spot_img

Volumul ”Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri”, de Varujan Vosganian, tradus integral în limba germană

Editura austriacă Zsolnay anunță apariția în februarie 2018 a volumului ”Als die Welt ganz war/ Cînd lumea era întreagă”, de Varujan Vosganian, în traducerea lui Ernest Wichner. Volumul cuprinde cinci dintre povestirile din volumul ”Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri”, apărut la Polirom, în anul 2013 (ediție cartonată, disponibilă și în format digital). Povestirea care se regăsește în titlul acestui volum – și cea mai amplă, „Jocul celor o sută de frunze”, a fost publicat la aceeași editură, de asemenea în traducerea lui Ernest Wichner, în anul 2014, cu titlul ”Das Spiel der hundert Blätter”.

Varujan Vosganian este autorul Cărţii şoaptelor, unul dintre cele mai bune romane apărute în literatura română de după 1989. Romanul, tradus deja în numeroase limbi, a fost considerat de critică o epopee a secolului XX, o carte identitară pentru poporul armean. Dar fiecare popor, fiecare loc, fiecare timp are o Carte a şoaptelor a sa. Ea trebuie doar povestită.
Jocul celor o sută de frunze este iniţierea în realismul magic al unei Cărţi a şoaptelor a poporului român. Cele şase povestiri ale volumului vorbesc despre neliniştile, căutările şi incertitudinile noastre, despre atîtea traume încă nevindecate. Jocul celor o sută de frunze ne previne că, dacă memoria, ca stare de luciditate, nu se regăseşte în prezentul şi chiar în viitorul nostru, viitorul nu va fi decît o reîntoarcere în trecut.

Nominalizare în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, secțiunea „Proză”, ediția 2014
Nominalizare la Premiile revistei Observator cultural, ediția 2014, sectiunea „Proză”
Nominalizare la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2013, sectiunea „Proză” (autorul s-a recuzat de la selecția finală)

Berliner Zeitung: „Jocul celor o sută de frunze este o carte fascinantă și care reconfirmă, după Cartea șoaptelor, valoarea autorului. Romanul își datorează farmecul magiei personajelor și întîmplărilor”.

Deutschlandfunk Büchermarkt: „Un roman de doar două sute de pagini, dar o mare opera literară. Un lucru este sigur: Jocul celor o sută de frunze este o carte după citirea căreia lumea arată puțin altfel.”

Radio Bavaria: „ Ca și în Cartea șoaptelor, Varujan Vosganian își încîntă cititorul cu limbajul său în același timp poetic și laconic. Cu Jocul celor o sută de frunze, Varujan Vosganian a ridicat un adevărat monument literar.”

Suddeutsche Zeitung: „Jocul celor o sută de frunze este chiar mai densă decît puternica poveste a Cărții șoaptelor!”

Varujan Vosganian s-a născut la 25 iulie 1958, în Craiova. Este preşedintele Uniunii Armenilor din România şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Lucrările sale includ trei volume de poezie – Şamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de braţe (2005) –, precum şi volumul de nuvele Statuia comandorului (1994), pentru care a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. La Editura Polirom a mai publicat romanul Cartea şoaptelor (2009; ediţia a II-a, 2012), care a fost distins cu Premiul „Cartea anului 2009” acordat de revista România literară, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (2009), Premiul revistei Convorbiri literare, secţiunea proză (2009), Marele Premiu pentru Proză –Trofeul „Mihail Sebastian”, Premiul revistei Observator cultural, secţiunea proză (2009), şi a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România. Este deținătorului Premiului pentru Literatură al Europei Centrale Angelus (2016). La Polirom a mai publicat romanul Copiii războiului (2016).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508