spot_img

Visul – între negare și cunoaștere în „Limbajul uitat”, de Erich Fromm

Numim <realitate> ceea ce observăm în timpul zilei și suntem mândri de <realismul> nostru și de capacitatea noastră de a controla această realitate…”, subliniază sociologul și psihanalistul Erich Fromm în cartea sa ”Limbajul uitat”, publicată la Editura Trei. 

Ne bazăm pe logică și pe rațiune ca fiind cele mai importante sisteme în mecanismul decizional al existenței de zi cu zi. De aceea, de multe ori tindem să considerăm pasivă și mai puțin relevantă existența nocturnă, nimic mai mult decât o stare de odihnă a corpului și a creierului nostru. Ea devine doar o prelungire mai puțin importantă a stării de veghe și a experiențelor acumulate peste zi. În acest context, visele sunt văzute de multe ori ca niște manifestări ilogice și fără sens, mai ales că acțiunea, conținutul și forma lor nu mai respectă nicio logică cunoscută, ele devenind astfel complet iraționale. Și, deși avem vise a căror „stare” enigmatică sau neplăcută ne poate urmări pe durata întregii zile, uneori preferăm să anulăm un conținut despre noi înșine ce nu poate fi aparent explicat sau a cărui conștientizare ne-ar „vorbi” despre aspecte al personalității noastre, dorințe sau frământări mai greu de acceptat în mod conștient.

Dacă visele noastre ar fi toate niște fantasme agreabile, în care dorințele inimilor noastre se împlinesc, poate că le-am fi privit cu mai multă simpatie. Dar unele dintre ele ne lasă într-o stare de anxietate; (…) Altele, chiar dacă nu sunt coșmaruri, sunt deranjante din alte motive. Nu se potrivesc cu persoana care suntem convinși că suntem în timpul zilei. Dar, mai rău decât toate acestea este faptul că nu ne înțelegem visele, deși, în stare de trezie, suntem siguri că putem înțelege orice. Decât să ne confruntăm cu o asemenea dovadă clară a limitelor capacității noastre de a înțelege, preferăm să spunem că visele nu au sens”. 

 

Însă Fromm oferă în capitolele dedicate visului din „Limbajul uitat”, detaliile necesare cuprinderii unei perspective care arată nu numai de ce este foarte important să acordăm atenție acestui aspect al existenței noastre, dar și de ce acesta este profund definitoriu individualității noastre. Visul trebuie pus, în primul rând, în contextul a două stări de „a fi” complementare, somnul și starea de veghe, în care acționează două instanțe importante: inconștientul, ca expresie a sinelui profund și conștiința, a cărei funcție este îndreptată spre acțiune. Dacă la cea din urmă preocuparea și atenția sunt centrate pe lumea exterioară, cu scopul de a „controla mediul în care trăim, de a-l schimba și de a ne apăra de el (…), iar gândurile se supun legilor date de logica timpului și spațiului”, atunci când dormim dispare nevoia de a modela realitatea diurnă în acord cu scopurile noastre. Abia atunci ne întoarcem către noi înșine și lumea interioară, procesând gândurile și sentimentele noastre, iar „experiențelor din timpului somnului nu le lipsește logica, ci doar sunt supuse unor reguli logice diferite”.

Pentru a înțelege această logică și pentru a deveni familiari cu propriile semnificații din vise, Fromm prezintă cele mai importante teorii dezvoltate de Freud și de Jung despre inconștient, despre necesitatea visului și despre funcția sa, atât în plan biologic, cât și psihologic, oferind, de asemenea, exemple și vise interpretate. Cei curioși să afle despre mai multe categorii de vise, de la cele cu caracter de predicție, până la cele repetitive care exprimă, în esență, adoptarea aceluiași pattern comportamental, pot afla mai multe în „Limbajul uitat”.

 

Dincolo de detaliile analizei, ideea principală subliniată de Fromm este aceea că nevoia de a cunoaște acest limbaj care ne vorbește despre sine nu trebuie să fie doar a specialiștilor din domeniul psihologiei, ci a noastră, a tuturor. „Visele conțin mesaje importante trimise de noi către noi înșine. Dacă nu înțelegem limbajul în care sunt scrise, vom pierde mult din ceea ce știm și ne comunicăm nouă înșine în acele ore când nu suntem ocupați să stăpânim lumea din jurul nostru”, spune Erich Fromm.

De același autor, la Editura Trei au mai fost publicate cărțile Arta de a iubi, Budismul Zen și psihanaliza, Arta de a fi, Anatomia distructivității umane, Omul pentru sine și Sufletul omului.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508