spot_img

Viața privită dintr-un fotoliu

Este de necontestat că George Almosnino a fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai mișcării experimentaliste care începe să se manifeste în poezia românească la sfârșitul anilor `60, reluând experiența avangardelor interbelice. Lirica lui a fost asimilată, pe drept cuvânt, așa-zisei poezii a obiectelor (Abăluță, Fati, Grigurcu), care s-a manifestat simultan cu activitatea grupului oniric. Spre deosebire însă de onirişti, poeţii lucrurilor nu și-au susținut tendințele   novatoare printr-un aparat teoretic, iar poietica lor e dată implicit, în texte ce se îndepărtau semnificativ de retorica revolută a modernismului.

Căci noua poezie experimentalistă este solidară cu o viziune nihilocentrică, luând locul perspectivei antropocentrice a modernității, cu sentimentul pierderii centrului, iar, după ce dobândeşte conştiinţa rostogolirii sale implacabile pe circumferinţă, actantul liric îşi pierde totodată aici orice veleităţi prometeice sau faustice, producându-se ceea ce teoreticienii experimentalismului italian numeau „reducerea eului ca producător de semnificaţii”. Drama căderii din centru sfârşeşte prin a genera, mai mult decât un acut sentiment al alienării, o stare de perplexitate ontologică, de dubitaţie anxioasă, legată de angoasa profundă a unei subiectivităţi lirice care nu mai are certitudinea propriei existenţe, resimţită ca precară şi chiar îndoielnică. Poeţii experimentalişti vor ajunge astfel la ideea unei „poetici a obiectelor” legată de explorarea fertilă a circumferinţei şi de contactul nemijlocit cu materialitatea realului, care este perceput acum în el însuşi şi în „obscenitatea” lui superlativă, iar nu ca o textură de simboluri ce fac inteligibil metafizicul, ca în poezia „de cunoaştere” a moderniştilor. Şi, la fel ca în Noul Roman Francez – cu care poezia obiectelor are suficiente puncte de convergenţă, această nouă priză asupra realului presupune o ipostază umană specifică: voyeur-ul, a cărui privire încearcă să regăsească realitatea în starea ei de ”inocenţă primordială”, dar şi o anumită ştiinţă de a privi, care extrage lucrurile din textura conexiunilor stabilite prin obişnuinţă, le integrează în conexiuni insolite, în configuraţii pline de stranietate. O asemenea ştiinţă de a privi este în legătură cu funcţia „textualizantă” a ochiului (prezentă, mai târziu, şi în teoretizările optzeciştilor), ce dezmembrează şi reasamblează la nesfârşit substanţa realului, care devine materia unor serii infinite de permutaţii şi combinări, o „lectură” sau „hermeneutică”, astfel încât poezia obiectelor va presupune cu necesitate experimentele optice, cultivarea voită a unor „disfuncţionalităţi de percepţie” care  să proiecteze asupra realităţii unghiuri insolite de reflectare. Lucrurile vor deveni în felul acesta perfect izomorfe cu semnele în totalitate opace ale unei scriituri corporalizate şi ilizibile (prin urmare semnele unui „text”), iar realitatea devine „materie” în sensul cel mai strict al cuvântului, e închisă în sine, refractară la orice semnificat transcendent.

Pe această traiectorie se înscrie și poezia lui George Almosnino, reeditată acum sub forma unei subtanțiale antologii (Fotoliul verde. Antologie de poezie 1971 -1995, Editura Paralela 45, 2013), însoțită nu doar de prefața lui Eugen Negrici și postfața lui Gheorghe Grigurcu, ci și de rememorările Norei Iuga, care constituie – prin ele însele – o lectură sărbătorească. Această antologie impune încă o dată imaginea unui poet devorat (așa cum spune Eugen Negrici) de o „stranie voluptate a subestimării”, a unui om de o extraordinară modestie, care n-a urmărit niciodată laurii criticii, urmându-și implacabil destinul de creator.

