spot_img

”Viziunile” soților Țăroi, la Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu” din București

Joi, 27 mai 2021, de la ora 18.30, Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu” din București, sediul din str. Zborului nr. 7-9, găzduiește vernisajul expoziției ”Viziuni” semnată de Victoria Țăroi Galbenu și Ioan-Aron Țăroi. Soții Țăroi, Victoria și Ioan-Aron, își prezintă  în „Viziuni” gândurile sintetizate în exprimări imagistice și imaginare, în desfășurări de linie și culoare. Viața este inclusă într-un ciclu al Universului și este înscrisă între cele trei planuri ale existenței: inferior, terestru și celest. Cei doi subscriu faptului că umanitatea trăiește sub simbol ca semn/formă de cunoaștere și comunicare,  de relevare și lucrează sub impulsul acestei aritmetici. Privind din acest context al includerii omului în imensa rețea de relații din Univers, ei gestionează semne și simboluri arhetipale ca punți între rațional și irațional. Lucrările prezentate relevă o tematică fundamentală existentei noastre, cea a antropologicului. Omul, ca simbol plastic, vizual, reprezintă arhetipal atât reflexia sinelui, măștile cu care interacționăm, cât și postura sa ca ființă socială.

Ioan-Aron Țăroi își propune o introspecție, o reflexie în oglindă. El își dezvăluie stările umane, se raportează și se identifică uneori cu Creatorul, iar, ca artist, preia tema sacrificiului. Linia și pata sunt libere și fără constrângeri în realizarea acestui discurs. Spațiul din jurul personajelor este misterios și de nepătruns, unul imaginar și general. Lucrările sale sunt detalii din ciclul ”Oglinda”, care a făcut subiectul expoziției de la Galeria9- Brașov, în luna aprilie a anului acesta.

Problematica de interes a Victoriei Țăroi Galbenu, se concentrează într-o singură formă: simbolul ancestral, apotropaic în cele mai multe cazuri, universal, ca acumulator de experiențe umane, religioase, cosmice, sociale, psihice. Creațiile ei sunt denumite: Copacul vieții, Axis Mundi, Fereastră, Nuntă, Mireasă, dovedind încă din enunț aria sa de interes, înscrierea omului în acest dat metafizic al său în ordinea universală, relația spațiu-timp, precum și dinamica veșnicei întoarceri pe care acesta o acceptă, și-o asumă și o desăvârșește. Se exprimă în forme descriptive și sugestive,  ilustrativ desenate și lăsate de multe ori la nivel de laviu în culoare, întrepătrunderi și zone sensibil decorative.

Amfitrionul evenimentului este profesoara Monica Șerbănescu, directorul Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu” din București.

 

Victoria Țăroi Galbenu: ”Activez pe plan profesional artistic în Brașov, dar m-am născut în Drobeta Turnu Severin, unde am absolvit Liceul De Arte Plastice în 1979. În 2007 am absolvit Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara cu specializare Conservare – Restaurare, iar în 2010 am absolvit un Master dublu pe Conservare – Restaurare Pictură Policromă pe Lemn și Restaurare Material Textil. Am debutat în 1977 pe scena artelor vizuale cu pictura murală „Decoratium” în cadrul Școlii de Muzică din Drobeta Turnu Severin, iar de atunci am avut numeroase participări în expoziții naționale și internaționale, atât prin expoziții personale, de grup, cât și în Saloane și Bienale de Artă. Am înființat și sunt președinte al Asociației Culturale Artessentia, iar în 2019 în cadrul evenimentului organizat de asociație: „Bienala de Artă Vizuală Bienala Albastră – Hronicon Brașov” am fost curator.

În cadrul abordării plastice îmi este specific un limbaj sintetizat, brodat pe o structură compozițională echilibrat organizată, cu discurs susținut, concertat pe o arie independentă de timp și spațiu – atemporal, cu dublu index – spiritual și religios, cu analogii și metafore care țin de o viziune proiectată în zenitul uman cu arsenalul său hermeneutic înțesat cu semne și simboluri. Universul meu artistic este unul al figurativului, presărat de personaje antropomorfe, întâlniri și contexte nuanțate, experimentale, contemplative.

