spot_img

Studenții români participă la cea de-a șaptea ediție a Festivalului studenților francofoni din Europa centrală și de est

Agenția universitară a Francofoniei în Europa centrală și de est (AUF ECO) și universitățile armene din Erevan organizează a șaptea ediție a Festivalului studenților francofoni din Europa centrală și de est. Anul acesta, evenimentul are loc la Erevan între 1 și 5 iulie 2018, având ca temă « Diferiți împreună ». Acest festival are ca obiectiv promovarea multilingvismului, precum și utilizarea limbii franceze într-un context multicultural.

Creat ca spațiu de dialog, Festivalul a reunit, încă de la crearea sa în 2012, peste 400 de studenți provenind din 20 de țări, mai mult de jumătate dintre aceștia provenind din instituțiile membre ale AUF în regiune. Acesta reprezintă în fiecare an un moment privilegiat pentru a sărbători tinerețea, creativitatea, solidaritatea. Festivalul este o oportunitate pentru dezvoltarea de parteneriate academice și pentru schimbul de bune practici, fiecare ediție fiind organizată cu sprijinul partenerilor din sectorul socio-economic (companii private, primării, ministere, parteneri media și instituții de învățământ sau de cercetare).

În acest an, 53 de studenți provenind din 17 țări participă la cea de-a șaptea ediție a Festivalului: Albania, Armenia, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Rusia, Georgia, Ungaria, Kazakhstan, Letonia, Macedonia, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Ucraina, Turcia. Participanții vor fi sprijiniți de voluntari, studenți ai universităților armene.

,,Acest eveniment care celebrează tinerețea, diversitatea culturală și excelența în francofonie crează un spațiu favorabil schimbului de experiențe și de idei între tinerii din diferite țări, într-o atmosferă convivială și prin intermediul unui program variat, utilizând ca mijloc de comunicare limba franceză: ateliere creative, concursuri și seri tradiționale” au declarat organizatorii.

Festivalul își deschide porțile pe 2 iulie 2018 la Universitatea de Stat din Erevan, în prezența reprezentanților Ministerului Educației Naționale și al Științelor, ai Ministerului Culturii, ai Grupului ambasadorilor francofoni din Armenia, în prezența directorului regional al AUF în Europa centrală și de est și a rectorilor și vice-rectorilor universităților armene.

Activitățile Festivalului se derulează între 2 și 5 iulie 2018 în patru ateliere: cântec, dans, pictură și fotografie. Serile vor fi consacrate concursului ,,Întrebări pentru un francofon” și prezentărilor tematice, care le vor permite participanților să își prezinte propriile țări, cu specificul, datinile și obiceiurile lor.

Festivalul se va închide pe 5 iulie 2018 la ora 19.00 la Teatrul de păpuși din Erevan, cu o seară de Gală în timpul căreia participanții vor prezenta în fața juriului și publicului roadele muncii lor în ateliere, cei mai buni dintre ei fiind premiați.

Evenimentul este organizat de către Agenția Universitară a Francofoniei în Europa centrală și orientală, în parteneriat cu universitățile armene din Erevan și cu ambasadorii francofoni prezenți în Armenia.

Despre AUF:

Agenția universitară a Francofoniei (AUF) este o asociație internațională creată cu peste 50 de ani în urmă. Aceasta reunește 845 de instituții de învățământ superior și de cercetare provenind din 111 țări de pe cinci continente. AUF este, de asemenea, operatorul pentru învățământul superior și cercetare al Summit-ului Francofoniei. Misiunea sa este de a promova o francofonie universitară solidară, angajată în dezvoltarea economică, socială și culturală a societăților.

AUF promovează solidaritatea activă între instituțiile membre și le acordă sprijinul său pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă: calitatea formării, a cercetării și a guvernării academice; inserția profesională și angajabilitatea absolvenților de învățământ superior; implicarea în dezvoltarea societăților. AUF acționează în 10 regiuni ale lumii, inclusiv în Europa centrală și de est.

Pentru mai multe informații: www.auf.org

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508