spot_img

”Dragostea e intensitate şi e felul în care încercăm să uităm că murim”

Conferențiar la Facultatea de Drept a Universității Transilvania din Brașov, Carmen Gheorghe a lansat în doi ani (2012 și 2013) două cărți: un roman (Tatuaj pe glezna stângă) și un volum de eseuri (Hamburgerul lui James Joyce), ambele apărute la editura Rao. Autoarea propune o scriitură cursivă, cu un ritm alert, uneori catalogată chiar impulsivă, un stil deja format și asumat. ”Scriitura este ca scriitorul şi cred că m-am temut întotdeauna să nu plictisesc, nici ca om, nici ca scriitor. De aceea textul poate părea superficial (…) Dar este un fel de scris care a tâşnit ca un gheizer needucat, hihi, aşa că acum ar trebui tras în izvoare şi aşezată lângă el o băncuţă, să ne tragem sufletul cu toţii. Şi scriitorul, şi cititorul. A fost o nevoie de a ieşi”, spune autoarea. Dorina Cioplea a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Carmen Gheorghe despre aceste două prime volume, cum și de ce au fost scrise, despre cititori și despre miza creației.


Atât în ”Tatuaj pe glezna stângă” (Editura Rao, 2012) cât și în ”Hamburgerul lui James Joyce” (Editura Rao, 2013) aduceți des vorba despre Herta Muller. ”Uneori am simțit că Herta sunt eu” spuneați, după conferința laureatei Premiului Nobel de la Ateneu. Cu ce anume din destinul acestei scriitoare empatizați?

Din păcate nu o citisem pe Herta Muller în vara în care am început să scriu la Tatuaj... Dar prin octombrie am dat întâmplător pe internet peste interviul acordat lui G. Liiceanu pe scena Ateneului Român. Nu eram  în temă nici cu viaţa ei, cu acest curs al existenţei sale care a dus-o pe scena cealaltă, unde i s-a decernat Premiul Nobel. Dar se pare că am o înclinaţie spre femeile uşor nevrotice care îşi fac treburile – ale scrisului şi ale vieţii – ca şi cum ar fi condamnate să le facă, total dedicat şi pe viaţă (o altă preferată îmi este Virginia Woolf…).  De  fapt, gestul Hertei m-a lăsat fără grai- s-a aplecat, şi-a mângâiat o gleznă, mai jos de linia eggărului, spre pantoful balerin şi, cu ochelarii  de soare pe cap, a părut femeia- minune care devorează realitatea cu noi toţi în ea şi scoate apoi cuvinte aşezate cu acul în cărţi. Şi înţeapă în interviuri.

Aşa s-a declanşat scrisul meu.

Iar ca pasaj literar îmi revine repetat în cap cel  cu batista – pe coperta Hamburgerului...  am nişte simboluri- o chitară, chipul stlizat al lui Joyce şi… batista. Lipsa unui fel de iubire în copilărie  m-a însemnat şi pe mine. Herta povesteşte cum mama ei nu îi spunea că o iubeşte, că e frumoasă sau că va reuşi, nu îi spunea nimic de felul acesta, dar o întorcea din drum şi când aproape să iasă pe poartă o striga să o întrebe dacă are la ea batista. Acest pătrăţel de pânză, cum o fi fost el, sărăcuţ, uzat, sau poate apretat în soluţie de făină cu apa, cine ştie?- era felul în care părinţii ei o trimiteau în lume, înarmată cu aşa de puţin. Și  ea reuşeşte în lume. Iar batistele au dispărut, ele se mai dau doar la înmormântări… Îmi place mult şi admiraţia sa pentru limba română, pe care şi eu o iubesc.

Mai am încă de studiat, atât pe Herta, cu batistele şi colajele ei, cât şi misterele lumii scrisului…

Herta Muller scrie ”pentru că trebuie”. Dumneavoastră de ce scrieți? Ați început cu o parte din eseurile celui de-a doilea volum publicat, ați continuat cu roman, care a apărut totuși primul, și apoi v-ați întors la celelalte eseuri, apărute, laolaltă cu primele, în ”Hamburgerul lui James Joyce”.

Aţi remarcat foarte corect şi asta îmi confirmă  că avem nevoie de oameni atenţi care să ne citească şi să ne atragă atenţia şi/sau să ne încurajeze.

