spot_img

„Viețile romilor contează” – Expoziţie de pictură semnată de Eugen Raportoru

Într-o atmosferă destinsă, prietenească, pictorul Eugen Raportoru şi-a vernisat expoziţia personală de la Galeria Căminul Artei (3 -14 iulie 2020) cu muzică lăutărească şi sarmale împărţite dintr-un ceaun mare cât roata carului. Subliniem că Eugen Raportoru face parte, şi nu se sfieşte să declare, prin ceea ce pictează, prin ceea ce este, din etnia romă.

Artistul, foarte apreciat de critici, nu se delimitează de această identitate nici în artă, dimpotrivă, o afirmă cu o anumită mândrie, comunitatea sa devenind o amprentă stilistică a lucrărilor. Astfel, vernisajul, puţin atipic, a încercat să transmită mesajul că, aşa cum vinurile bune, sarmalele cu afumătură, pe care şi le însuşesc mai multe naţii, nu cunosc graniţe, nici arta de valoare nu se clasifică în funcţie de etnii. Ca urmare, tablourile lui Eugen Raportoru, realizate într-o tuşă accentuat închisă, sumbră, cu tonuri doar între gri şi negru, exprimă într-un fel nu numai o amprentă artistică personală, nu numai câte un fragment de viaţă romă, ci şi culoarea pielii pentru care ei sunt, de multe ori, persiflaţi sau discriminaţi. Excepţie de la acest negru dominant fac două-trei lucrări cu case albe şi câteva portrete la fel de sumbre, dar care conţin mici accente de roşu, o altă culoare specifică etniei. Tematica expoziţiei lui Eugen Raportoru, încărcată de o atmosferă dramatică, lirică, s-a concentrat pe viaţă, pe viaţa compusă din oameni şi locuinţele lor, sugerând simplitatea, identitatea unei comunităţi marginalizate. Iar pictorul demonstrează prin aceste tablouri contrariul, că romii sunt competitivi, talentaţi şi pot aduce plus valoare la binele comun. Exceptând derapajele, desigur. Dar el trage un semnal de alarmă în acest sens, arătându-ne partea plină a paharului.

 

All-focus

„Valoarea unei opere de artă este dată în primul rând de ceea ce reuşeşte ea să transmită privitorului, un ceva care trece dincolo de graniţe. Sunt rom şi universul rom se regăseşte în mine şi în lucrările mele. Dar tuşa mea şi percepţia publicului sunt universale”, afirmă Eugen Raportoru.

 

Criticul Pavel Şuşară, curatorul expoziţiei, spune într-un text afişat în galerie: „Eugen Raportoru nu are doar capacitatea de a privi şi a vedea, şi nici pe aceea de a comunica vizual prin semn, prin tuşă, prin ton şi formă, ci şi pe aceea, fundamentală, de a interoga şi a valorifica memoria. Iar în străfundurile memoriei sale, melancolia grea a lui Andreescu se întâlneşte cu sonorităţile grave, de cavernă  scânteietoare, ale lui Gheorghe Petraşcu şi cu tristeţea solitară şi, de multe ori sfâşietoare, a lui Jean Cheler. Însă cea mai profundă, mai dureroasă, dar şi mai eroică dimensiune a memoriei este aceea a unei umanităţi străvechi, împovărate, aproape invizibile din pricina unei patine, a unei cocleli existenţiale care acoperă totul ca o alunecare istorică de teren. La capătul celor doi vectori ai memoriei, în punctul lor de convergenţă, pictura lui Raportoru este un act salvator, o luptă pentru viaţa din spatele acromatismului. Un act de biruinţă. O epifanie.”

 

All-focus

Născut în 1961 la București, Eugen Raportoru a absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, unde l-a avut ca profesor pe maestrul Ion Brodeală, acesta având o influență specială asupra sa, introducându-l în meșteșugul vitraliilor. Mai târziu, pictorii Mihai Cișmaru și Corneliu Baba l-au inițiat în arta picturii, Eugen Raportoru recunoscând că Baba era o personalitate deosebit de puternică ce l-a inspirat și încurajat. La vârsta de doar 14 ani, artistul a avut deja prima sa expoziție în care a expus 30 de lucrări.

S-a înscris la facultate la 40 de ani. Între timp, a lucrat ca zugrav. A terminat masterul la aproape 50 de ani. A participat la zeci de expoziții în țară și străinătate, printre acestea fiind şi „Royal Academy” din Londra.

 

 

Maria Dobrescu 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508