spot_img

Ziua Limbii Române, sărbătorită de ICR în lume

O serie de expoziții, recitaluri de muzică și poezie românească, cursuri de limba română vor fi prezentate luni pe paginile de Facebook ale reprezentanțelor Institutului Cultural Român de Ziua Limbii Române, sărbătorită pe 31 august. Poetul Ioan Es. Pop, interpretat în suedeză de actrița Adriana Savin, un recital online de poezie și muzică cu actrița Daniela Nane și pianista Ioana Lupașcu, eseul „Mi-e dor” de Ana Blandiana, lecturat în engleză de actrița Anamaria Marinca, sunt câteva din evenimentele de vârf prezentate de Ziua Limbii Române. Manifestările culturale, artistice şi educaţionale sunt organizate de ICR, împreună cu ambasadele și consulatele din țările de reședință, la sediile institutelor sau în colaborare cu parteneri locali, fiind transmise prin mijloacele de social media ale instituțiilor.

ICR CHIȘINĂU

„Odă limbii române”, spectacol de muzică și poezie

Artiști îndrăgiți de peste Prut se vor reuni luni, 31 august, de la ora 11.00, într-un spectacol ce împletește armonios muzica și poezia, pentru a marca Ziua Limbii Române. Sub genericul „Odă limbii române”, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău va transmite, pe pagina de Facebook, un recital de poezie susținut de actorii Nicolae Jelescu, Margareta Nazarchevici, Ninela Caranfil, Mihaela Chiu.De asemenea, Silvia Goncear,Marin Gherașși Select Stings Quartet vor susține momentele muzicale ale evenimentului.

ICR ISTANBUL

Recital de poezie și muzică cu actrița Daniela Nane și pianista Ioana Lupașcu

Spectacolul „Pianul cu poeme”, susținut de pianista Ioana Maria Lupașcu și actrița Daniela Nane, va fi difuzat, duminică, 30 august, pe pagina de Facebook și pe contul YouTube al reprezentanței ICR Istanbul. Cele două artiste au înregistrat, pentru a celebra Ziua Limbii Române la Istanbul, un recital de pian și poezie. Filmările au avut loc pe Domeniul Manasia. Conceptul „Pianul cu poeme”, îngemănare delicată între muzică și poezie, a fost reprezentat de zeci de ori în țară și în străinătate, pe scene importante ale teatrelor și filarmonicilor, inclusiv pe scena Ateneului Român.

ICR LISABONA

Poemul „Ce te legeni?…”, recitat în limba română

O parte din membrii EUNIC Portugalia vor recita, în limba română, poemul „Ce te legeni?…” de Mihai Eminescu, inclus în volumul „Revedere”, apărut în 2005 la editura Evoramons, în traducerea Doinei Zugrăvescu. Evenimentul va avea loc luni, 31 august, cu ocazia Zilei Limbii Române,pe paginile de Facebook și Instagram ale ICR Lisabona.Materialul video va fi subtitrat în limba portugheză.

ICR LONDRA

Anamaria Marinca recită poezii de Ana Blandiana

Eseul „Mi-e dor” din volumul „Calitatea de martor” al scriitoarei Ana Blandiana va fi lecturat în interpretarea actriței Anamaria Marinca, în limba română și în engleză (traducere semnată de Gabi Reigh), cu ocazia Zilei Limbii Române. Lectura eseului a fost înregistrată special pentru această ocazie la sediul ICR Londra și va fi difuzată luni, 31 august, pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube ale reprezentanței.

ICR MADRID

Expoziție și dialog virtual despre cultura română în Spania

O serie de 19 picturi ale artistei Sabina Elena Dragomir vor fi prezentate în spațiile Institutului Cultural Român de la Madrid, în perioada 1-30 septembrie. Vernisajul expoziției va avea loc luni, 31 august, de Ziua Limbii Române, și va fi prezentat pe pagina de Facebook și pe canalul YouTube ale ICR Madrid. Expoziția „Ea a fost aici”/„Ella estuvo aquí” spune o poveste despre obscuritate și transparențe despre ființare. De asemenea, o conferință online dedicată prezenței limbii și culturii române în sistemul de educație preuniversitar și universitar din Spania va fi organizată de Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei.

