Vândut de marketingul neuronal ca ”un puternic roman de familie”, noua construcție romanescă a Gabrielei Adameșteanu – ”Voci la distanță”, apărută, în 2022, la Polirom, e o excelentă și seducătoare polifonie stilistică despre singurătate, exilul interior și despre fețele pierzătoare ori câștigătoare ale exilaților din geografia politică a Estului. Eroina naratoare, Anda Dragomir, o doctoriță pensionară care își rememorează viața trăită și viața visată, din comunism până la venirea pandemiei și a războiului din Ucraina, apelează la ingrediente narative clasice ori postmoderne, de la povestirile de prin auzite până la cele filmate în direct de curiozitățile ori indiscrețiile personajelor sale. Nu întâmplător, formarea și deformarea amintirilor se fac prin intermediul unor notații de jurnal ori prin relatările unor povestiri spuse la telefon ori dezvăluite la un restaurant de lux pentru turiștii străini din epoca Nicolae Ceaușescu. Rolul acestor cioburi de povești, sparte, adunate ori recompuse de memoria mereu versatilă a personajelor care intră și ies din pliurile istoriei, este de a (re)stabili distanța dintre confuzia memoriei și a istoriei.
Personajele din ”Voci la distanță” sunt mereu prinse între datoria și vinovăția de a fi într-un sistem social, fie că el este comunismul familiei Ceaușescu, fie că este capitalismul de cumetrie de după 1989. Mentalitatea tranzacțională (specifică românului, nu-i așa?) aduce cu ea, mai important pentru cititor, povești despre tranzacțiile și manipulările epocilor prin care trec personajele romanului. Asta pentru a mări și a întreține și mai mult confuzia cu care suntem mereu învăluiți să receptăm oameni providențiali, oameni ai sistemului, oameni și fapte de azi pe mâine. Totul până în punctul final al epopeii tranzacționale când copiii acestor epoci evadează ori se exilează din geografia politică a Estului și ajung să își facă ”relații, altele decât cu români”. Nu e vorba numai despre emigranții acestor epoci, ci, mai ales, despre felul în care reușim să ne exilăm interior, exersând singurătatea în cuplu, în familie ori în rețele sociale. Distanțarea de sine până la confuzia de sine ne urmărește din ungherele povestirilor prin care este (re)construită lumea Andei Dragomir, o lume în care instinctele sociale sunt decisive pentru căpătuiala personajelor sale.
Gabriela Adameșteanu ne oferă în ”Voci la distanță” un roman cu certe delicii de lectură în care ne putem (re)întâlni cu propriile noastre voci și distanțări interioare!
Dan Mircea Cipariu
