spot_img

Vacanță pusă pe șotii la Muzeul Bucureștiului

O vacanță reușită nu înseamnă doar a călători în țări exotice. Orice vacanță poate fi o aventură artistică de neuitat, iar Muzeul Municipiului București oferă publicului câteva idei la îndemână. De la tainele olăritului preistoric, la crearea de benzi desenate, de la ateliere de teatru de umbre, tehnici de pictură și slime, la o plimbare prin Univers, Muzeul Municipiului București îi invită atât pe cei mici, cât și pe cei mari să participe la activități ludice şi interactive.

Participarea se face numai pe bază de înscriere la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro, cu precizarea zilelor și activităților la care cei mici doresc să se distreze învățând alături de muzeografi experimentați ai MMB.

 

Atelierele și activitățile lunii august, la care sunt invitați să se înscrie toți cei interesați sunt:

 

„TAINELE OLĂRIEI PREISTORICE” – ATELIERE DE OLĂRIT, LA MUZEUL GEORGE SEVEREANU (Str. Henri Coandă nr. 26)

Coordonatorii proiectului propun o incursiune în viața oamenilor din preistorie prin intermediul unei experiențe directe cu un meșteșug de bază din istoria omenirii: olăritul.

Categoria de vârstă: 7-14 ani. Taxă participare: 10 lei/copil/etapă.

Atelierul este structurat în două etape, a câte două ore fiecare, în zile diferite, după cum urmează:

Joi 8 august, 10.00-12.00, Etapa I: modelarea vaselor și a obiectelor din lut, folosind tehnici preistorice și ustensile din lemn și tulpină de trestie.

Vineri 9 august, 10.00-12.00, Etapa II: decorarea vaselor prin pictură și apoi arderea în cuptorul electric (la o distanță de două zile față de Etapa I pentru a permite uscarea vaselor).

ATELIERE DE BANDĂ DESENATĂ LA PALATUL SUȚU (Bdul I. C. Brătianu, nr. 2).

Acestea se desfășoară în cadrul celei de-a VI-a Ediții a Salonului BD – „Povești din București în Benzi Desenate”.

Categoria de vârstă: 7-14 ani. Taxă participare: 10 lei/copil.

 

Programul este următorul:
Sâmbătă 3 august, 10.00-12.00
Sâmbătă 10 august, 10.00-12.00
Sâmbătă 17 august, 10.00-12.00
Sâmbătă 14 septembrie, 10.00-12.00

 

DESCOPERĂ MUZEELE MMB PRIN ATELIERE DE BANDĂ DESENATĂ

Muzeul Municipiului București organizează în această vară în mai multe muzee și case memoriale din componența sa ateliere de benzi desenate inspirate de șapte dintre expozițiile de bază. Scopul acestor ateliere este atragerea copiilor și tinerilor către muzeele Capitalei și dezvoltarea creativității în rândul acestui segment de vârstă. Întâlnirile au început în luna iulie, lună în care copiii au fost la Muzeul Theodor Aman, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck, Muzeul Victor Babeș și Muzeul Dr. Nicolae Minovici.

Categoria de vârstă: 7-14 ani. Taxă participare: 10 lei/copil.

Programul lunii august este următorul:
Miercuri, 7 august – Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26);
Miercuri, 14 august – Palatul Suțu ( Bd. I.C. Brătianu, nr. 2);
Miercuri, 21 august – Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 lunie, nr. 36-38).

ATELIERE CREATIVE LA PALATUL SUȚU

Muzeul Municipiului București găzduiește la Palatul Suțu o serie de ateliere creative organizate de Asociația PlaYouth.

Categoria de vârstă: 5-12 ani. 

ABONAMENTE
Abonament 1 săptămână – 100 RON
Participare 1 zi / 1 modul – 40 RON

Atelierele au loc după cum urmează:
Joi 1 august, 10.00-12.00, atelier de Tehnici de pictură
Vineri 2 august, 10.00-12.00, atelier de Slime

Marți 6 august, 10.00-12.00, Teatru de umbre
Joi 8 august, 10.00-12.00, atelier de Tehnici de pictură
Vineri 9 august, 10.00-12.00, atelier de Slime

ȘCOALA DE VARĂ LA PLANETARIU

Categoria de vârstă: 7 – 12 ani. Taxă participare: 10 lei/copil

Activitățile se desfășoară la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” în Planetariu și pe terasă pentru observații solare.

Înscrieri: urseanu.astro@gmail.com, 0722.521.939 (miercuri-duminică, 10.00-16.00)

Duminică, 4 august, ora 11.00, Cerul de zi și de noapte;
Duminică, 11 august, ora 11.00, Constelațiile și poveștile lor;
Duminică, 18 august, ora 11.00, Mersul planetelor pe cer și aspectul cerului de pe alte planete;
Duminică, 25 august, ora 11.00, Plimbare prin Universul cunoscut.

Toate aceste activități fac parte din strategia Muzeului Municipiului București de dezvoltare a ofertei educaționale atât pe parcursul anului școlar, cât și în vacanțe.

Evenimente organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508