spot_img

Ziua Limbii Române la Vidin, Bulgaria

Sâmbătă,  29 august 2015, la Galeria de Artă „Nikola Petrov“ din Vidin, Bulgaria, va avea loc un spectacol în aer liber susținut de Ansamblului Folcloric „Romanați“. Evenimentul continuă seria de evenimente susținute de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Românii din Afara Graniţelor şi Limba Română, cu ocazia Zilei Limbii Române și este organizat în colaborare cu Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria „AVE“ și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“.

Cu această ocazie, la Vidin vor fi organizate și două prelegeri destinate comunității românești, intitulate „Tradiţii și obiceiuri la românii sud–dunăreni“ și „Port popular: similitudini și apartenență la fondul cultural românesc“, susținute de Mariana–Iuliana Grumăzescu, director al Direcţiei Comunicare, Educaţie Muzeală din cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“.

Ansamblul Folcloric „Romanați“, condus de maestrul Florian Teodorescu și aflat sub egida Centrului Cultural Municipal Caracal (jud. Olt), reprezintă de peste 25 de ani o forță pe scena dansului și cântecului tradiționale românești, fiind dedicat valorificării scenice a tezaurului folcloric, cu precădere, dar nu exclusiv, a celui din zona oltenească. Ansamblul s-a remarcat atât la festivalurile de folclor din țară, cât şi peste hotare, la manifestări precum Sărbătoarea „Limba Noastră” – Orhei şi Chişinău, R. Moldova; Festivalul internaţional de folclor – Burgas și „Sărbătoare de toamnă” Omurtag, Festivalul Internaţional Montana – Bulgaria; Festivalul Mondial al dansului Tilburg – Olanda; Festivalul Internaţional Abragao – Portugalia; Festivalul Internaţional din Sardinia – Italia, Festivalul Internaţional Rize – Turcia; Festivalul Primăvara Românească de la Bruxelles, Belgia; Festivalul Internaţional din Cehia. Repertoriul activ al ansamblului cuprinde peste 100 de jocuri populare, din zonele Romanaţi, Oaş, Bistriţa-Năsăud, Moldova, Bihor, Maramureş, Bucovina, Dobrogea, Muntenia.

Căluşul, apreciat ca fiind cel mai reprezentativ joc popular românesc cu adânci rezonanţe în istoria națională, recunoscut ca Patrimoniu Imaterial UNESCO, este aşezat la loc de cinste şi este considerat de Ansamblul folcloric „Romanaţi” cartea sa de vizită. Ilustraţia muzicală este coordonată de naistul Daniel Voicu, instructor-coregraf este Cristian Velea, iar regia şi coregrafia spectacolelor este semnată de profesorul coregraf  Florian Teodorescu.

În statisticile anului 1926, statul bulgar recunoştea prezenţa a 83.746 de români. Astăzi, conform aprecierilor liderilor asociațiilor românești din Bulgaria, comunitatea românească este a doua minoritate după cea turcă, numărând circa 120.000-150.000 persoane, aflate în diferite etape de asimilare. Cea mai mare parte a comunităţii româneşti se află în nordul Bulgariei şi de-a lungul Dunării, între Vidin şi Balcic, zona Plevnei şi Veliko Târnovo, Sofia, Dupniţa, Giumaia, Pazargik, Velingrad ş.a. Aceleași date plasează în zona din vestul Vidinului 33 sate cu populaţie românească sau preponderent românească. Cu toate acesta, la recensământul din 2011 s-au declarat în Bulgaria doar 3598 de vlahi şi 866 de români şi, totodată 5454 de persoane vorbitoare de limba română, din care cele mai mari grupuri sunt reprezentate de: vlahi – 1964, romi – 1837, români – 822, bulgari – 733.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508