Am început să scriu într-o joacă, am scris pe un şerveţel în pubul lui Joyce din intrarea Cişmigiului, dinspre Brezoianu. Am scris nişte lucruri care au fost numite eseuri… Apoi Editura „Cartea Românească”, după ce le-a citit, m-a invitat, prin intermediul d- nei Mădălina Ghiu, un suflet mare, să mă înscriu la concursul de debut cu un roman. Era poate aceeaşi toamnă în care o văzusem pe Herta. Aşa că am scris un roman. Tatuajul … a intrat în concurs, a luat calificativul „publicabil”, urmându-şi cursul său spre editare în altă parte, la Rao. Toate s-au legat ca într -un joc cu mărgele, cu rozuri, cu tatuaje, cu lucruri frumoase şi dureroase, sigur, intense şi foarte clare. Acum scriu ca să am pentru ce să trăiesc, adică respir prin scris şi scriu ca şi cum beau apă. Am fost aproape de literatură prin intermediul cărţii dintotdeauna, am scris poezie la cenaclul liceului, ca toată lumea, dar acum simt că menirea mea este să îmi suplinesc absenţa cu aceste stări pe care eu doar le arăt în cărţile mele, ele sunt ale tuturor. Scriu, am aproape gata, un alt roman, sper să fie puternic şi, într-un fel, să mă lase să transmit că am depăşit etapa de debut. Ambele titluri fac parte din această fază, recompensată, după cum ştiţi- am fost norocosă cu toate… Simt cum cresc în fiecare zi în frazele mele, ca fazele lunii, cele crescătoare, only, şi că pot să scriu, cum se spunea la facultatea de litere, şi despre coşul de gunoi.

În ”Tatuaj pe glezna stângă” poate fi vorba despre orice femeie contemporană, încă tânără, dar și matură, cultă, care își retrăiește o poveste adolescentină de dragoste. Pe ce mizează acest personaj? Care este trăsătura care îl poate păstra în istoria literaturii?

Dacă spun că pe sinceritate nu e adevărat decât din perspectiva ei faţă de personajul masculin; cu el ea îşi smulge pielea, ca porcul din poveste, şi se trezeşte cu ea aruncată în foc.

Aşa că spun aşa- mizează pe curaj. Ea este o femeie, aşa cum spuneţi- tânără încă, modernă şi realizată din toate punctele de vedere. Dar care vrea să deschidă o altă uşă, cu toţi monştrii care pot fi ascunşi acolo, după mături. Şi care îşi ia cel mai mare risc: să trăiască altfel şi să piardă astfel o mare parte din tot ce i-a dat acest curaj…

Ea mizează şi pe un fel de modestie, e adevărat, aceea pe care ţi-o dă confortul carierei, familiei, şi de aceea nu are nume.

În schimb se tatuează. E plină de contradicţii şi, surprinzător, enigmele ei sunt de neacceptat pentru cei care contează în viaţa ei sentimentală- cele două personaje masculine.

M-am gândit să îi spun totuşi Prinsa, fiindcă ea este o femeie prinsă înăuntrul vieţii sale şi apoi în afara vieţii sale, în cea nouă. Serioasă, ea începe – cu aceeaşi determinare cu care trăise până atunci – această poveste. Nu este, cum spune un autor englez, „un om care e înnebunit după lucrurile mărunte, apoi le uită complet”. Îşi descoperă sinele, îşi pune întrebarea cine e? şi ce rost are pe lume?

Se poate pune aici în discuţie şi felul în care experienţa personală se aşează în scrisul cuiva, şi am avut, am confirmarea permanent că aşa este. Amintesc de Simone de Beauvoir, Marguerite Duras , Virginia Woolf, Herta –  viaţa lor se împleteşte cu scrisul lor, e clar. Deci Tatuajul..  este o carte (aproape prea) personală, chiar vis a vis  de consideraţiile de mai sus, chiar îmbibată bine de personal. De aceea spun în glumă, la întâlnirile cu cititorii mei, că este o carte pe care nu am citit-o încă. Doar am scris-o.

În altă ordine de idei, sau poate nu, Octavio Paz spune că ne aflăm în epoca mocirlei, din punct de vedere moral. Iată că unii dintre noi îşi scot la soare, sub rozul coperţilor, noroiul, la uscat.