Cadrul operelor mele devine o paradă somptuoasă, un exod apocaliptic cu metamorfoze ale arborelui cosmic, o construcție de amploare cu disonanțe armonice, cu o delicată modulație a culorilor uneori cu o consistență aproape atmosferică. Un grafism expresiv cu mare atenție la detaliu, forme, se dezvăluie într-o relație morfologică în registre și suprapuneri când diluat, când concentrat, când în observații scrupuloase întregite de inovații permanente.”

 

Ioan Aron Țăroi: ”M-am născut în Brașov în 1959, unde am finalizat Liceul de Arte Plastice în 1978. Debutul artistic l-am avut în 1980 în Salonului Național de la Sala Dalles. De atunci am avut participări artistice naționale și internaționale în numeroase expoziții personale, de grup, precum și în Saloane și Bienale.  De asemenea, am participat la tabere de creație din Arcuș, Vetiș-Oar, Hârja-Oituz, Ardud și Abrud. Am finalizat specializarea de licență: Ceramică – Sticlă – Metal în cadrul Facultății de Artă și Design a Universității de Vest din Timișoara în anul 2007.

Experimentez de fiecare dată, în rezolvările tematice, în limbajul poetic conținut precum și în modul în care îmi gândesc aparițiile expoziționale, urmăresc formulări originale indiferent de tehnica prin care mă exprim. Pasionat de echilibrul imperfect, îl prezint într-un raport dialectic cu absolutul, într-o interacțiune reciprocă a elementelor constitutive, care le traversează la nivel spiritual într-un anumit aspect al armoniei universale.

În lucrările mele, raportul între volume este rezultatul unui proces de selectare creativă, dar și de reguli matematice, de remodelări subtile cruciforme sau afrontate ale ceramicii, lemnului și în special ale metalului, de adăugării sintetizate și particularități morfologice filigranate, prețiozități dantelate. Linia expresivă, cromatică și pensulația vibrantă precum compoziția originală în formulare – sunt ustensilele cu care operez și reprezintă puncte forte într-o relație combinatorie de amploare.”

 

Liceul Pedagogic Ortodox  „Anastasia Popescu”  dezvoltă programe care oferă copilului o evoluție personalizată și îl pregătesc să facă faţă schimbărilor rapide din societate, aducând totodată în atenția familiei și factorilor de răspundere valorile spirituale şi morale pe care le cultivă cu grijă și perseverență, astfel încât acestea să reprezinte repere majore în evoluția fiecăruia. Directorul general al Liceului, Monica  Șerbănescu, profesoară de limba franceză și de limba română, este absolventă a Universității bucureștene și doctorandă a Facultății de Teologie Ortodoxă – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Dragostea pentru tot ce înseamnă școală, pedagogie și implicare în formarea copiilor prin educație a condus la inițiative, ca cea de față, care susțin  demersuri culturale adresate copiilor și tinerilor.

În anul 1996 lua ființă Școala ”Anastasia Popescu – Mama Sica”, în cadrul Fundației Preasfânta Fecioară Maria, căreia, Vrednicului de Pomenire Patriarh Teoctist, i-a transmis acordul și Înalta  Binecuvântare, înainte de începerea primului an școlar.  Școala continua proiectul educațional demarat de Grădinița Arc-en-Ciel, înființată cu doi ani înainte (1994).

Datorită metodelor inovative în educaţie şi rezultatelor deosebit de bune obţinute de unitatea de învățământ aflată sub egida sa, Fundaţia Preasfânta Fecioară Maria a primit, în anul 2000, certificatul de instituţie asociată UNESCO.

Nivelul preprimar al școlii obține acreditarea prin OM 5648/14.11.2006, iar nivelurile primar și gimnazial, se acreditează prin OM 3618/19.06.2014.

Pentru nivelul de învățământ „liceal”, profilul „pedagogic”, calificarea profesională „învățător – educatoare”, s-a obținut autorizarea de funcționare provizorie, prin OMENCS Nr. 3490/28.03.2016.

Noul proiect a obținut Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în anul 2016.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508