Lirica lui înregistrează cu minuţiozitate disfuncţionalităţile unei priviri care a devenit „nefirească” şi percepe lucrurile din perspectivele cele mai neobişnuite, este o privire „din spate”, fascinată mai mult de reversul decât de aversul obiectelor, încercând să descopere „urzeala” ascunsă a realului, conexiunile şi configuraţiile: ”Odăile sunt goale/şi din spatele jilţului înalt/capul bunicii, cucernica lână, /nu aduce nimic din primăvara/sturzului mort” (Primăvara sturzului). Alteori vederea devine fragmentară, decupează secvenţe din filmul realului (decupajul constituindu-se într-o tehnică opusă configuraţiei), se focalizează asupra unui detaliu şi, pe măsură ce îşi restrânge aria, câştigă tot mai mult în intensitate. Disfunctionalităţile privirii se asociază în asemenea texte cu o conştiinţă acută a alterităţii (omul şi lumea sunt – prin raportare unul la celălalt – „altele”), ceea ce este în legătură cu un presentiment al textului care este, în mod esenţial, alteritate. Căci – scrie în această ordine de idei Livius Ciocârlie – printre „germenii” activităţii producătoare de text se numără, înainte de toate, ”periclitarea identitătii prin acţiunea diferenţei, a lui acelaşi de către altul”, astfel încât în poemele lui George Almosnino sentimentul înstrăinării şi conştiinţa alterităţii sunt in legătură cu funcţia textualizantă a ochiului, care transformă lucrurile şi lumea in text: ”Prea străin tu ziua şi noaptea ceas/cotrobăit cu douăzeci şi patru de întrebări/şi una singură necesară/la intrarea-n grădină doare/mâna care ţine umbrela de soare după care te poţi ascunde/când se face inventarul celor ce pleacă înainte de stingere/la internatul de fete si la cel de băieţi despărţite” (Prea străin…). De activitatea „ochiului textualizant” ţine şi percepţia alterată a distanţelor, care face ca departele şi aproapele să se convertească unul în celălalt şi ca spaţiul să devină incert, problematic, să provoace anxietate, în timp ce obiectele încep să terorizeze: ”poate că apa s-a încălzit în pahar/dar afară plouă/şi somnul îmi aduce aceeaşi nelinişte/ca drumul/până la fereastră sunt o sută de ani de-ntuneric/până la unghiile mâinii/o oră de dragoste/poate că apa o să-ngheţe-n pahar/mai devreme decât ne gândim/dar nu ştiu decât/să mă rostogolesc din pat/până la piciorul mesei//mi-e frică de scaunul acela/pe care mi-am pregătit/hainele de duminică” (Şi somnul ca drumul). Sub acţiunea privirii care „mătură” suprafeţele lucrurilor, spaţiul va suferi de altfel metamorfoze terifice, pierzându-şi verticalitatea, se aplatizează la nesfârşit, transformându-se într-o filă inscripţionată; acest veritabil „complex al câmpiei” exprimă oroarea de text, de lumea bidimensională a semnelor, care a dobândit aspectul unui osuar uriaş, e o colecţie de relicve, de obiecte mumificate, printre care, redus la dimensiunile operatorului textual, subiectul uman s-a contaminat el însuşi de „mecanica” textului, căpătând aspectul manechinului umanoid sau al marionetei dezarticulate: ”Vestitorii vor veni,/vor veni poate la noapte/şi glasul sturzului mort/bunica nu şi-l aminteşte./Degeaba o hrănim cu grăunţe/ţintuită în jilţ/cu faţa spre miazăzi/şi o obligăm să cânte/sub ameninţarea pistolului-mitralieră” (Primăvara sturzului). Poemul e conceput acum după reţeta oniristă a configuraţiilor, dar fără luxurianţele coloristice ale lui Dimov, ”iluminările” din poezia lui Mazilescu sau frenezia textualizantă a lui Daniel Turcea. Căci poetizările lui George Almosnino propun viziuni concepute ca nişte colaje, alcătuite din obiecte-semn de o maximă opacitate, care mai mult absorb lumina decât o reverberează, în timp ce „contorsionarea” expresiei pare să trădeze prezenţa, în interiorul semnului, a unei energii tenebroase, iar sentimentul jubilaţiei în faţa miraculosului este în totalitate inexistent, imaginaţia fiind concepută mai degrabă ca un instrument „diabolic” care construieşte universuri plasate sub semnul derizoriului neliniştitor: ”Omul ar vrea să se scarpine în urechi/dar e cu mâinile pe oraş şi trebuie să-l ţină bine până îi vine schimbul/să i-l predea cu proces verbal./Cei câţiva poeţi din jurul lui/ar vrea să-l distreze vorbindu-i/de fecioara cu părul de aur/născută din pântecul lunii…/Omul îi trimite la dracu şi se agaţă/mai vârtos cu mâinile de oraş şi-l tine/şi-l tine gândindu-se la schimbul/care întârzie pe drum probabil” (Cu mâinile pe oraş). Există, în asemenea texte, o anumită „monotonie” a fantazării, viziunile par să se nască din mişcările unei imaginaţii „obosite”, astfel încât culoarea visului va fi, la George