Duminică, 25 septembrie 2016, în ultima zi a ediției a V-a a festivalului Strada de C`Arte, în ciuda vremii închise și reci, micuții au venit la atelierele de pictură și arhitectură (construcție de căsuțe pentru păsări și fluturi) de pe Strada Copiilor. Târgul de carte a rămas deschis până după prânz, trecătorii iubitori de lectură putând cumpăra ultimele cărți din acest an de pe Strada de C`Arte. Ultimul eveniment din programul festivalului a început la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) ”Carol I”: vizionarea filmului ”Bacalaureat”, urmată de discuții cu regizorul acestuia, Cristian Mungiu. ”Bacalaureat” (Mobra Films, 2016) a fost laureat cu Premiul pentru Regie la Festivalul de Film de la Cannes.
Ultimul eveniment din programul festivalului a început la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) ”Carol I”: vizionarea filmului ”Bacalaureat”, urmată de discuții cu regizorul acestuia, Cristian Mungiu. ”Bacalaureat” (Mobra Films, 2016) a fost laureat cu Premiul pentru Regie la Festivalul de Film de la Cannes.
Regizorul Cristian Mungiu a stat aproape o oră în Aula BCU, discutând cu cei prezenți. Impresiile la cald și întrebările cu care au rămas, toate au fost exprimate și o parte dintre ele și-au găsit și răspuns. Vă oferim o spicuire din declarațiile lui Cristian Mungiu, pornind de la întrebările venite din public.
”Mai important de cât muzica mi s-a părut faptul că personajul principal de fiecare dată ascultă aceeași piesă muzicală și mi s-a părut că e ceva în muzica asta care se potrivește cu cineva care curăță mărul fără să întrerupă coaja și care descrie un anumit tip de personaj. Cealaltă piesă muzicală e o piesă pe care am găsit-o documentându-mă legat de felul în care se încheie școala. De fapt sunt două piese pe final. E destul de ironic pentru mine și pentru generația mea să constat că ”Ani de liceu” a devenit o piesă iconică. Nu știu când ați fost ultima dată la încheierea unui an școlar, dar se scot două boxe în curte și cineva din școală pune ”Ani de liceu”. Și atunci am preluat și eu această piesă. Pe de o parte descrie un fel de nostalgie pentru cei de generația mea. Cealaltă piesă, o piesă a Fraților Pește și pe care am folosit-o la Cannes pe covorul roșu, pentru contrast, e o piesă pe care am găsit-o la acești școlari. Își pregăteau niște montaje ale lor și chiar dacă e o manea mi s-a părut că are foarte mult suflet.”
”Am intrat în filmare fără să am un final absolut satisfăcător. Știam cam cum vreau să închei, dar ceva nu funcționa în ultima parte a scenariului. Și atunci am intrat în filmare rescriind. Undeva pe la jumătatea filmului am continuat să rescriu și într-o bună zi mi s-a părut că am găsit forma finală, pe care o vedeți acum în film. Scena de final mie mi s-a părut foarte potrivită. O scenă care a suscitat o discuție foarte simpactică pentru mine, la o discuție cu publicul, după film. Mi-a făcut plăcere pentru că cei care vorbeau au uitat complet că sunt de față, contrazicându-se dacă finalul este unul optimist sau nu. Și mi s-a părut că discuția este una bună, dacă există puncte de vedere atât de ferme pro și contra înseamnă că secvența este una echilibrată.”
”Nu trebuie să vă purtați cu mănuși. Depinde cum te raportezi la cinema și la film. Dumneavoastră aveți răspunsurile la toate întrebările la sfârșitul unei zile? Eu cred că filmul trebuie să fie foarte aproape de realitate și trebuie să păstreze inclusiv acea doză de complexitate și ambiguitate pe care o găsim în realitate. Prin urmare nu cred în genul de cinema în care toate răspunsurile sunt găsite până la sfârșitul filmului. Ne uităm cu toții la acel gen de filme americane în care nu numai că ai răspunsurile, dar și motivațiile personajelor sunt perfect clare. Trauma din copilărie, cel mai adesea. Când cineva decide ceva știe precis de ce a decis. Mie mi se pare un mod foarte reductiv de a considera realitatea și pe care eu nu îl practic.”
Dorina CIOPLEA
