spot_img

„Ofranda Muzicală” a lui J.S. Bach încheie cea de a zecea ediție a Festivalului de Muzică Veche București

Sâmbătă, 28 noiembrie 2015, de la ora 19.00, la Sala Radio, are loc concertul care va închide cea de-a X-a ediție a Festivalului de Muzică Veche București. Acesta vine drept ofrandă. Nu una oarecare, ci „Ofranda Muzicală”a lui Johann Sebastian Bach, în interpretarea ansamblului baroc „Il Gardellino”, care poartă numele concertului (R 90) omonim compus de Antonio Vivaldi.

Nucleul ansamblului este format de Marcel Ponseele (oboi), Jan de Winne (flauto traverso), Shalev Ad-El (clavecin), Ryo Terakado (vioară), Mika Akiha (violă), Hervé Douchy (violoncel). Ansamblul colaborează de asemenea cu muzicieni renumiţi cum ar fi Ketil Haugsand (clavecin), François Fernandez (vioară, violă) sau Vittorio Ghielmi (viola da gamba).

Ofranda Muzicală” are ca punct de plecare invitația pe care Frederick al II-lea al Prusiei i-a adresat-o lui Johann Sebastian Bach de a face o vizită la curtea sa. Cu această ocazie, Frederick i-a „oferit” lui Bach o temă muzicală, pe care compozitorul și-a luat angajamentul să o „transforme” într-o fugă. Thema Regium, așa cum a denumit-o Bach, a devenit în prezența regelui un ricercar la trei voci pe care Bach l-a improvizat, se pare, imediat. Atunci când Frederick i-a cerut lui Bach să improvizeze un ricercar la şase voci, Bach i-a răspuns că are nevoie de puţin timp pentru a studia posibilităţile temei. Până la reîntoarcerea sa la Leipzig, pornind de la Thema Regium, Bach a compus: un ricercar la trei voci, un ricercar la șase voci, o sonată în patru părți pentru flaut traversier, vioară barocă și continuo și canoane diverse între care se regăsește și „Fuga Canonica in Epidiapente”.

Muzicieni de înaltă ţinută, majoritatea membrilor ansamblului Il Gardellino sunt fondatori sau conducători muzicali ai unor prestigioase formaţii de muzică veche, printre acestea numărându-se Amsterdam Baroque Orchestra, La Petite Bande, L’Orchestre des Champs-Elysées sau Collegium Vocale. Având o bogată experienţă în domeniul interpretării pe instrumente de epocă şi deţinând secretele rafinamentelor stilistice ale acestei muzici, ei reuşesc redarea aproape de perfecţiune a încântătoarelor sonorităţi baroce.

Prin abordarea în paralel a lucrărilor aparţinând lui Johann Sebastian Bach şi a celor ale contemporanilor săi, membrii formaţiei Il Gardellino urmăresc atât ilustrarea personalităţii celui pe care şi l-au ales drept ‚mentor spiritual’ cât şi abordarea unor lucrări prezente destul de rar în cadrul repertoriilor de muzică barocă. Colaborarea cu interpreţi din mediul muzical contemporan sau aparţinând altor domenii – literatură, filozofie, cinematografie, film documentar – au susţinut şi dezvoltat de-a lungul timpului interesul lor pentru interferenţa muzicii cu celelalte modalităţi de exprimare artistică.

Festivalul de Muzică Veche Bucureşti are loc în perioada 20 octombrie – 28 noiembrie 2015 şi cuprinde un număr de 14 evenimente. Acestea se desfăşoară la Sala Radio, Palatul Bragadiru, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Ţăranului Român, Biserica Anglicană, Muzeul „Curtea Veche” și Muzeul Național al Pompierilor (Foişorul de Foc), cu participarea artiştilor şi formaţiilor din peste zece ţări.

Ajuns la cea de-a zecea ediţie, Festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România și este cotat pe locul patru între „cele mai frecventate festivaluri din București” (conform Barometrului de consum cultural pe anul 2014 realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală). De asemenea, Festivalul este considerat cel mai important eveniment de muzică veche din Sud-Estul Europei iar anul acesta devenit membru (singurul din Europa de Est) al prestigioasei Rețele Europene de Muzică Veche (REMA).

Această ediție jubiliară a Festivalului de Muzică Veche București se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

În program:

Johann Sebastian Bach (1685 – 1750):

Sonata în sol major, BWV 1038, pentru flaut traversier, vioară şi basso continuo

Sonata în sol major, BWV 1039 pentru flaut traversier, viola da gamba şi basso continuo

Pauză

Ofranda Muzicală, BWV 1079:

– Ricercar a 3

– Canon perpetuus super thema regium

– Canon a 2 cancrizans

– Canon a 2 in unisono

– Canon a 2 per Motum contrarium

– Canon a 2 per Augmentationem, contrario motu

– Canon a 2 per Tonos

– Fuga canonica in Epidiapente

– Canon a 2 – clavecin solo

– Canon a 4

– Trio Sonata: Largo – Allegro – Andante – Allegro

Interpretează:

Ansamblul de muzică veche Il Gardellino (Belgia):

– Jan de Winne – flaut traversier

– Christophe Robert – vioară barocă

– Ronan Kernoa – viola da gamba

– Ketil Haugsand – clavecin

Organizator: Antiqva. Co-organizator– Medieval Praxis. Co-producator: TVR 2.

Parteneri: Ministerul Culturii, Institutul Cultural Roman, ARCUB (Programul „Ești București”), Palatul Bragadiru, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național al Țăranului Român, Institutul Polonez București, Institutul Francez, Institutul Balassi, Societatea Muzicală, Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc, Brigada de Voluntari.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Brâncoveanu XO, Dacia.

Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio București FM, Radio 3Net, RFI, Observator Cultural, Nine O’Clock, Romania-Insider.com, CityCompass.ro, CalendarEvenimente.ro, ArtOut.ro, Men’s Health, Marie Claire, Cosmopolitan, Beau Monde, Casa Lux, Ziarul Metropolis, Business Review, Zile și nopți, Veioza Arte.

Detalii:

www.earlymusic.ro

www.facebook.com/Festivalul.de.Muzica.Veche.Bucuresti www.facebook.com/events/788893697887102/ (pagina evenimentului)

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi benzinăriile OMV.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508