Almosnino, îndeosebi cenuşiul, decorurile sale fiind ex-sanguinate, lipsite de cromatismul frenetic al oniricilor „pur sânge”: ”Între aceste linii de orizont/trecerea se face egal/de la pământ la lună de la lună la pământ/fără o singură picătură de sânge” (Dacă toate). Analogul acestei fantazări/textualizări dezabuzate, care e pătrunsă mereu de sentimentul propriei sale precarităţi, este, în planul experienţei cu lucrurile, ”fuga spre zero”, legată de prezenţa ipostazelor meschine ale nimicului, ce sugerează ideea unei „totalităţi negative” care se naşte dintr-o percepţie acută a vidului şi dintr-un apăsător plictis ontologic: ”Să adunăm/doi cu trei/şi să scădem/cinci/aceasta e porunca//Apoi putem să ne jucăm/cu cercurile alergând prin iarbă./Daca vrem/ne putem urca în copaci – / amenda nu se plăteşte/(…) Până la Paris sunt douăzeci şi cinci de degete/până la mare/doar patru//Pasăre fără pene, cine/bate la uşă cu unghia?” (Joaca). Subiectul liric nu întârzie să-şi descopere deficitul de vitalitate, care este, ca la Bacovia, o boală a sângelui: răcindu-se, acesta se converteşte în cerneală, care reprezintă, prin excelenţă, umoarea minus-vitalităţii, scrierea şi moartea dovedindu-se astfel, ca în teoretizările de mai târziu ale textualiştilor, perfect izomorfe: ”Totul depinde de călimări…/şi această femeie nu poate trăi/decât îmbracată în cerneală/şi acest cal şi această cheie/care păzeşte o pasăre împăiată.//Totul depinde de călimări,/totul depinde de culoarea cernelii;/aceasta este sărbătoarea/şi singurul gest de pudoare” (Depinde). Plecând de aici, poetul va transcrie aventurile imersiunii într-o lichiditate thanatizată, descoperind magia cernelii şi a scrisului, prin care lucrurile trec din realitate în textualitate, adică în moarte: ”Am căzut în mare/şi m-am transformat în iarbă./Peşti lucitori muşcau din mine/şi mureau imediat./Deodată cei rămaşi/au început să se izbească de maluri şuierând: E un om printre noi/morţii ne stau mărturie” (În mare). ”Peştele dulgher”, invocat în contextul acestei mitologii a acvaticului, va constitui prin urmare o figurare a scriptorului, agentul trecerii nimicitoare a lucrurilor în semne, intrând el însuşi sub incidenţa „legii necruţătoare” a textului care îşi anihilează autorul: ”Mi-am adus aminte de cele câteva ore/pe care le-am petrecut în mare./Atunci am aflat povestea peştelui dulgher./Era un peşte respectat şi iubit/făcea leagăne de copii şi paturi de nuntă./(…) Toate acestea până-ntr-o zi/când o femeie şi-a aruncat trupul în mare/tulburând liniştea locuitorilor./Atunci toţi au vrut s-o spânzure/şi l-au chemat pe el să construiască spânzurătoarea./A venit încet şi rotindu-se împrejurul femeii/a repetat acele cuvinte pe care nimeni/nu şi le aminteşte prea bine/şi care au fost dăruite pescarilor./Târziu, i-au găsit trupul înfipt/într-o aripă de ancoră” (Peştele dulgher). Elegiile vor fi, la rândul lor, poeme ale albului „vampiric”, care reprezintă culoarea morţii dar şi a paginii neinscripţionate. El e analog cu starea de latenţă a lumii şi a limbajului, astfel încât „studiile în alb” ale lui George Almosnino se nasc dintr-o nostalgie a stării de increat şi surprind fenomenul dezarticulării lucrurilor prin scrierea lor, regresul cuvintelor spre propriile lor virtualităţi: ”iarna totul în alb pur/deznodământ pentru seceta acelei veri albe/casele crengile copacilor grele de alb geamurile/poartă nefirescul lor alb prezent şi-n cuţite/albe pălăriile şi alb părul femeilor/neascuns de basmale de ce/mâinile mele roşii pe pervazul ferestre închise/prietene îngrijitor de lebede aduci/în casa mea încălzită frigul”. Astfel încât acţiunile „ochiului disfuncţional” nu fac în cele din urmă decât să „textualizeze” realul, iar poezia obiectelor capătă la George Almosnino  (ca şi la alţi poeţi ai lucrurilor) conotaţii textualizante, propunând o viziune a lumii „ca text” ce anticipează teoretizările de mai târziu ale textualiştilor.  „Fotoliul verde”, adeseori invocat, din care poetul  scrutează realitatea, devine, în acest context sinonimul vehiculelor textuale despre care vorbea cândva Marin Mincu și prin care se realizează trecerea din spațiul lucrurilor în acela al semnelor, metamorfoza corpului de carne în corp de cuvinte. Iar atunci când se produce o asemenea metamorfoză, linia de demarcație dintre viață și poezie este dinamitată în totalitate, scrierea e asimilată proceselor misterioase din interiorul celulelor vii. Așa cum se întâmplă în lirica lui George Almosnino – cu totul exemplară în această privință.

Octavian Soviany

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508