ICR PARIS

Francezii descoperă, prin hituri, limba română

Cinci piese din repertoriul pop/electro/rap românesc au fost prezentate, în fiecare duminică a lunii august, de Institutul Cultural Român de la Paris, pe pagina de Facebook și pe Instagram, în cadrul proiectului „Limba română prin muzică”. Duminică, 30 august, vor fi difuzate melodiile „Vals” de Smiley & Feli și „Până când nu te iubeam” interpretat de Pink Martini. Pe parcursul lunii august au mai fost difuzate hituri interpretate de O-zone („Dragostea din tei”), Connect-R („Vara nu dorm”), Alexandra Stan („Obsesii”), Inna („Cum ar fi”).

ACCADEMIA DI ROMANIA IN ROMA

Curs de limba română

Ultimul curs online de limba și cultura română din actualul an academic, dedicat grupei de nivel intermediar, va fi postat, luni, pe pagina de Facebook a reprezentanței, cu ocazia Zilei Limbii Române. În cadrul înregistrării, este prezentat rezultatul inedit al traducerii integrale a unei proze scurte de către cursanții coordonați de profesorul Nicoleta Neșu. Textul este „Ora de iarnă” de Adriana Bittel și face parte din volumul „Cum să fii fericit în România”, coordonat de Oana Bârnă și apărut la Editura Humanitas.

ICR STOCKHOLM

Poetul Ioan Es. Pop, recitat în suedeză de actrița Adriana Savin

Un recital online de poezie contemporană românească, avându-i ca invitați pe poetul Ioan Es. Pop și pe actrița suedeză de origine română Adriana Savin, va fi postat pe pagina reprezentanței, luni, 31 august, cu ocazia Zilei Limbii Române. În cadrul evenimentului, vor fi prezentate poeme din volumul „Ieudul fără ieșire”. Evenimentul inaugurează o serie de recitaluri de poezie online care vor continua pe toată durata lunii septembrie, avându-i ca invitați pe câțiva dintre cei mai cunoscuți poeți români contemporani traduși în limba suedeză. Înregistrările vor putea fi urmărite și pe canalul YouTube al ICR Stockholm.

ICR TEL AVIV

„Șezi blând și învață românește”

Un colaj video ce va include testimoniale ale cursanților care participă la cursurile online de limba română organizate de ICR Tel Aviv va fi difuzat pe 31 august, de la ora 19.00, pe pagina de Facebook a reprezentanței. Materialul video va include un număr de zece intervenții ale studenților, în care aceștia vor spune motivele pentru care au decis să învețe limba română, cuvintele și expresiile preferate. Difuzarea materialului video are ca scop marcarea Zilei Limbii Române în Israel, unde există o comunitate importantă de evrei originari din România, dar ai căror urmași nu vorbesc limba română și care, astfel, pot afla despre posibilitatea de a o învăța cu ajutorul programelor online din această perioadă desfășurate de ICR Tel Aviv.

ICR VARȘOVIA

Desene „cu alte cuvinte…”

Expoziția de desene în aer liber „Cu alte cuvinte…“, o aventură cu expresii frazeologice poloneze și românești, va fi inaugurată luni, 31 august, de ICR Varșovia. Desenele și conceptul grafic îi aparțin ilustratorului clujean Adrian Barbu. 21 de perechi lingvistice, mărturii ale felurilor de a gândi și ale reperelor celor două popoare, vor purta privitorul într-o călătorie lingvistică prin universurile limbilor română și polonă.

IRCCU VENEȚIA

Limba română prin ochi de copil

Un dialog filmat, fiu–tată, pe baza „perlelor” de limbă strânse de scriitorul Robert Șerban de la fiul său, Tudor, va fi difuzat pe 31 august, cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române, pe pagina oficială de Facebook a Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția (IRCCU Veneția). Baza dialogului este cartea „Tata, eu glumesc serios. Tudor Șerban la vorbă cu Robert Șerban”, apărută la editura Polirom. Materialul video propune publicului o altfel de Zi a Limbii Române cu ajutorul proiectului „Limba română prin ochi de copil”: un băiat de nouă ani, ca personaj principal, care ne va reaminti că limba română este vie și captivantă, iar învățarea ei este ca un joc în care toți câștigă și zâmbesc.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508