spot_img

”Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François”, în premieră la Teatrul EXCELSIOR

Pe 16 și 17 noiembrie 2017, de la ora 19:00, Teatrul EXCELSIOR prezintă ”Viața plictisitoare și preaplină a visătorului François”, inspirată din „Gargantua și Pantagruel” a domnului Rabelais.

Acum aproape o jumătate de mileniu, un François, renumit ca Rabelais, dădea posterității o carte dedicată Omului pus în lumina umanismului, o carte care, ieșind de sub tipar, ieșea din toate tiparele. Din preaplinul fanteziei și nicidecum din plictiseală, regizorul Horia Suru s-a lăsat inspirat de poveștile nemaiauzite și cât se poate de adevărate plăsmuite de marele autor francez, acum cinci secole și, împreună cu 15 tineri actori – visători îndrăzneți și bufoni de cursă lungă -, a pornit în aventura de a spune o poveste despre noi, cei de ieri și de azi sau, astfel spus, a pornit în căutarea Necunoscutului. Așa a apărut Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François, un eseu nonverbal, muzical – coregrafic, al cărui protagonist este, după cum anunță și titlul, François – un personaj-oglindă care se declină la toate persoanele.

François este avatarul omului în sine și al omenirii ca întreg, al unicului și al multiplului, al invizibilului și al indivizibilului. El se face văzut la adăpostul teatrului, acolo unde actorii vor da trup și suflet căutărilor acestui visător, desenând prin imaginația și firea lor excesiv ludică, prin ritmurile și mișcările expresive ale jocului lor, parcursul unei vieți. Asemeni fiecăruia dintre noi, François se naște, copilărește, își trăiește timpul de adult, face ce îi poftește inima și ce îi cere trupul, după sfatul lui Rabelais, și tinde spre acel „Ceva” care suspendă timpul, care sfidează legile fizicii și logicii, care conține taină și adevăr deopotrivă. Neverosimil de grotesc și incredibil de frumos, în acest spectacol, omul se arată sub masca unui visător prins în amestecuri bizare de contrarii, mereu împărțit între un eu și un altcineva. Iar viața ni se descoperă ca o oscilație continuă între plictis și preaplin, între mărunte și repetabile gesturi cotidiene și năzuințe îndrăznețe.

Și pentru că noua poveste este, în esență, o poveste dintotdeauna, ea va fi tălmăcită nu prin cuvinte, ci prin nenumărate alte elemente. „Françoiada” noastră este o țesătură teatrală colorată și veselă care îmbină armonios muzica originală interpretată live, detaliile vizuale comice și scenele improvizate de actorii care au pus în slujba poveștii întreaga lor fantezie, pentru a orchestra scenariul recognoscibil al vieților noastre într-un spectacol care ne va face să zâmbim privindu-ne în oglindă.

Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François
inspirată din „Gargantua și Pantagruel” a domnului Rabelais

Visători: Alexandru Petcu, Alexandru Popa, Ana Guran, Ana Udroiu, Andrei Bibire, Dan Pughineanu, Dana Marineci, Loredana Cosovanu, Mara Oprea, Mihaela Trofimov, Mircea Alexandru Băluță, Oana Predescu, Sandra Ducuță, Ștefan Huluba, Vlad Galer

Muzicieni:
Aurel Ciucur – tobe
Axinte-Amza Constantin – zither
Cătălin Gorgon Grigorescu – trompetă
Ionel Păucă – tubă

Regie: Horia Suru
Tălmăcitorul profeției: Doru Mareș
Scenografie: Cristian Marin
Mișcare scenică: Alin State
Muzică originală: Petre Ancuța
Light Design: Cristian Niculescu
Asistent regie: Irina Zlotea
Make-up & Effect Make-up Artist: Mara Rădulescu
Regie tehnică: Elena Ghimpețeanu

Primele reprezentații: 16 și 17 noiembrie 2017

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508