spot_img

“Karamazovii”, în regia Nonei Ciobanu, noua premieră a Teatrului Mic

“Karamazovii” de Horia Lovinescu și Dan Micu, în regia Nonei Ciobanu, adaptare a romanului “Frații Karamazovi” de F.M. Dostoievski este cea de-a cincea premieră propusă de Teatrul Mic în această stagiune, după poemul teatral rock, ”Deșteptarea Primăverii” de Frank Wedekind, în regia lui Vlad Cristache și pe muzica live a trupei FiRMA; ”Rendez-vous pe Lună” de Alexandr Galin, în regia lui Gelu Colceag; “Familia Fără Zahăr”, în regia lui Radu Apostol, coproducție cu Centrul de Teatru Educațional Replika și ”Singularity”, coproducție cu Teatrul de Artă București, în regia Marianei Cămarășan.

Construită ca un decupaj uneori cinematografic, cu un decor care se metamorfozează continuu, lumea Karamazovilor se arată publicului “paradoxală, complexă, totală, o lume în care suferința este necesară, asumată, mântuitoare; o lume polifonică, în care sufletul omenesc e întors pe toate fețele, până la ultima consecință.” – Nona Ciobanu

Karamazovii Marian Râlea (Feodor), Cristian Iacob (Ivan), Radu Zetu (Dimitri), Rareș Florin Stoica (Alioșa) și Bogdan Talașman (Smerdiakov) – își consumă trăirile și sunt captivi într-un loc în care vin atât Dumnezeu, cât și Diavolul, un spațiu industrial abandonat, care poartă amprenta puternică a scenografului Peter Košir.

Textul care stă la baza acestui spectacol este unul care a făcut istorie în teatrul românesc în anii ’80. Muzica ambelor spectacole “Karamazovii”, cel din prezent, regizat de Nona Ciobanu și din cel din 1981, în regia lui Dan Micu, este compusă de Vasile Șirli, care, din 1990, este director muzical la Disneyland Paris. “Vasile Șirli știe, ca nimeni altul, să audă muzica marilor texte de teatru, în toată bogăția, subtilitatea și profunzimea lor.” – Nona Ciobanu

“Dostoievski ne este absolut indispensabil. [….] Acest Shakespeare al romancierilor îşi înzestrează personajele cu o intensitate a trăirii pe care doar operele Marelui Will au atins-o şi, în plus, le face să poarte povara ruşinii, un lucru pe care Shakespeare nu a fost capabil să-l realizeze.” – Harold Bloom

”Karamazovii”, regia Nona Ciobanu – 3, 4, 8 și 9 iunie, ora 19.00, Sala Atelier a Teatrului Mic.
Premiera oficială este programată pentru data de 8 iunie.

Teatrul Mic

Strada Constantin Mille, 16

www.teatrulmic.ro

KARAMAZOVII

de Horia Lovinescu şi Dan Micu

După Romanul „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski

Regia și adaptare: Nona Ciobanu

Scenografia: Peter Košir , Nona Ciobanu

Costume: Doina Levintza

Light-design: Iulian Bălțescu

Muzica originală: Vasile Șirli

Pregătirea muzicală: Nadia Trohin

Distribuţia:

Marian Râlea – Feodor Pavlovici Karamazov, Străinul
Cristi Iacob – Ivan Feodorovici Karamazov
Radu Zetu – Dimitri Feodorovici Karamazov
Rareş Florin Stoica – Alexei Feodorovici Karamazov, Stavroghin
Bogdan Talasman – Smerdiakov
Oana Albu – Rakitin, Procurorul
Ion Lupu – Pan Minisialovici, Kirilov, un călugăr
Simona Mihăescu – Grușenka
Gabriela Iacob – Katerina Ivanova
Avram Birău – Miusov, Svidrigailov
Petre Moraru – Grigori, Starețul Zosima, un petrecăreț, Președintele Curții
Alina Petrică – Liza, Judecătorul

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508