spot_img

„Până hăt de carte!” 455 de cărți donate bibliotecii din comuna Deleni

Sâmbătă, 21 aprilie 2018, prin campania „Până hăt de carte!”, 455 cărți au fost donate bibliotecii din comuna Deleni, județul Iași. Comuna Deleni se află la aproximativ 80 de km depărtare de municipiul Iași și are în jur de 9.969 de locuitori, după datele ultimului recensământ din 2011. Biblioteca din Deleni este plină de lumină, generozitate și frumusețea lucrurilor simple. Bibliotecara Maria Sava inspiră elevii și are grijă ca biblioteca să aibă activități dintre cele mai diverse, care să pună în dialog cititorii și să atragă alții noi. Din martie 2017 și până în prezent, prin inițiativa „Până hăt de carte!”, am reușit să punem pe rafturile a cinci comune ieșene un număr de 3.500 de cărți, care au fost strânse în urma apelului public lansat în luna martie 2017, de către Biroul parlamentar al senatorului USR Dan Lungu. Acesta, alături de parteneri şi voluntari, a demarat, pe 23 martie 2017, o campanie publică de strângere de carte pentru bibliotecile din mediul rural.

Din luna martie anului trecut și până în prezent, 410 cărți au ajuns la biblioteca din comuna Probota, 250 la cea din Erbiceni, 240 la Andrieșeni, 237 la Ciortești, 270 la Gorban, 223 la Moșna, 320 la Cotnari, 400 la Răducăneni, 400 la Sinești, 417 la Popești. La acestea se adaugă donația de sâmbătă, 21 aprilie 2018, când biblioteca din Deleni a primit donația de 417 volume. Până acum, prin Biroul Senatorului USR Dan Lungu, au fost donate 3.622 de cărți.

„Am ajuns din nou într-o localitate din județul Iași, la bibliotecă, unde am fost primiți cu bucurie. Simțim că orice gest frumos pentru mediul rural este o investiție sănătoasă, cu efecte pe termen lung. Poți inspira, poți ajuta, poți da un exemplu, ceea ce, cred eu, nu este puțin lucru. Cu 500 de volume nu rezolvi problema culturii în mediul rural, nici cu 1000, nici cu 10.000, dar măcar faci ceva, nu stai cu mâinile în sân și te lamentezi. Printre donații se regăsesc cărți importante de autori români și străini, fără de care copilăria ar fi mult mai săracă și mai tristă”, spune Dan Lungu, Senator USR Iași, inițiatorul campaniei.

Menționăm că proiectul „Până hăt de carte!” s-a născut în urma depistării problemelor cu care ne confruntăm în ceea ce privește consumul de cultură și educația din țară, în special cele care privesc mediul rural. De cele mai multe ori, problemele mediului rural sunt puse pe modul „așteptare” și mai apoi uitate cu desărvârșire.

CITITORI și BIBLIOTECI LA SATE?

Județul Iași înregistra 180.000 de cititori activi în 2012, însă, în 2016 cifra totală a coborât la 161.011 cititori activi. Majoritatea comunelor înregistrează între 300 și 600 de cititori anual, dar nu puține sunt comunele unde în bibliotecă intră un cititor la trei zile, luând în calcul și populația școlară. La nivelul județului Iași, majoritatea cărților intrate în bibliotecile rurale nu provin din achiziții, cum ar fi normal, ci din donații.

Campania USR Iași vine în întâmpinarea problemelor culturale de acest gen, cu care mediul rural românesc se confruntă, și încearcă să contribuie la formarea noii generații și a unui public de cititori, de consumatori de cultură.

Cărțile care au ajuns astăzi în rafturile bibliotecii din comuna Popești au fost strânse cu ajutorul donatorilor și cu cel al partenerilor. În continuare, rămâne deschis apelul către cei care vor să doneze cărți sau să fie voluntari ai proiectului.

UNDE ȘI CUM POȚI DONA PENTRU „Până hăt de carte!”

Potențialii donatori de carte vor putea aduce cărțile la punctele de colectare amenajate cu sprijinul partenerilor.

Locații partenere:

·           Biroul Parlamentar: Str. Grigore Ureche, nr. 3, bloc Walter Mărăcineanu, mezanin;

·           Retro Cafe: Str. Lascăr Catargi, nr. 50;

·           Meru: Bld. Carol I, nr. 3;

·           Teatru Fix: Strada Bucium nr. 34;

·           Acaju: Str. Sf. Sava, nr. 15;

·           Cafeneaua Noastră: Str. Sf. Lazăr, nr. 30;

·           Harmony Café: Str. Păstorului, nr. 6 (lângă Hotel T23, Campus Tudor Vladimirescu).

Totodată, cei care vor să doneze şi se află în imposibilitatea de a ajunge la punctele de colectare mai sus menționate ne pot contacta (0725. 321 313) și o echipă de voluntari se va deplasa la domiciliu pentru a le prelua.

Initiator proiect: Dan Lungu.

Pagină de facebook: http://bit.ly/2DCFqgO

Instagram: https://www.instagram.com/panahatde/

Comuna Deleni poate fi localitate atractivă pentru vizitatori, pentru că acolo se găsește ansamblul conacului Cantacuzino-Deleanu, datând din secolele XVII–XX.

Ansamblul-monument istoric de arhitectură este format din conacul propriu-zis (construit în 1730), biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1669), spitalul (secolul al XX-lea) și zidul de incintă (secolul al XVIII-lea); precum și schitul Lacuri din codrul Delenilor (1724), care au dobândit, de-a lungul timpului, statutul de monument de arhitectură de interes național.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508