spot_img

„Niciodată nu am considerat librăriile simple magazine de cărţi”

Odată cu celebrarea a 15 ani de existenţă a Editurii Cartier,  scriitorul Emilian Galaicu-Păun, redactorul-şef al acestei edituri, a oferit un interviu în exclusivitate pentru AgentiadeCarte.ro.

În 2010 editura înfiinţată la Chișinău în 1995 a împlinit 15 ani de existenţă. Cum sărbătoreşte editura acest eveniment?

15 ani (înmulţit la numărul de titluri editate în tot acest răstimp, fără a mai aminti de tirajele acestora) înseamnă mai mult decât un prag de vârstă, hai să-i zicem ieşirea din adolescenţă; este ca şi cum ai rămâne de două ori consecutiv (până de curând: 7 & 7 ani) la Palatul Elysée (dacă tot ni se spune Cartier Latin), câştigând dădăori alegerile: prima oară, ca alternativă a guvernării precedente, cea de a doua oară, drept confirmare a cursului promovat în anii aflării la putere. Ei bine, în ce ne priveşte, primii şapte ani s-au dovedit a fi, cel puţin cu începere din 1999 (când am scos DEI-ul, acel „prim Larousse românesc”, cum l-a botezat presa), ani ai vacilor dacă nu chiar grase, cel puţin de lapte. Din nefericire pentru noi toţi, au urmat 7 ani ai guvernării comuniste în Republica Moldova, şi ceea ce ar fi trebuit să însemne o creştere exponenţială a editurii s-a întors într-o luptă pentru existenţă. Paradoxal, anume în această perioadă de supravieţuire „s-au aşezat” colecţiile noastre de forţă, Cartier istoric (în primul rând; cu mari autori: Michel Winock, Michel Pastoureau, Robert Muchembled, Jacques Le Goff etc.), Biblioteca deschisă (seriile: Marguerite Duras, Pierre Drieu La Rochelle, Romain Gary, Roland Barthes ş.a.), Poesis (Cezar Ivănescu, Emil Brumaru, Şerban Foarţă, Ana Blandiana, Mircea Dinescu ş.a. – cu toţii laureaţi ai Premiului Naţional pentru Poezie); totodată, am dat o nouă suflare colecţiei Rotonda, odată cu publicarea volumelor de poezie semnate de Dan Coman, Claudiu Komartin, Radu Vancu etc. În tot acest timp, s-au făcut presiuni de tot soiul asupra editorilor basarabeni pe care guvernarea comunistă nu a reuşit să-i aibă la mână, inclusiv prin încercarea de a modifica legislaţia RM astfel încât orice critică la adresa autorităţilor să aducă a „atentat asupra orânduirii de stat”. Deloc inocentă, acuzaţia zbirului de Victor Stepaniuc, pe atunci şeful comisiei Cultură şi Învăţământ, cum că, prin acordarea unor burse de studii copiilor basarabeni, România ne fură cetăţenii, lovea mai cu seamă în politicile editoriale ale caselor neafiliate puterii – văzând bunăoară că nu poate controla concursul de manuale şcolare, insul pur şi simplu a anulat rezultatele acestuia, chit că în joc erau banii BERD-ului! (Şi azi îmi amintesc cum ni se cerea, cu o insistenţă „binevoitoare”, să scriem în caseta tehnică a manualului de Fizică – „în limba moldovenească”!)

Acestea fiind spuse, nu la sărbătoare mi-e gândul, ci la paşii de făcut pentru a recupera din mers anii în care, dacă nu am bătut pasul pe loc, nici nu am spart cercul (bine cel puţin că l-am lărgit cât de tare s-a putut, graţie colaborării cu case mari cum ar fi Seuil, Gallimard, PUF, Minuit etc.). Astfel încât degustătorii de carte vor avea şansa să-şi achiziţioneze pe durata anului „jubiliar” orice titlu Cartier scos în 2010, cu o reducere de 15% din preţul indicat pe copertă, şi asta în toate librăriile bune din România şi Republica Moldova. Meniul „la zi” e de căutat pe site-ul nostru: www.cartier.md

Se mai poate vorbi în secolul XXI de prejudecăţi naţionaliste sau de receptarea scriitorilor publicaţi la Cartier pe astfel de considerente, de către critica literară? Au existat evenimente neplăcute?

