spot_img

„TragiComedy”, de Gigi Căciuleanu, la Opera Națională din București

Vineri, 8 septembrie 2017, ora 18:30, la Opera Națională din București, în cadrul Festivalului de Muzică ” George Enescu”, va avea loc premiera spectacolului „TragiComedy”, de Gigi Căciuleanu. Spectacolul este dedicat memoriei marei balerine Maya Plisețkaya, pe muzica lui Rodion Șcedrin, soțul și marea ei iubire, cel căruia i-a servit drept muză.

„Dintotdeauna am perceput muzica lui Rodion Șcedrin – și nu vorbesc numai de ale sale balete sau opere, ci chiar și de piesele sale instrumentale, ca fiind impregnată de o foarte intensă si interesantă teatralitate. Ascultând-o, resimt din partea compozitorului o adâncă înțelegere a universului inimii și a sufletului. Forța acestei muzici, împreună cu finețea nuanțelor sale, întotdeauna mi-a plăcut și m-a inspirat.

Gigi Căciuleanu:

Prin noua mea creație, „TragiComedy”, îmi propun să explorez coregrafic atât o serie de situații și conflicte care se pot ivi între personaje cât și o gamă de trăiri sau frământari intime, la care mă „duce” muzica lui Rodion Șcedrin.

Pe de altă parte, dansul inegalatei Mayei Plisețkaya, în afară de academismul mondialmente cunoscut al artistei purtând titlul de „ballerina assoluta”, a fost întotdeauna impregnat de un dramatism, de o teatralitate, ieșite din comun. De unde ideea de a dedica „TragiComedy” acestei figuri excepționale ale culturii universale.”

Acum mai bine de zece ani, Gigi Căciuleanu a realizat la Paris, la invitația designer-ului Pierre Cardin, pentru, dar și cu participarea superbei artiste Maya Plisețkaya, spectacolul „La Folle de Chaillot”, pe muzica aceluiași Șcedrin.

Sub direcția artistică a maestrului Gigi Căciuleanu vor evolua pe scenă balerini și muzicieni ai Operei Naționale București. Matei Dersidan a creat scenografia și mapping-ul video, iar light designul poartă semnătura lui Cristian Simon. Costumele sunt desenate de Corina Boboc.

Gigi Căciuleanu, autorul spectacolului declară:

„Ideea dualităţii tragedie/comedie este de obicei simbolizată grafic prin reprezentarea faimoasă a celor două măşti: una care râde, alta care plânge, amândouă echilibrându-se emoţional.

Dacă ar fi să traducem acest concept în limba filozofiei orientale am vorbi de Yin şi Yang, dacă ar fi să-l transpunem în electricitate sau/şi magnetism am vorbi de (+) şi (-). În meteorologie am vorbi despre cer senin sau furtună…

De fapt este vorba despre eterna aventură a cuplului format din entităţi umane. Dar, de ce nu, poate şi aceea a unui grup de cupluri, format din persoane care pentru un motiv sau un altul sunt puse în situaţia de a convieţui într-un spaţiu dat pentru o perioadă dată de timp. Povestea fiecăruia dintre noi fiind alcătuită din diversele noastre trăiri, cu momente câteodată triste, alteori mai vesele, am putea foarte bine sa gândim împreună cu Shakespeare că suntem cu toţii actorii unei tragicomedii pe scena acelui teatru pe care îl numim VIAŢĂ.”

***

TragiComedy

Regie şi coregrafie: Gigi Căciuleanu

Scenografia și mapping video: Matei Dersidan

Costume: Corina Boboc

Lighting design: Cristian Simon

Asistent coregrafie: Lelia Marcu-Vladu

***

operanb.ro/spectacol/tragicomedy/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508