Şi întorcându-mă la curaj, este vorba de curajul personajului de a-şi spune povestea – şi cred că nu e nimic extraordinar în ea, probabil că destule femei se regăsesc între rânduri – şi de a oferi opţiuni de viaţă.

Sub cerul plin de stele sau de luminiţele curselor aeriene de noapte, noi toţi putem să ne asumăm, ca şi personajul meu, prins-desprins, o viaţă nouă, în care mai avem de oferit, de trăit, de săpat după diamante roz. Cu sacrificii.

Cum își trăiește femeia la 40 de ani viața și ce o poate face să reia, chiar și pentru câteva luni nebune, o legătură amoroasă de la 20 de ani? Care este impactul psihologic al unei astfel de (re)trăiri?

Dacă privim în jur recunoaştem imediat femeia la 40 de ani. Are familie şi copii, uneori e îmbrăcată mai prost decât fetele ei, viaţa îi este dedicată acestora, de la cumpărarea cadourilor pentru profesoare până la şunca ecologică din sandviş şi verificarea dobânzii la rata creditului recent refinanţat. Ea nu se opreşte nicicând, nu o lasă aceste cerinţe cotidiene de neînlăturat. E prinsă, aşa cum e Prinsa din carte, în minutele şi orele obligatorii ale existenţei sale. Astfel încât, nimerind într -o zi în pantalonul din lateraulul scenei, i se pare că vede lumea din cealaltă parte – sunt actorii care se pregătesc, este strălucirea reflectoareleor şi îi vine să încerce. Şi nu vreau să spun banalităţi, dar simte că trăieşte din nou, la alte limite, în alte condiţii, înţelege că ar putea mai mult, că poate să ducă lumea în spate şi din această postură. Şi multe femei o fac, despre care nu aflăm, fiindcă nu ne …informează, hihi. Vine provocarea, vine recunoaşterea sub altă formă, vine incitarea. Nu există nici o miză şi de aceea lucrurile încep uşor, poate în glumă. Dacă este o regăsire, -deşi poate fi şi o poveste nou-nouţă – se recunosc gesturi şi cuvinte , aşa că totul e o recunoaştere, ca în cazul şarpelui care îşi găseşte coada, dar este şi o evadare, plus o dezlănţuire şi un risc; se uită calitatea de mamă, să zicem, de soţie, ea păstrează doar ipostaza de femeie, aşa cum e în esenţa sa. Şi are o poveste cu un bărbat. E simplu. Dar înfricoşător în acelaşi timp. Înfricoşător de complicat, fiindcă e singură. Şi în nici un caz ceea ce urmează nu e uşor de manageriat.

Dragostea e intensitate şi e felul în care încercăm să uităm că murim. Aşa că după ce se sfârşeşte, unele se apucă de scris. Adică impactul poate fi uriaş, pe viaţă.

Stilul ironic și sentimental în care vă asumați traiul și realitatea cotidiană reprezintă, cumva, o modalitate personală de terapie? În special în ”Hamburgerul lui James Joyce”, eseurile au formă de episoade de jurnal.

Nu cred în scris ca terapie. Scrisul este o formă de viaţă, pentru mine, cel puţin. Cea mai evoluată. Şi dacă cineva este atent de tot, în ironie vede spasmul şi în sentimental nevoia de afectivitate. Îmi cioplesc singură jucăriile, iau sunetele şi fac cuvinte ca să le aşez în fraze lungi, ondulate, frumoase. Şi nu am cum să mă desprind pe mine de ele. Promit însă un roman- următorul, care sper să iasă anul acesta- în care să mă îndepărtez de jurnal.

Dar persiflez şi iau în râs tot ce e de luat în râs…chiar şi pe mine…hihi.

Iar în Hamburgerul… se simte o diferenţă, destul de palpabilă, între primele eseuri şi cele din final, se vede că maniera de a scrie s-a perfecţionat încet- încet (aceste încercări au fost editate cronologic tocmai în acest scop).

Ce dă notă specifică Hamburgerului lui James Joyce este diversitatea realităţii surprinsă şi ţintuită în boldul imaginaţiei. Orice este acolo un subiect- un parfum în undă, o revedere, o şuetă mică, o carte, o scenă transparentă de film, tot ce mişună viu în jurul şi înăutrul nostru.

