spot_img

Statutul Uniunii Scriitorilor din România, contestat în instanţă!

Luni, 3 august 2015, s-a desfăşurat o şedinţă a Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România, în absenţa preşedintelui Nicolae Manolescu. După 9 zile de la şedinţă, pe pagina web a U.S.R. a fost postat un comunicat de presă, cu informaţii despre ordinea de zi şi hotărârile Comitetului Director al U.S.R.. Cel mai lung punct al comunicatului îl reprezintă cererea de chemare în judecată a U.S.R. formulată de scriitorul şi universitarul Cristian Tiberiu Popescu (Cristian-Gheorghe Popescu, în actele oficiale), prin care a fost solicitată anularea unor articole din Statutul U.S.R.. Prima înfăţişare în proces va fi pe 3 septembrie 2015, ora 12.30, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (dosarul 33155/299/2015). Cristian Tiberiu Popescu este unul dintre semnatarii scrisorii “Pentru un început de reformă a Uniunii Scriitorilor din România” adresată preşedintelui Nicolae Manolescu de Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România, în februarie 2015, după scandalul mediatic generat de acordarea Premiului „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, la 15 ianuarie 2015, scriitorului Gabriel Chifu, vicepreşedintele U.S.R.. Cristian Tiberiu Popescu a cerut anularea în instanţă a mai multor prevederi statutare ale U.S.R., prevederi modificate sub preşedinţia lui Nicolae Manolescu. Printre acestea, şi prevederea care limita numărul de mandate, maxim două, ale preşedintelui U.S.R.. În acest moment, Nicolae Manolescu se află la al treilea său mandat de preşedinte ales al U.S.R.. Un alt punct care va fi dezbătut de către Judecătoria Sectorului 1 este legat de obligaţia ca U.S.R. să publice anual, în Monitorul Oficial, partea a IV-a, raportul de activitate şi situaţiile financiare. U.S.R. nu a pus în aplicare prevederile legale în vigoare, aducând drept argument un decret-lege din 1949, abrogat în 1990. “Cred că acţiunea profesorului Cristian Tiberiu Popescu este cu totul îndreptăţită şi ne poate oferi, după ce se va exprima justiţia printr-o hotărâre definitivă, un restart al breslei scriitorilor, aşa cum se va impune acest restart din redactarea hotărârii instanţei de judecată. Gestul lui Cristian Tiberiu Popescu trebuie salutat pentru că – oricare ar fi sentinţa în acest proces – vine să limpezească carenţe ale statutelor U.S.R. şi, mai ales, felul în care acestea vor lucra cu spirit democratic şi critic în cea mai importantă organizaţie a scriitorilor din România”, a declarat Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti Poezie şi membru în Comitetul Director al U.S.R..

AgenţiadeCarte.ro vă prezintă comunicatul de presă postat pe pagina web a U.S.R.

Ședinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România (3 august)

La şedinţă au participat următorii membri ai Comitetului Director: Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte, Gabriel Chifu, vicepreședinte, Mircea Mihăieș din partea Filialei Timișoara, Aurel Maria Baros, președinte Filiala București – Proză, Adrian Popescu din partea Filialei Cluj, Dan Mircea Cipariu, președinte Filiala București – Poezie.

Invitați: Daniel Cristea-Enache, director de imagine, Stela Pahonțu, director economic, și Ion Pahonțu, director administrativ.

Ordinea de zi a ședinței:

  1. Stabilirea membrilor juriului pentru Festivalul Național de LiteraturăFestLit, Cluj, 4-6 octombrie 2015.

Membrii Comitetului Director au votat în unanimitate pentru ca următorii critici literari să facă parte din juriu: Răzvan Voncu, Cornel Ungureanu, Daniel Cristea-Enache, Irina Petraș, Antonio Patraș, Gabriel Coșoveanu. Dl Leo Butnaru urmează să comunice cine va face parte din Juriu din partea Filialei Chișinău.

  1. Stabilirea premiului Filiala anului oferit în cadrul Festivalului Național de Literatură FestLit.

Se stabilește și se votează în unanimitate ca la această primă ediție premiul Filiala anuluisă fie acordat Filialei Cluj.

Dl Varujan Vosganian, dl Dan Mircea Cipariu și alți membri ai Comitetului Director propun ca Regulamentul de acordare a acestui premiu să aibă în vedere criterii de acordare precum: organizarea de manifestări literare, calitatea lor și a participanților etc.

  1. Stabilirea Calendarului evenimentelor din această toamnă.

Membrii Comitetului Director au primit informații despre următoarele evenimente culturale ce vor avea loc în semestrul II al acestui an:

31 august – Premiile Uniunii Scriitorilor din România, Bucureşti (la Biblioteca Centrală Universitară);

01-02 septembrie – Gala Poeziei Române Contemporane, Alba Iulia;

09 septembrie – Vizita unei delegaţii de scriitori chinezi ;

24-27 septembrie – Festivalul de Literatură, Chişinău;

04-06 octombrie – Festivalul Naţional de Literatură, FestLit, Cluj;

20-21 octombrie – Simpozion revista ORIZONT – 25.

Se stabilește ca următorul Comitet Director să aibă loc în data de 31 august 2015.

  1. Informare privind cererea de chemare în judecată a U.S.R. de către dl Cristian-Gheorghe Popescu, care solicită anularea unor articole din Statutul U.S.R.

Dl Cristian-Gheorghe Popescu ne dă în judecată solicitând:

– Anularea prevederilor art. 20, art. 25 lit. a și art. 61 din Statutul U.S.R.

– Anularea prevederilor art. 16, art. 17, art. 20 lit. a, art. 27 și art. 48 din Statutul U.S.R., invocând că U.S.R. este asociație profesională ce funcționează conform prevederilor OG nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații.

În realitate, Uniunea Scriitorilor din România nu funcționează după această ordonanță.

Art. 85 din această Ordonanță prevede: ”Persoanele juridice de utilitate publică – asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel – înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor.”

Uniunea Scriitorilor din România a fost înființată și a primit utilitatea publică prin Decretul nr. 267 din 1949, unde se precizează că Organizația Scriitorilor din Republica Populară Română se dizolvă și patrimoniul trece asupra Uniunii Scriitorilor din R.P.R., care devine automat în 1990 Uniunea Scriitorilor din România.

Dosarul are termen de judecată în data de 3 septembrie 2015.

  1. Informare privind finanțarea revistelor (Legea nr.136/2015 și Normele metodologice emise de Ministerul Culturii).
  1. Diverse:

– Discutarea solicitării revistei  Antiteze din Piatra Neamț pentru acordarea egidei U.S.R.

Membrii Comitetului Director decid ca pentru o perioadă de timp să nu se mai acorde egida U.S.R.

– Stabilirea raporturilor de colaborare cu Editura Cartea Românească.

– Informare privind o solicitare a dnei Carolina Ilica.

– Discutarea unei propuneri de revizuire a Statutului făcute de dl Vasile Farago.

Comitetul Director constată că observațiile dlui Vasile Farago sunt nefondate și nu se bazează pe informații corecte.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508