spot_img

„Te invit în ţara ta!”

Câţi dintre noi au auzit sau au ştiut de existenţa localităţii Păuşeşti-Măglaşi? Mărturisesc că eu, nu, şi asta până la 31 ianuarie 2020, când Iuliana Mateescu, preşedinta Asociației Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești a invitat mai mulţi ziarişti şi oameni de cultură din Bucureşti în comuna vâlceană. Această artistă sensibilă, plină de spiritualitate, a publicat de curând o monografie-album a comunei Păuşeşti-Măglaşi din judeţul Vâlcea şi a împrejurimilor sale, realizată în condiţii grafice deosebite. Istoria acestui loc al măglaşilor, vecin cu Horezu, Călimăneşti, Olăneşti, nu începe la 1512, când arhivele pomenesc numele satului, ci mult mai devreme, căci ţinutul este recunoscut ca regiunea cu numeroase vestigii daco-romane.

Etimologia cuvântului Păuşeşti este dat, se spune, de Păuşa, mamă a mai multor copii, care a întemeiat satul, iar Măglaşi vine de la numele moşnenilor care lucrau fără plată în salinele Ocnele Mari. Măglaşii aranjau bulgării de sare în movile cărora le spuneau „magle”, ei fiind botezaţi apoi după aceste maldăre albe scoase din inima muntelui. În timpul lucrului, în adâncuri, la intrarea şi ieşirea din salină, credincioşii măglaşi se închinau Domnului făcându-şi cruce, să-i ţină sănătoşi în osteneala de zi cu zi. Duminica şi-n zilele de sărbătoare, se îmbrăcau în frumosul lor port tradiţional şi mergeau, atunci ca şi acum, acasă, în Păușești-Măglași, sau în satele apropiate – Sărăcineşti, Coasta, Pietrari, Ulmețel, Valea Cheii, Chiciora și Vlăduceni – la liturghie, pentru a primi împărtăşania şi binecuvântarea, în lăcaşurile ctitorite de strămoşii lor încă din secolul al XV-lea. Memoria şi istoriile acestor oameni şi locuri se văd pe frescele bisericilor din ţinutul de basm al măglaşilor şi în paginile albumului realizat de Iuliana Mateescu, cu sprijinul autorităţilor locale şi al Arhiepiscopiei de Râmnic, intitulat „Păușești-Măglași. Istorie, artă și credință”.

 

„Cândva, într-o duminică, un grup de turişti francezi a fost prezent la slujba ce se oficia la Biserica Sf.Nicolae din satul Coasta. Nu voi uita emoţia ce i-a copleşit, când sătenii i-au înconjurat cu căldură şi respect, înghesuindu-se să le dea ceva pentru sufletele adormiţilor lor. Oaspeţii noştri francezi au mărturisit că au fost clipe unice, de negăsit în lume. M-a cuprins atunci un gând care s-a statornicit în mintea mea până astăzi şi de care n-am să mă mai despart.” (Iuliana Mateescu) Acest sentiment s-a transformat în dorinţa ei şi a localnicilor de a le arăta cu dragoste, tuturor, casele, bisericile, uliţele, munţii şi pădurile lor, costumele populare cu tunici, iţari, pieptare, fote şi ii, pe care le-au purtat dintotdeauna păuşeşti-măglaşii. Astfel s-a născut proiectul „Te invit în țara ta!”, care va susţine de-acum numeroase acţiuni de promovare a patrimoniului natural şi cultural mai puţin cunoscut al Vâlcei şi al celor mai frumoase zone din țara noastră, neincluse în  circuitul turistic.

Măglaşii trăiesc printre dealurile subcarpatice, într-un peisaj de legendă, a cărui frumuseţe s-a aşezat tainic în casele, bisericile şi sufletele lor, acest dar al naturii reprezentând pentru ei o moştenire sfântă pe care o păzesc şi o respectă de sute de ani. Oameni harnici, calzi şi ospitalieri, ei şi-au zidit cu iubire şi evlavie lăcaşurile de închinăciune, care te uimesc nu numai prin pictura meşterilor zugravi din secolul XVIII, Ioan şi Ilie, dar mai ales prin aşezarea lor în cătune risipite pe coline, învăluite de copaci, iarbă şi flori.

