În curând, la Editura Cartea Românească, în Colecţia „Critică şi istorie literară” va apărea volumul ”Mizantropul optimist: G. Călinescu şi (de)stalinizarea României”, semnat de George Neagoe. Este vorba despre un proiect finanţat de AFCN. În ”Mizantropul optimist: G. Călinescu şi (de)stalinizarea României”, George Neagoe reface, în mare măsură, traseul prin care cel mai important critic literar român a ajuns să facă parte din organizaţiile de masă patronate de P.C.R. Întâi simpatizant al Uniunii Patrioţilor (1944-1945), ficţiune planificată de Ştefan Foriş, ulterior figură marcantă a Partidului Naţional Popular (1946-1949), G. Călinescu s-a arătat impresionist în politică, pe cât s-a dovedit în exegeză.
Un critic literar îi adresează, în 1943, un memoriu Mareşalului Antonescu, solicitându-i ca Editura Fundaţiilor Regale să-şi respecte obligaţiile contractuale cu privire la tipărirea şi la difuzarea Istoriei literaturii române de la origini până în prezent (1941). Acel document l-a transformat pe G. Călinescu într-un „antifascist“ după 23 August 1944. Cel puţin aşa l-au considerat membrii Partidului Comunist din România, care, printre altele, după arestarea lui Ion Antonescu, au acaparat discuţia despre „democraţie“.
Numit director al ziarului Naţiunea (autodeclarat „independent“), „divinul critic” a făcut confuzii între real şi imaginar, punându-l pe Iuliu Maniu pe acelaşi plan cu Popa Tanda, personajul lui I. Slavici. Pentru asemenea comentarii, liberalii şi ţărăniştii l-au considerat „spaniol“, strecurând, totodată, numeroase aluzii referitoare la insanitatea mintală a „pacientului“ politic G. Călinescu. Între 1946-1947, ilustrul cărturar nu a fost contestat, ci denigrat, pentru a fi respectat, uneori cu stricteţe, normativele Partidului Naţional Popular, o sucursală a intelighenţiei procomuniste.
Petre Constantinescu-Iaşi, Gh. Vlădescu-Răcoasa şi Mihail I. Dragomirescu au fost desemnaţi de către P.C.R. să pună la cale această diversiune. Când P.N.P. s-a „autodizolvat“, lui G. Călinescu şi colegilor lui li s-a permis să recunoască faptul că şi-au făcut datoria. Şi, ca răsplată după dispariţia P.N.P. şi a oficiosului Naţiunea, G. Călinescu s-a trezit că i se negase tacit dreptul de semnătură.
George Neagoe s-a născut la 19 august 1986, în Drăgăşani, Vâlcea.
Este, din 2008, asistent de cercetare la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“, Academia Română. Doctor în filologie cu teza ”Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş”, sub îndrumarea Profesorului Nicolae Manolescu (2013). Publicată în acelaşi an la Editura Cartea Românească, monografia a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. Între 2010 şi 2014 a condus seminare de istoria literaturii române la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Colaborări cu recenzii, cronici, studii de specialitate în revistele Cultura, Apostrof, Transilvania, Limbă şi literatură. A intrat, în 2015, în echipa www.agentiadecarte.ro.
