spot_img

Tango-jazz și recital de poezie cu Accord Vibes și Claudiu Komartin, în stagiunea „Eufonii la MNLR”

Vineri, 19 aprilie 2019, de la ora 19:00, Stagiunea „Eufonii la MNLR” pregătește o nouă serată dedicată creativității autorilor români de jazz și literatură, în saloanele Muzeului Național al Literaturii Române. Evenimentul marchează finalul primului sezon al Eufoniilor din care au făcut parte numeroși artiști, nume mari ale jazz-ului autohton, dar și tinere talente, alături de unii dintre cei mai apreciați scriitori contemporani. Invitați ai Vol. 6 vor fi membrii formației Accord Vibes: Alexandru Anastasiu – vibrafon, Fernando Mihalache – acordeon și Cezar Knihinschi – contrabas, alături de poetul Claudiu Komartin care va citi din cele mai recente scrieri, nepublicate până în prezent. Prin dialogul inedit al instrumentelor vibrafon, acordeon și contrabas, concertul va pune în lumină caracterul versatil al muzicii de tango la întâlnirea cu posibilitățile infinite ale improvizației de jazz. Rezultatul? Un melanj seducător și pasional prin care formația Accord Vibes s-a făcut remarcată nu o dată pe marile scene de concert din România. Evenimentul face parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR pentru a celebra Centenarul alături public și cei mai buni artiști ai momentului, un proiect cultural finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural al Sectorului 1. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.  

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, rezervarea fiind esențială. RSVP la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

 

Programul concertului va cuprinde lucrările compozitorilor Astor Piazzolla și Richard Galliano, pionieri care au revoluționat două genuri tradiționale, de primul fiind legată apariția new tango-ului, cel de-al doilea modernizând genul French musette. Pornind de aici, artiștii promit o seară de excepție, aflată la confluența unor timbre inedite transformate în teme de improvizație prin aranjamentele făcute de membrii formației. Un context în care poezia va juca cu siguranță unul dintre rolurile principale.

Un alt element de noutate este prezența distinctă a vibrafonului, instrument de percuție cu sonorități speciale pe care Alexandru Anastasiu îl stăpânește cu virtuozitate. Artistul este doctor în muzică și masterand la clasa de dirijat condusă de Tiberiu Soare la UNMB. Alături de el va fi Fernando Mihalache, unul dintre cei mai buni acordeoniști ai momentului, doctor în muzică și profesor la UNMB, și Cezar Knihinski, un alt muzician excepțional, membru al Orchestrei Naționale Radio alături de Alexandru Anastasiu.

Intermediile de lectură vor fi susținute de Claudiu Komartin, poet, traducător, publicist și editor. A publicat, începând cu 2003, șase volume de poezie, dintre care cel mai recent, „Maeștrii unei arte muribunde” (Cartier, 2017, 2018), a primit Premiul PEN România și Premiul „Matei Brâncoveanu” pentru literatură. Este redactor-șef al publicației semestriale „Poesis internațional” (fondată în 2010) și autorul mai multor antologii și volume colective, printre care „Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului” (Cartier, 2018). A pornit în anul 2009 Clubul de lectură Institutul Blecher, ajuns în aprilie 2019 la ediția cu numărul 200. La evenimentul de vineri va citi în special poeme inedite.

Accord Vibes – Just Tango este unul dintre cele mai complexe și spectaculoase proiecte de muzică new tango din România și nu numai. Muzica sa este o poveste seducătoare despre pasiune și abandon, despre exaltare și pierderea de sine în celălalt. Este o poveste despre iubire și suferință, despre  fiecare dintre noi. Într-o formulă originală: Alexandru Anastasiu – vibrafon, Fernando Mihalache – acordeon și Cezar Knihinschi – contrabas, Accord Vibes preia celebrele piese ale lui Astor Piazzolla, cărora le  conferă un aer de unicitate, prin aranjamente originale și maniera  interpretativă de înaltă ținută. Proiectul a debutat, alături de prezența actriței Anca Țurcașiu,  în data de  4 decembrie 2016 la Sala Radio din București și a continuat printr-un turneu national în 4 orașe: Târgu –Mureș, Ploiești, Brașov și Sibiu. De asemenea, s-a  materializat prin apariția unui Compact Disc.

 

Stagiunea „Eufonii la MNLR” este un proiect al UCIMR inițiat cu scopul de a promova creativitatea autorilor români de jazz și literatură, desfășurându-se în perioada februarie – aprilie în spațiul emblematic al Muzeului Național al Literaturii Române (sediul din Strada Crețulescu nr. 8).

 

Organizator: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR, prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni din România, program prin intermediul căruia artiștii pot găsi reale oportunități de afirmare aici, acasă, pe scenele din România. Eveniment finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural Sectorul 1, în cadrul programului „Centenar pentru toți – sesiunea 2017 – 2020”.

Parteneri culturali: Exces Music, Muzeul Național al Literaturii Române și Primăria Municipiului București. Partener de mobilitate: Pony Car Sharing

Parteneri media: Enjoytv Romania, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția de Carte, Bucureșteni.ro, România Pozitivă

        

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect. Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat. De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508