În paginile albumului sunt cuprinse, alături de Mănăstirea Sărăcineşti, bisericile din Chiciora, Coasta, Vlăduceni, Pietrari şi Valea Cheii, în care sunt reproduse scenele  biblice în stilul tradiţional al artei bizantine şi unde, împreună cu apostolii, arhanghelii, sfinţii, îngerii, sibilele, sunt înfăţişaţi ctitorii moşneni cu tot neamul: copii, nepoţi, bunici, ginere, noră etc. Îmbrăcaţi în portul din acele vremuri, ei au “cojoace albe, lungi, învelite cu vulpi, iar dedesubt, caftane vărgate. Femeile sunt cu scurteici, marame şi oprege“ (un fel de fotă ce are în partea de sus o platcă țesută, de care atârnă fire groase de lână, în diferite culori, n.n.), iar numele întemeietorilor, Ştefan, Dumitra, Stana, Ioan, Marica, sunt însoţite de ocupaţiile pe care le-au avut în viaţă: morar, pietrar, ceauş, pâslar ş.a. De asemenea, pictorii zugravi au ilustrat în frescă portretele filosofilor Aristotel, Platon, Diogen, Arkirie, Anadam şi Istoil “cu coroană pe cap, simbol al maiestăţii spiritului”, consideraţi “pregătitori ai sufletelor pentru primirea bunei credinţe”.

 

În satele mici, împrăştiate ca o pelerină peste munţi, a existat şi există un cult pentru educaţie, prima şcoală existând cu mult înainte de 1838, când s-a instituţionalizat învăţământul în Ţara Românească. Şcolile funcţionau în casele moşnenilor şi erau sprijinite de Eforia locală cu manuale specifice secolului XIX.  Acestea erau “învăţături pe foi, lipte pe cartoane, formând aşa numitele trupuri de table lancastriene (sistem de învățământ bazat pe ajutorul elevilor mai avansați, folosiți ca monitori, n.n.), alcătuite din câte 16 până la 30 de foi. Copiii, grupaţi în semicercuri, urmăreau după vargă lecţiile scrise pe table şi le repetau în cor până la completa lor memorare”. De-a lungul timpului, aceste şcoli au dat câteva personalităţi cu care măglaşii se mândresc: Antim Petrescu, episcop al Râmnicului, Gh.A. Petrescu, consilier la Curtea de Apel Bucureşti, prof. universitar Achim Popescu, egiptolog, Adrian Petrescu, medic, ofiţer de aviaţie, Nicolae Toader, maior în Marele Stat Major al Armatei, Aurel Moacă, căpitan, Constantin Gib, consilier al Fundaţiei “Regele Mihai I” ş.a.

 

Albumul despre Păuşeşti-Măglaşi dezvăluie o lume necunoscută, autentică, unde spiritul românesc trăieşte încă în tiparele originale ale identităţii şi tradiţiilor satelor ascunse printre munţi. Desigur, modernitatea a intrat şi aici, cu paşi mici, fără să facă zgomot. Aţi auzit vreodată de Păuşeşti Măglaşi? Dar de Coasta, Pietrari, Chiciora? Eu, da!

 

Păuşeşti-Măglaşi – comună în judeţul Vâlcea, având în componenţă satele Coasta, Păușești-Măglași (reședința), Pietrari, Ulmețel, Valea Cheii și Vlăduceni. Se află la 10 km de reşedinţa judeţului, municipiul Râmnicu Vâlcea. Atestată din 1453. Zonă colinară. Populaţia – 3992 locuitori (recensământul din 2011) – se ocupă cu pomicultura, viticultura şi creşterea animalelor. Căminul cultural, înfiinţat în 1962, a fost renovat de curând şi înzestrat cu cele mai moderne dotări.

 

Maria Dobrescu

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508