De la bun început am fost conştienţi că intrăm pe o piaţă de carte ce se extinde de la Chişinău la Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare (ca să mă limitez doar la fruntariile noastre vestice), şi că oricât de „capitalişti” (aici – de la capitala RM) am fi, tot Bucureştiul e micul nostru Paris! Nici nu se putea altfel, de vreme ce alături de scriitorii originari din Basarabia au publicat la Cartier, din chiar primii ani, nume de referinţă ale literelor române (Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina ş. a.). Totodată, volumul de poeme al lui Nicolae Popa, Lunaticul nopţii scitice, va fi distins cu premiul USR, iar Poezia generaţiei ’80 al lui Nicolae Leahu va întruni sufragiile criticii, fiind considerată cea mai consistentă monografie dedicată fenomenului optzecist. Aşadar, nici vorbă de „prejudecăţi naţionaliste” vis-a-vis de noi (decât doar în culise: un ins supărat pe toată lumea lăsa să se înţeleagă că am fi finanţaţi de KGB, ca să distrugem cultura română din interior!); dar nici „clauza naţiunii celei mai favorite” n-am avut-o, autorii noştri fiind trataţi cu aceeaşi măsură ca şi orice alt scriitor de pe piaţa românească de carte. Iar faptul că tot mai multe nume de primă mărime au apărut (sau se vor publicate) în Poesis şi Rotonda e un argument în acest sens!

În cei 15 ani de existenţă, politica editorială s-a adaptat cerinţei publicului şi concurenţei. În 2009 au luat naştere Serile poetice Cartier (Librăria din Centru, Chişinău), precum și Lecturile publice. Proză nouă (Librăria 9, Chişinău). Cât de mult au crescut de exemplu vânzările prin iniţierea acestui contact direct al scriitorilor cu publicul?

Hai să încep de la faptul că niciodată nu am considerat librăriile simple magazine de cărţi, ci mai degrabă nişte spaţii culturale în care e musai să se întâmple ceva. Deja în octombrie 2008, la inaugurarea Librăriei din Centru în cadrul sărbătorii Lire en fete, anunţam un fel de program al activităţilor culturale ce aveau să transforme cei 160 m pătraţi într-un Cărtureşti a la moldave, ceea ce s-a şi întâmplat în 2009. Serile Poetice Cartier, cu invitaţi aleşi pe sprânceană (Marcela Benea, Aureliu Busuioc, Dumitru Crudu, poeţii de la Clipa, Arcadie Suceveanu, Teo Chiriac, Vasile Romanciuc – şi am sărit peste mine), care la rândul lor au avut câte 5 invitaţi ai lor, au devenit o tradiţie ce aduce nu numai public, ci şi… cumpărători. Au fost seri în care, timp de o oră, s-au vândut tot atâtea cărţi cât într-o zi întreagă. Ceva mai restrânse, având mai degrabă o atmosferă de atelier, sunt lecturile publice în cadrul proiectului Proză nouă, de la Librăria 9. Dar şi aici ascultătorul devine, la capătul lecturii, cumpărător – cu condiţia să-i fi plăcut scriitorul invitat să citească. Nu aş putea evalua în procente sporul vânzărilor în zilele de marţi (Proză nouă) şi joi (Serile Poetice), cert este că am reuşit să ne formăm un public ce se regăseşte mai curând în librăriile Cartier decât pe culoarele ce nu duc nicăieri ale uniunilor noastre de creaţie.

Cum şi unde se situează acum Ed. Cartier, după un an de criză? Ce pericole reale urmează crizei?

