Voluntariat, generozitate, fairplay sunt doar câteva dintre marile lipsuri pe care le-am întâlnit la tot pasul, în toate domeniile, mai ales în cel literar. Cel mai recent caz, implicată fiind în organizarea Galei Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2011, mi-a arătat din nou că nu există solidaritate sau respect pentru o nominalizare şi o mulţumire că, dintre numeroase volume, un juriu a remarcat anumite cărţi. Cel mai mare interes este acordat câştigării unui premiu, precum o încrâncenare care, dacă nu refulează prin obţinerea unui premiu, nu mai merită ulterior asumată pe parcursul firesc al dezvoltării personale.
Am dat de cazuri/ situaţii de bun simţ, de mai puţin bun simţ, de total bun simţ sau de ignorare. Scriitorii nu se sprijină unii pe alţii, bucuria obţinerii unui premiu este mereu pusă sub semnul suspiciunii, sub acuzele „unor interese”, unor certuri, unor simpatii sau antipatii fie cu ceilalţi nominalizaţi, fie cu componenţii juriului. Sau, mai uluitor, prin mesaje de chestionare a juriului şi a alegerilor făcute.
Nu mă aştept la nimic bun nici pe viitor, educarea fairplayului începe de la cel mai mic, la cel mai mare, fie adulţi întârziaţi sau adulţi irecuperabil „bosumflaţi” şi nemulţumiţi. Ierarhia există în această educaţie, cel care are mai mult sau va avea mai mult, va fi mereu o „ţintă” de dispreţ pentru alţii, motive există (fie trecutul, fie prezentul), valoarea cărţii nu mai vorbeşte de la sine pentru mulţi, iar „nevolnicia”, „strâmbătatea” autorului şi nu a cărţilor va prima în România de astăzi.
Îi felicit încă o dată pe nominalizaţii şi câştigătorii de ieri şi de azi, urându-le casă de piatră cu anormalitatea semenilor scriitori!
Andra ROTARU
Frumos cum vezi tu, Andra. Dar ti se pare tie ca un juriu poate sa nu aiba simpatiile si antipatiile sale?
Eu sunt printre cei care cred ca un juriu este normal sa isi justifice optiunile fie ele antipatizante sau simpatizante. Mai ales ca in jurul oricarui concurs se invart tot felul de pretentii absurde.
Aveți, în cea mai mare parte, dreptate. Dar în loc să-i afurisiți pe autori, care sunt în situația de competitori, situație care justifică oarecum egoismul și subiectivitatea, de ce nu vă legați de cei care crează toată confuzia și zâzania, adică membrii juriilor, criticii și cronicarii necinstiți cu ei și cu ceilalți, cu meseria lor? Cine e de vină că se dau premii unor cărți mediocre și se trec cu vederea altele, valoroase? De ce nu vorbiți de corupția care nu ocolește mediul literar, așa cum nu ocolește nici un domeniu al societății românești? Fiecare premiu acordat pe alte criterii decât cel al valorii este o mare porcărie, care descalifică toată tagma filologilor propulsați în jurii, comitete și comisii… ți se face greață…