”Nu am orgoliul cozilor dezlănțuite torențial în față la Cărturești sau Diverta, nici nu port, încolăcită peste sâni și glezne, rochia roșie, pentru lansare, dar nici nu vreau să uit, imoral, o parte importantă a vieții mele adulte”, spuneți în prologul romanului ”Tatuaj pe glezna stângă”. Și totuși, ce așteptați de la cititor?

Nu am aşteptat, dar cititorul a venit el singur şi acum îmi face plecăciuni. Glumesc, dar am destul de mulţi cititori. La biblioteca din Braşov, Tatuajul… rămâne rar singur pe raft, trece din mână în mână. Mai ales doamnele îl împumută, evident.

Zicem că nu scriem ca să avem succes, dar ne râdem în barbă când vine el, cititorul, şi zice că “da, m-am regăsit acolo, în epic” sau  “mi-ai dat o stare minunată, dincolo de poveşti.” Sau amândouă. “Că mă simt vie şi că aştept să mai scrii”, zic unii. “Că am citit până la 6 dimineaţa şi că primele 100 de pagini m-au ţinut cu sufletul la gură”. Chiar şi categoria “nu am putut depăşi pagina 20…” are farmecul ei…

Ştiu că nu sunt uşor de citit. De aceea, cititorul meu este/trebuie să fie special, să creadă în perseverenţă şi în cititul cu creionul în mână – glumesc. Dar ca să simţi plăcerea trebuie să munceşti pentru ea. Nu?

Aşa că aştept ca el sau/şi ea să mă caute în librării şi să mă ducă acasă, cu toate rozurile, tatuajele şi ce-o mai urma. Ca să îl deranjez cu emoţii, nu numai ocazional şi în treacăt, cum zicea o autoare engleză, ci cât mai des.

Multitudinea de aspecte, scene care se desfășoară, aparent de-a valma, prin mintea personajului și apoi a cititorului, ”o agitație interioară ieșită din comun, o nervozitate erotică paroxistică” (cum spune Alex Ștefănescu), fac din scriitura dumneavoastră, cel puțin la prima vedere, una impulsivă. Sunteţi de acord cu aceasta catalogare?

Nu vreau să vorbesc despre fluxul memoriei, e prea mult spus în cazul meu, dar scriitura este ca scriitorul şi cred că m-am temut întotdeauna să nu plictisesc, nici ca om, nici ca scriitor. De aceea textul poate părea superficial, impulsiv, sau este chiar eliptic, cum spune Alex Ştefănescu. Dar, încă o dată, este un fel de scris care a tâşnit ca un gheizer needucat, hihi, aşa că acum ar trebui tras în izvoare şi aşezată lângă el o băncuţă, să ne tragem sufletul cu toţii. Şi scriitorul, şi cititorul. A fost o nevoie de a ieşi. Acum e o nevoie de a accentua şi perservera, eu cu mine însămi, de a mă aşeza la masă între consacraţi. Sper să păstrez capacitatea de a emoţiona şi de a ironiza. Şi trebuie să rămân inconfundabilă. Impulsivă – poate sunt, aşa e la debut. Sigur sesibilă şi muncită peste tot.

În sfârşit, o ultimă remarcă – aventura din Tatuaj… este un pretext pentru ca să nu uităm să ne activăm, să ne lăsăm prinşi în vârtejuri – de emoţii, de senzaţii, de conştienţa că lumea în care oamenii sunt striviţi între obligaţiile de a dormi, mânca, munci, este şi altfel, ea aşteaptă să fie cunoscută şi apucată cu curaj.

Imaginația umple realitatea sau invers?

Grea întrebare, dar de fapt, răspunul meu e gata dintotdeauna.

Imaginaţia umple lumea reală, ea se umflă şi se colorează, miroase şi activează simţurile, face din becuri o steluţă şi din durere o carte, mai multe cărţi. Imaginarul iese din tastele laptopului şi din camerele separate, ţâşneşte din peniţe de stilouri, dă like-uri, ţese dantele, pune murături în borcane mentale, face tot ce vrea. Creează. Împinge realitatea în debara – în dressing? – dar o scoate duminica să o ducă în parc, la magnolii, îmbrăcată frumos în roz, iar uneori o întinde pe un scaun şi îi face un tatuaj pe gleznă, exact pe cea stângă.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508