Începând cu luna iulie 2013, a luat naştere proiectul ”Amnezia Mondays”, inițiat de scriitorul Paul Mihalache şi organizat în colaborare cu Amnezia Café (str. Sfinții Apostoli nr. 21, Bucureşti). În cadrul ”Amnezia Mondays” au fost invitaţi scriitori români şi au avut loc proiecţii de filme. Andra Rotaru a dialogat cu Paul Mihalache despre aceste serii de evenimente, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
De curând, ai iniţiat seri de poezie şi film la Amnezia Cafe. Care e legătura dintre poezie şi film?
Un joint bun. În Amnezia Café se fac seri literare şi concursuri de darts. Nu ştiu dacă are întotdeauna sens să căutăm legăturile. Sigur că între film şi literatură pot fi găsite mai uşor. De curând am văzut filmele (3 cu totul) lui Andrey Zvyagntsev. Vozvrashchenie (Întoarcerea) mi s-a părut o lecţie de creative writing – cum poţi să scrii o nuvelă pornind de la trei personaje. Mă gândesc la filmele lui Joseph Losey, Luchino Visconti, Andrzej Wajda – legături se pot face. Dar ştii care a fost prima condiţie pe care am pus-o când mi s-a propus să organizez seri literare în Amnezia? Să pot pune eu muzică din momentul în care intru şi până ies din crâşmă. Iar primele două filme au fost Pink Floyd – The Wall şi Easy Rider. Pun la cale şi niscaiva concerte (nu doar proiecţii – concerte live cu trupe de blues şi de rock). Adică legătura e muzica. De ce? Pentru că totul se întâmplă într-o crâşmă, până la urmă.
Au apărut numeroase evenimente care promovează scriitorii, unele mai puţin percutante pentru public, altele care trezesc un interes mai mare. Care crezi că e cheia organizării unui eveniment literar de bună calitate, care să conteze şi pentru ceilalţi?
Dacă aş şti care-i cheia organizării unui eveniment percutant pentru public, ar fi venit oamenii de pe la mare şi de pe la munte şi ar fi făcut coadă pe Sfinţii Apostoli, mult înaintea orei de începere şi când aţi citit tu şi Iulia Militaru şi când l-am invitat pe Radu Niţescu. Romanele lui Ovidiu Nimigean erau traduse în cel puţin 25 de limbi, iar literatura română ar fi fost măcar la fel de cunoscută ca cea germană. Tot ce ştiu e că nu vreau să se întâmple (şi nu se va întâmpla atât timp cât mă ocup eu de Amnezia Mondays) să se formeze un grup de vreo 30 de oameni care să vină constant, să-şi exprime la sfârşit păreri critice – într-un mod asemănător celui în care se obişnuieşte la cenaclurile literare – şi să simţim că e o lume închisă, unde noi (Cei 30) să fim The Shit. M-aş bucura tare mult să vină de fiecare dată şi prieteni care scriu şi a căror opinie e, în principiu, avizată. Dar am pus la cale un plan infailibil prin care să evit plafonarea şi sentimetul ăla sinistru, care-mi aduce aminte de Dogville – dacă tot e vorba şi de filme.
Care crezi că va fi viitorul poeziei şi promovării sale?
Sincer… Destul de sumbru. Fireşte că Radu Vancu sau Costică Acosmei n-or să renunţe la scris (deşi Costică e destul de imprevizibil) pentru că s-a răhăţit treaba cu ICR-ul. Ba e posibil chiar ca terenul cel mai fertil pentru literatură să fie o ţară în care totul se răhăţeşte, şi încă mai urât şi mai violent decât se întâmplă la noi. Dar în privinţa promovării nu-s deloc optimist. Iar pe termen lung, asta s-ar putea să afecteze şi calitativ literatura română.
Cum se împacă nevoia de a-i promova pe ceilalţi cu propria ta muncă de scriitor? Interferează pozitiv, îşi respectă un anumit bioritm?
Din fericire nu pot vorbi în cazul meu despre o nevoie de promovare… Mă bucur când pot să chem nişte oameni care scriu fain, când pot să pun şi altora un film care-mi place extrem de mult sau un album de la The Who. Chiar nu ştiu dacă ce fac în Amnezia îmi influenţează cheful de scris mai mult decât condiţiile meteorologice. Pur şi simplu îmi place.
Ce va urma?
În septembrie va fi în Amnezia Café concert Ozzy Osbourne (live – nu proiecţie), am vorbit şi cu Claudiu Komartin – şi m-aş bucura foarte mult să vină Marquez, Rushdie, Felix Nicolau… O să vedeţi. Şi o grămadă de filme mişto.
Am uitat sa fac o mentiune: In Amnezia Cafe nu sunt seri de poezie si film, ci seri literare si de film (am citit eu si sper ca se va mai citi) si proza. In curand, din toamna, vor fi si concerte, cred c’am mai zis.