentru lansarea cărții Inimi cicatrizate, de Max Blecher, după ce filmul cu același titlu pe care l-a regizat a fost distins cu Premiul special al juriului la Locarno 2016. Alături de Radu Jude vor vorbi despre opera lui Max Blecher scriitorii Ioana Pârvulescu și Mircea Cărtărescu și editorul Lidia Bodea.

Și editura Vremea a pregătit câteva evenimente incitante pentru vizitatorii celei de-a 23-a ediții de Gaudeamus. Astfel, sâmbătă, de la 13.30, la Sala Cupola, editura prezintă cele mai recente apariții în seria de autor Vintilă Horia: Trilogia exilului, Jurnalul unui țăran de la Dunăre și Întoarcerea lui Vintilă Horia, de Marilena Rotaru. Volumele vor fi discutate de un prezidiu exclusiv feminin format din politicianul Adriana Săftoiu, scriitoarea Marilena Rotaru, Ileana Cantuniari, Doina Jela și editorul Silvia Colfescu. De la ora 15, dar la Bursa de contacte Gaudeamus, editura Vremea îi așteaptă pe cei interesați pentru lansarea volumului apocrif Apocalipsa lui Pavel-Visio Sancti Pauli Apostoli, ediție îngrijită de Cristian Bădiliță cu ilustrații de Marian Zidaru, în prezența editorului Silvia Colfescu și a invitaților Victoria și Marian Zidaru.

Copiii sunt vedete la Gaudeamus

Dacă adulții au suficiente motive să fie prezenți la Gaudeamus, nici copiii nu au fost uitați de editurile AER prezente, care au pregătit evenimente speciale pentru cei mici. Astfel, editura Curtea Veche Publishing îi așteaptă pe cei mici joi, 17 noiembrie, de la 13.30, la standul editurii pentru lansarea volumului Cartea curajului de Adina Rosetti, cu ilustrații de Alexia Udriște. În premieră, lansarea va fi transmisă simultan în peste 15 biblioteci din țară, unde cititorii vor asista prin transmisiune live la lectura publică a poveștilor. Întreaga dimineață de vineri, 18 noiembrie, le este consacrată copiilor la standul editurii Nemira, care îi întîmpină cu îndemnul Vino în lumea bufniţei Nemi! sub care vor fi grupate o serie de lansări de carte, sesiuni de lectură, evenimente speciale cu distracţie şi multe cadouri. De la 10.30, la standul Nemira, copiii sunt așteptați la Basmul din buzunar, un atelier creativ de desen cu ilustratoarele Alexa Udrişte şi Adriana Opriţă-Gheorghe. De la 11.30, copiii vor avea apoi ocazia să citească împreună cu câțiva invitați surpriză din cartea Un băiat numit Crăciun, de Matt Haig.

Sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 11.00, editura Pandora M îi așteaptă pe copii la standul editurii TREI pentru lansarea cărții Distrează-te și colorează lumea lui Oli de Olga Gudynn. Cei mici vor participa la un atelier și o piesă de teatru interactivă alături de Olga Gudynn, Oli și cei mai buni prieteni ai lui: Mărul cel isteț, Bebe Morcov, Doamna Mazăre și mulți alții.

Și Litera mică este prezentă la târg cu multe surprize, activităţi creative organizate într-un spațiu atractiv și ludic, dar mai ales cu cele mai frumoase cărți: Atlasul lumii, carte de colorat, continuarea îndrăgitei serii Prima mea lectură, cărți Disney, Marvel, enciclopedii National Geographic, povești, cărți de activități, dicționare și multe altele. Colecția Disney se îmbogățeste cu un personaj cu totul deosebit, o frumoasă și destoinică prințesă latină – Elena din Avalor: povestea filmului, cărți de activități și planșe de colorat, toate vor fi disponibile la standul Litera. Din colecția Star Wars vă așteaptă două noi apariții: Darth Vader și fetița lui și Darth Wader și fiul, iar părinții care au epuizat toate trucurile pentru a-și adormi copiii, vor găsi la standul Litera Mică o carte cu adevărat magică: Elefănțelul care voia să adoarmă, de Carl-Johan Forssén Ehrlin, psiholog și lingvist suedez.

Târgul de Carte Gaudeamus va fi deschis în fiecare zi, de la orele 10 la 20. Biletele de intrare pot fi procurate de la intrarea în târg și ele oferă acces pentru o zi (5 lei) sau pentru toate cele cinci zile (10 lei). Copii sub 7 ani, elevii, studenții și cadrele didactice, scriitorii pensionarii și jurnaliștii beneficiază de acces gratuit.

Edituri AER prezente la Gaudeamus 2016:

1          Editura Ad Libri

2          Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

3          Editura Ars Docendi

4          Grupul Editorial Art

5          Editura Booklet

6          Editura Brumar

7          Editura Cartea Românească

8          Editura Casa

9          Editura Casa Radio

10        Curtea Veche Publishing

11        Editura Doxologia

12        Editura Flamingo

13        Editura For You

14        Editura Gama

15        Editura Herald

16        Grupul Editorial Humanitas

17        Institutul Cultural Român

18        Editura Integral

19        Editura Litera

20        Editura Matrix

21        Editura Meteor Press

22        Editura Mix

23        Editura Monitorul Oficial

24        Nemira Publishing House

25        Editura Paralela 45

26        Editura Polirom

27        Editura Prut

28        Editura Publica

29        Editura Rao

30        Editura Silvică

31        Editura Trei

32        Editura Universitară

33        Editura Universității Al. I. Cuza Iași

34        Editura Universității de Vest Timișoara

35        Editura Universității din București

36        Editura Universității Transilvania Brașov

37        Editura Vellant

38        Editura Vinea

39        Editura Vivaldi

40        Editura Vremea

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508