La Editura Vremea, în colecţia “Planeta Bucureşti”, a apărut volumul “80 de ani în jurul lumii povestiţi de Lia Ioana Ciplea” de Stephen Fischer-Galaţi.
Vlăstar al unei familii de origine germană, venită în România odată cu cel care avea să devină Regele Carol I, profesorul universitar american Stephen Fischer Galaţi, născut în Bucureşti şi îndrăgostit de oraşul natal, a cunoscut destinul comun intelectualilor din clasa lui socială. Necruţătoarea istorie a secolului XX l a obligat ca, după o copilărie marcată de bună educaţie şi de dragoste pentru studiu, să ia calea exilului, împreună cu întreaga familie. Povestea devenirii sale, însoţită de cea a neabătutei sale iubiri pentru ţară, istorisită Liei Ioana Ciplea şi redată de ea, cât mai fidel cuvintelor profesorului, formează substanţa volumului de faţă.
“Chiar dacă ar putea părea îndrăzneţ ca editorul East European Monographs să-şi publice propriile memorii sub forma unui volum din colecţie, am considerat că este justificat întrucât, în felul lor, acestea reflectă turbulentele, impredictibilele… şi transformatoarele schimbări istorice ale secolului al douăzecilea.” (Stephen Fischer Galaţi)