spot_img

”Spre o convergență a forțelor francofone pentru a surmonta provocarea calității în instituțiile de învățământ superior și de cercetare”

Pe 7 și 8 noiembrie 2017, Colocviul anual al Agenției universitare a Francofoniei (AUF), organizat la Beyrouth (Liban), va fi consacrat calității învățământului superior și a cercetării, dar și actorilor francofoni implicați în asigurarea acesteia. Pentru prima dată, cu ocazia acestui colocviu, AUF va aduce împreună principalii actori francofoni implicați în evaluare, asigurarea calității și acreditare cu numeroși responsabili ai instituțiilor universitare, cu scopul de a reflecta împreună asupra formelor concrete și eficace care să conducă spre o convergență a acestor forțe. Această întâlnire va pemite totodată analizarea situației existente cu privire la actorii și metodologiile din domeniul asigurării calității, dar și de a iniția o alianță a acestor actori cu scopul de a le crește vizibilitatea și implicarea internațională.

Lucrarile colocviului vor fi transmise în direct (streaming) în toate cele 60 de implantații ale noastre.

Calitatea : o provocare majoră pentru universități

Instituțiile de învățământ superior și de cercetare fac față numeroaselor provocări, în special aceleia a calității în domeniile formării, cercetării și al guvernanței. AUF se angajează alături de membrii săi pentru a depăși această provocare.

Prin intermediul acestui colocviu, operatorii asigurării calității și reprezentanții universităților se vor reuni pentru a găsi puncte comune, dar și modalităti concrete și eficace de colaborare, permițând o convergență a acestor forțe francofone.

Având 850 de instituții membre, AUF este adesea perceput ca o garanție a calitătii. Totuși, misiunea sa nu poate fi aceea a unei agenții de evaluare și acreditare, ci mai degrabă aceea de a suscita punerea în practică a calitătii sprijinindu-se pe actorii de referință din domeniu, atât pe plan național, regional, cât și internațional.

Spre un răspuns comun al actorilor francofoni făcând față provocării calității în universități

Pentru două zile, reprezentanții instituțiilor membre AUF, responsabilii agențiilor naționale de asigurare a calității și de acreditare și responsabilii ministeriali provenind din mai multe regiuni ale lumii, se vor reuni.

Colocviul va aborda rolul agențiilor naționale de evaluare a asigurării calității și de acreditare și se va axa pe modalitățile posibile pentru a le întări cooperarea astfel încât spațiul universitar francofon sa fie dotat încetul cu încetul cu metodele necesare pentru a promova calitatea, expertiza și recunoșterea internațională a actorilor săi.

Prima zi a colocviului va fi consacrată unei examinări a modelelor existente, demersurilor de asigurare a calității și a ofertelor de acreditare. Diverse prezentări vor completa această dezbatere : o analiză a situatiei și a bunelor practici în Europa Centrală și Orientală, în țările CAMES (Consiliul african și malgaș pentru învățământul superior), dar și exemplul libanez al asigurării calității externe.

În acest context, părțile participante vor consacra a doua zi căutării unor soluții concrete pentru a pune în practică o alternativă francofonă în termeni de evaluare și acreditare și de a găsi piste de colaborare.

« La Beyrouth, vom analiza situatia existentă în domeniul asigurării calității, dar vom avea ca principal obiectiv convergența forțelor francofone pentru a le oferi o mai mare vizibilitate și capacitate de intervenție internațională » afirmă rectorul AUF-ului, Jean-Paul de Gaudemar.

Informații utile :

Site-ul dedicat :www.colloqueannuel.auf.org

Twitter : #ColloqueAUF

Loc : Amfiteatrul Ministerului Educației și Învățământului Superior de la Beyrouth – Cartierul Unesco

Redifuzare în streaming : direct

Despre AUF:

Agenţia universitară a Francofoniei este o asociaţie mondială de universităţi francofone creată în 1961. Reuneşte peste 800 de instituţii membre de pe cinci continente din peste 100 de ţări. Este totodată şi operatorul specializat al Francofoniei pentru învăţământul superior şi cercetare. AUF are ca misiune să promoveze francofonia universitară dinamică implicată în dezvoltarea economică şi socială a societăţilor. Pentru a realiza acţiunile sale, AUF dezvoltă parteneriate cu diferite organizaţii (UNESCO, UE, ONG, întreprinderi din sectorul privat…).

Pentru mai multe informaţii: www.auf.org

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508