Pentru noi, anul 2009 a fost unul al crizei la pătrat – cea mondială şi cea internă, odată cu alegerile din 5 aprilie şi ce a urmat după. Ţin minte că în „săptămâna sângeroasă” a lui 7 aprilie (mai cu seamă după arestările nocturne şi zvonurile despre ce se întâmplă în comisariatele de poliţie), într-una din zile NICIUN OM n-a trecut pragul NICIUNEI librării Cartier – ca şi cum venise sfârşitul lumii, cel puţin al unei lumi pe care o construisem şi noi, în toţi aceşti ani. Har Domnului, schimbarea din 29 iulie a mai descreţit feţele oamenilor, lumea se manifestă liber, ceea ce nu înseamnă neapărat că librăriile au devenit peste noapte temple (sau, dacă vreţi – mall-uri) ale consumului. Plătind pensii (mizerabile) din banii câştigaţi la negru ai basarabenilor plecaţi peste hotare, fosta guvernare a „mâncat” viţelul din juncuţa ce nici n-a fost dată la buhai (ierte-mi-se comparaţia!), asta în timp ce nomenclatura PCRM privatizase însăşi ideea de stat (Ştefan cel Mare-n persoană era înhămat la carul „statalităţii moldov’neşti”, cu Vladimir Voronin în frunte). Or, acum, că acest capitol ruşinos ţine deja de istorie, toate eforturile sunt concentrate pentru a face faţă unei crize de sistem, marile culturi nefiind ocolite nici ele (a se vedea numărul de decembrie al lui Livreshebdo, edificator în acest sens). Identificarea acestor pericole reale şi a soluţiilor posibile nu se poate face la nivelul unei singure edituri, culturi, ţări etc. – dar fiecare în parte, la locul lui de muncă, este în stare să-şi facă lucrul cât mai bine. Şi cu asta iată că încep să răspund la o altă întrebare…

Se mai pot publica astăzi cărţi sub standardele pieţei româneşti, folosindu-se materii prime mai ieftine sau mai puţin atractive pentru gustul cititorilor? Monitorizează cineva aceste aspecte ale calităţii unui produs editorial, după difuzarea lui pe piaţă?

Nu, în nici un caz. Şi nu e vorba doar de „învelişul material” al cărţii, ci şi de nucleu ei ideatic. Vreau să cred că vremea ediţiilor ieftine şi… proaste (că bune nu au de unde fi!) a trecut, ceea ce o demonstrează şi târgurile de carte din ultimii ani – cartea devine un produs de lux! Cât despre „monitorizare”, ei bine piaţa este destul de necruţătoare – după ce ţi-au zburat foile în urma unei singure lecturi sau traducerea ţi s-a părut infectă, nu mai cumperi de la acel producător şi basta!

Se pot acoperi suficiente puncte de distribuţie printr-un unic distribuitor de carte, în cazul de faţă Societatea Comercială Codex 2000?

Niciodată nu vor fi suficiente puncte de distribuţie, chiar dacă toată România & Republica Moldova ar deveni, peste noapte, nişte imense tarabe de carte, iar în orice bodegă s-ar deschide câte-o lib(e)rărie. Cu atât mai mult e de apreciat efortul dlui Florin Ungureanu, patronul Codex-ului 2000, carte face o muncă de milioane. Simt o zvâcnire de orgoliu când Dan Coman îmi semnalează că în Bistriţa a apărut, să zicem, Jurnalul de doliu al lui Roland Barthes, la doar câteva săptămâni de la ieşirea de sub tipar. Nu însă numărul de librării la suta de km pătraţi (sau, dacă vrei, pe cap de locuitor), ci locul pe care-l ocupă cartea în viaţa fiecăruia mi se pare factorul determinant. La acest capitol, România & RM sunt mult în urma unor state cum ar fi Germania, Franţa, Spania ş.a.

Cum se propun titlurile de cărţi în librării? Există vreo statistică a vânzărilor? Cum se realizează ea?

