Luni, 3 iunie 2013, ora 19:00, la Clubul Ţăranului Român (şos. Kiseleff nr. 3, Intrarea Monetăriei, Bucureşti), va avea loc lansarea-lectură a volumului “Iubitafizica” de Iulian Tănase, Editura Herg Benet. Invitaţi pe scenă: Avant’n’Gard şi Simona Radu & Co. Iulian Tănase va citi fragmente din carte. Aflată la ediţia a 3-a (ediţia a 2-a tipărită şi o ediţie digitală), “Iubitafizica” a fost reeditată de Editura Herg Benet cu o prezentare grafică de colecţie.
“Iubitafizica este ştiinţa iubirilor imaginare. Toate iubirile şi iubitele imaginare sunt excepţii ce se supun, în tăcere, iubitafizicii. Adevărul care contează pentru iubitafizică este cel inventat, adevărul închipuit, adevărul visat, adevărul din flori.” (autorul)
Iulian Tănase s-a născut la 3 septembrie 1973 la Moineşti, Bacău. A absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, în 1999, şi Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti, în 2010. A fost redactor la Academia Cațavencu (1997-2010) şi la revista Kamikaze (2010-2011). Din 2004 este realizator programe la Radio Guerrilla.
Dintre volumele publicate în România: Îngerotica (1999), Poeme pentru orice eventualitate (2000), Iubitafizica (2002, 2003), Sora exactă (2003), Ochiul exploziv (2006), Trusa instalatorului de umbre (2006, împreună cu Dan Stanciu), Abisa (2007), Adora (2009), Cucamonga (2011), Oase migratoare (2011).
În străinătate a publicat volumele: Balkanische Alphabete (împreună cu Constantin Acosmei şi Vasile Leac), traduceri de: Sabine Küchler, Hans Till şi Ernest Wichner, Wunderhorn, Heidelberg (2009) şi Aimétaphysique (la science des amours imaginaires), traducere de Valentina Butoescu, Éditions Le Coudrier, Belgia (2010).
A coordonat volumul colectiv Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum, Editura Vinea/ICARE, 2002. Împreună cu Dan Stanciu, coordonează publicaţia Athanor. Caietele Fundaţiei Gellu Naum.
A participat ca visiting writer la programul International Writers Workshop, Hong Kong (2008) şi, cu lucrări, la London International Festival of Surrealism (2007, 2008). Este prezent cu texte în reviste şi antologii din România, Germania, Austria, Anglia, Statele Unite, Hong Kong, Slovenia, Cehia. A susşinut lecturi publice în China, Hong Kong, Germania, Austria, Italia, Slovenia, România.
În 2009 a primit Premiul Hubert Burda pentru tineri poeţii din Europa de Est, iar în 2011 Premiul 1+1+1=1 Trinitate / Literatură, Austria.