spot_img

30 000 de spectatori la a treia ediție a Festivalului “Opera Copiilor”

În perioada 1-4 iunie 2017 a avut loc a treia ediție a Festivalului “Opera Copiilor”, o inițiativă pentru întreaga familie, desfășurată în aer liber, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului București în colaborare cu Opera Comică pentru Copii și s-a desfășurat în Parcul Herăstrău – la Foișor, la Peluză și pe Aleea Michael Jackson –  la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” și la Palatul Național al Copiilor.

Fiecare zi din Festivalul “Opera Copiilor” a oferit celor 30 000 de spectatori un program variat de manifestări în aer liber, ce au implicat peste 190 de artiști pe cele 8 scene ale festivalului. Patru dintre acestea au fost disponibile doar în cadrul Turului OCC, la care au luat parte 2500 de spectatori. Îndrumați de un ghid, copiii și părinții au parcurs întreaga Alee Michael Jackon, unde fiecare oprire a avut loc în dreptul unei scene reprezentative din Opera Comică pentru Copii: Studioul de Balet, Salonul Mozart, Foyerul OCC, Sala Mare și Sala UnderGrant. Călătoria s-a încheiat de fiecare dată cu vizitarea celor peste 100 de costume expuse și cu descoperirea secretelor din Cabina Tehnică.

Festivalul a început joi, în Parcul Herăstrău, cu spectacolul realizat de cei peste 300 de tineri talentați care frecventează cursurile de balet, street dance, cor, oratorie, flamenco și fotografie din cadrul Atelierelor “Micul Artist”, desfășurate la Opera Comică pentru Copii. Începând de stagiunea viitoare, instituția adaugă alte noi asemenea cursuri. La Palatul Național al Copiilor, a fost programat concursul internațional “EuroDans”, la care elevii atelierului de balet susținut de coregrafa Jaqueline Bratu la OCC au obținut locurile I și al II-lea, precum și un premiu special.
“Picnicul Copiilor”, eveniment de tradiție desfășurat la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, a prilejuit întâlnirea a peste 200 de copii din centrele de plasament și școlile speciale cu echipa și poveștile Operei Comice pentru Copii.

La Scena Mare din Parcul Herăstrău s-au jucat cele mai îndrăgite producții din stagiunile Salonului Mozart și ale Sălii UnderGrant: “Petrică și Lupul”, “Viața lui Mozart”, “Salonul de Balet” “Eliza, Micuța Florăreasă”, “Salonul de Percuție” și ”Salonul de Scenografie”. Pe acorduri clasice şi pe ritmuri tradițional-folclorice, povestea muzicală a tinerei generaţii a răsunat pe scena Cantus Mundi, unde peste 1800 de copii din corurile și ansamblurile din București și din țară au susținut recitaluri în fiecare zi de festival.

În același timp, la Muzeul Satului s-au desfășurat activități destinate întregii familii: în două zile, peste 300 de copii și părinți s-au aventurat în găsirea comorilor bine ascunse în istoria satului românesc. De asemenea, de două ori pe zi, cei mici au avut ocazia să vadă musicalul “Punguța cu Doi Bani” – parte a “Trilogiei Creangă 180” – jucat în decorul natural al Gospodăriei Moișeni. Același spațiu a găzduit și întâlniri speciale cu muzica medievală, asigurate de trupa Truverii, sau cu dansurile tradiționale ale Călușarilor din Traian (județul Olt).

Joaca a fost asigurată în corturi special amenajate, unde copiii au avut la dispoziție puzzle-uri și jocuri OCC, dar și posibilitatea de a se picta pe față și de a face fotografii la minut. Filmele difuzate la Cinema OCC și atelierele pentru copii și părinți au constituit componenta educativă din festival. Programul cinematografului a inclus și un lungmetraj difuzat în premieră națională, “Villads”, unde protagonistul este un băiețel care-și face propriile reguli.

Cel mai impresionant eveniment din Festivalul “Opera Copiilor” a fost și în acest an găzduit de Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău, unde peste 1300 de spectatori au luat parte la un spectacol de gală, cu momente coregrafice din stagiunea curentă și arii de operă îndrăgite, oferite de artiștii Operei Comice pentru Copii. Invitat special al acestei ediții a fost Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, condusă de Constantin Adrian Grigore.

“FOC 2017 a fost cel mai mare și diversificat festival dedicat copiilor. Acest lucru se datorează principiului pe care îl folosim zi de zi în activitatea noastră: copiii ne educă în funcție de nevoile pe care le au. Am învățat cum să facem lucrurile să funcționeze și acest lucru se vede în rezultatele pe care le avem. Mulțumim celor peste 30.000 de copii și părinți și îi așteptăm cu drag și la festivalul care bate la ușă, <<Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului>>, între 1-9 iulie, la Ateneul Român și la Opera Comică pentru Copii.”, a declarat Felicia Filip, managerul instituției.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508