Nu voi intra în detaliile tehnice ale felului în care librarilor li se propune, iar ei aleg, titlurile noastre – la urma urmei, e secretul profesionist al dlui Ungureanu. Toată lumea însă deplânge dispariţia librarului de altă dată, om al cărţii în toată puterea cuvântului, care forma împreună cu scriitorul şi editorul o reţea vitală pentru orice cultură. Cât despre statistica vânzărilor, sigur că există şi se realizează trimestrial, uneori şi mai frecvent, dar ea este puţin relevantă atâta vreme cât – să nu se supere profesioniştii de altă dată – tocmai… nu librarul, vânzătorul de cărţi este veriga cea slabă.

Care dintre colecţiile Editurii Cartier vând mai mult?

Din timp în timp, una dintre colecţiile Cartier o ia înainte – Dicţionarele enciclopedice, într-o primă fază, apoi s-a vândut în draci Coranul, nici pe Cartier istoric nu mă pot plânge, iar odată cu Opera poetică în 2 volume a lui Emil Brumaru seria Poesis dădea lovitura (1.500 exemplare în câteva luni). Acum s-a ajuns la un oarece echilibru, atât titlurile aceleiaşi colecţii „trăgându-se” reciproc, cât şi colecţiile dându-şi mâna. E o plăcere să vezi la târgurile de carte cum scad „cu o palmă liniştitoare”, vorba lui Mircea Ivănescu, teancurile de cărţi expuse, (aproape) ca nişte vase comunicante.

Ce previziuni puteţi face pentru anul 2010, financiare, de marketing?

Ingrată ocupaţie, previziunile! Aşa că… facă-le alte Cassandre, eu tot de calcule mă voi ţine. În 2010 vom scoate ceva mai puţine titluri, în tiraje ceva mai mici, dar care – sper din toată inima – ar urma să fie absorbite într-un ritm mai alert. Altfel spus, trecem de la drumurile naţionale la cele europene! Până la Formula 1 mai e însă cale lungă!

Noile tehnologii şi producţiile pe alt tip de suport al cărţilor (de ex. electronic), iau cu asalt piaţa din vest. Sunteţi pregătiţi să faceţi faţă unor schimbări radicale, dacă ele vor apărea?

Nu cred că se impune o schimbare radicală, atâta vreme cât cititorul încă se revendică de la o civilizaţie a tiparului. La fel cum cinematografia nu a omorât teatrul, tehnologiile moderne n-au cum să concureze cartea (y compris produsul material, legat, imprimat, îmbrăcat în piele etc.), „anume înflorită/ mâinilor mele, care te-au deschis”. Dacă-i adevărat că prietenia este, înainte de toate, prezenţă fizică, lectura începe pentru mine de la mâna care deschide cartea, senzaţia tactilă („să pipăi şi să urlu: ESTE!”) luând-o înaintea văzului. Sunt cu amândouă mâinile pentru carte!

(Emilian Galaicu-Păun s-a născut la 22 iunie 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova. Licenţiat al Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău (1986); doctorand al Institutului de Literatură „M. Gorki” din Moscova (1989). Redac­tor pentru Basarabia al revistei „Vatra” (Tirgu-Mureş); redactor-şef al Editurii Cartier.

Cărţi publicate: (poezie) Lumina proprie, Literatura Artistică, 1986; Abece-Dor, Literatura Artistică, 1989; Levitaţii deasupra hăului, Hyperion, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, Dacia, 1994 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România; în urma unui concurs naţional, volumul este desemnat drept una dintre cele mai bune zece cărţi de poezie ale deceniului 1990-2000 din România); Yin Time, Vinea, 1999 (traducere în limba germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, Ludwigsburg, 2007); Gestuar (antologie), Axa, 2002 (premiul revistei “Cuvîntul”); Yin Time (neantologie,) Litera, 2004; Arme grăitoare, Cartier, 2009; (proză) Gesturi. Trilogia nimicului, Cartier, 1996; Ştiinţa, 2004 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); (eseu) Poezia de după poezie, Cartier, 1999 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); (traduceri) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, Cartier, 2001; Robert Muchembled, O istorie a diavolului, Cartier, 2002; Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, Cartier, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, Cartier, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, Cartier, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, Cartier, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, Cartier, 2009.Prezent în numeroase antologii, din ţară şi din străinătate.)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508