spot_img

“Presa şi intelectualul român” la Salonul de carte Bucureşti

Evenimentele din cadrul “Salonului de carte, presă şi muzică” (3-7 martie 2010), de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, ediţia a XV-a, continuă cu noi lansări şi prezentări de carte. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă câteva dintre cele mai importante evenimente de astăzi, 5 martie 2010.

La ora 13:00, la standul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (BMB) se va prezenta Centrul de Studii pentru Românii de Pretutindeni din cadrul BMB. Invitaţi: prof. univ. dr. Adina Berciu, şef de program, şi dr. Ion Constantin.

La ora 14:00, la standul Editurii Amurg Sentimental se va lansa volumul “Psihopoezia” de Ana Maria Sireteanu.

La ora 15:00, la standul Publicaţiilor Flacăra va avea loc tradiţionala întâlnire cu colaboratorii revistei REBUS, organizarea unui madrigal epigramatic, întâlnirea cu un cerc rebusist şcolar.

La ora 16:00, la standul Editurii Tritonic are loc lansarea romanului “100 de zile” de Stela Popa.

La ora 16:00, în cadrul simpozionului “Mesaj din trecut, pentru prezent şi viitor”, Asociaţia culturală Iulia Haşdeu  pentru UNESCO şi Editura Semne vă invită la lansarea volumelor “Tandre poeme” de Angela Djigola Popescu,  „Ghici pe cine iubesc eu?” de Catia Maxim, „Lacrima ploii” de Ioan Andrei Gapşa,  “Paşi spre iubire“ de Constantin Jarnea „Destine în derivă” de Eliza Roha. De asemenea mai participă Nick Mandaj, Mihai Ştefan.

La ora 16.00, Asociaţia Română pentru Promovarea Imaginii Valorilor Culturale prin Proiecte şi Programe ( ARCVIP) vă invită  în Sala Lapidarium la comunicările pe tema: “Presa la puterea întâia în România?” şi “Presa şi intelectualul român”. Moderator: Ana Maria Sireteanu, scriitor, jurnalist, preşedinte ARCVIP, alături de scriitorul şi jurnalistul Dan Mircea Cipariu. Participă jurnalişti din presa scrisă şi audiovizuală, personalităţi culturale, analişti media, public.

La ora 17.00, la standul Publicaţiilor Flacara şi Editura Crime Scene se lansează ediţia de martie a revistei Flacăra şi a romanul “Parfumul Vaduvei Negre” de Oana Stoica Mujea.

La ora 17:00, la standul Asociaţiei Difuzorilor şi Editorilor- Patronat al Cărţii au loc următoatrele lansări: Editura Daco Romană “TDC”, “Oamenii trec, faptele rămân” de Ion Coman – carte document privind evenimentele din Timişoara din 1989; “Provincia medievală Dacia din Europa Nordică” de George Pantecan, un roman din Suedia, despre un fapt istoric excepţional prin care identitatea Daciei noastre a fost transferată în Danemarca, Suedia, Anglia, Irlanda, etc..

Vor mai fi prezentate şi titlurile: “Macedoromânii” de Theodor Capidan,“Gheorghe Gheorghiu Dej aşa cum a fost” de Dumitru Balae, “Magie şi paranormal” de Corin Bianu, “Tradat” roman, traducere din limba norvegiană “Viaţa lui Mihai Eminescu” – teze de doctorat ale lui Miron Cristea în 1896, la Budapesta, tradusă şi inedită.

La ora 17:00, la standul Asociaţiei Culturale “Prietenii lui Eliade” au loc lansările volumelor apărute în colaborare cu Editura Zodia Fecioarei din Piteşti, “La porţile iubirii” – volum de versuri, autor Mona Vâlceanu, “Mănăstirea Negru-Vodă din Câmpulung Muscel şi rolul ei în viaţa politică, economică, religioasă şi culturală a Ţarii Româneşti” în secolele XIV-XX” – Autor prof. dr. Constantin Marcel Popa. Vor fi invitaţi scriitori, profesori, iubitori de cultură. Cărţile vor fi prezentate de autori şi editor.

La ora 18:00, la standul CNI Coresi are loc lansarea volumului“Studii de comunicare” de conf. univ. dr. Ion Stavre, Simona Wist, Marie Jeanne Mai Antal, invitat: Ion Stavre

La ora 18:00, la standul Editurii Tritonic se lansează romanul “Urechile pisicii Olga” de Oana Cătălina Duşmănescu.

Articole recomandate

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua

    Cum pot achizitiona cartea „Provincia medievala Dacia din Europa Nordica” de George Pantecan ?
    Va multumesc,
    Va multumesc.
    Cu stima,
    Popescu Tamara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508