spot_img

”Simbolismul corpului uman”, de Annick De Souzenelle

La editura Herald, în colecția Arhetip, a apărut volumul ”Simbolismul corpului uman”, de Annick De Souzenelle. Traducător: Margareta Gyurcsik. ”Simbolismul corpului uman” este o lucrare clasică în cercurile esoterismului francez. Doamna Annick de Souzenelle, un terapeut creștin ortodox care a studiat matematica și teologia și a fost profund influențată de psihologia lui C.G. Jung, se consacră spiritualității creșține, în tainele căreia descoperă însuși sensul existenței umane. Pentru doamna de Souzenelle mythos-ul creștin este o cale vie spre realizarea potențialului uman, dar o cale al cărui limbaj a fost uitat. Această carte reprezintă un studiu fascinant și elaborat, care încearcă se readucă la viață mitul, aplicând simbolismul limbii ebraice la înțelegerea Bibliei și, în mod special, a referințelor foarte numeroase la corpul uman care apar în textul sacru. Deloc întâmplător, autoarea are revelația semnificației Arborelui Sefirotic Arborele Vieții din filosofia cabalistică –, ca model arhetipal al corpului uman, descriind de fapt o autentică cale spirituală spre unirea cu divinul. Este o carte cu profunde implicații, bogată în paralele mitologice și interpretări în spirit cabalistic ale textului biblic.

„Miturile sunt aici, patrimoniul nostru sacru e imens, dar nu știm să-l descifrăm, nu i-am trăit niciodată cu adevărat limbajul sau, mai exact, I am coborât limbajul la nivelul trăirii noastre banale, în loc să ne lăsăm purtați de el pe planurile noi de conștiință unde ne invită. Procedând astfel, considerându-l infantil, l-am eliminat din lucrările noastre științifice. Și ne aflăm în punctul unde, știința impunându-ni-se ca singurul cadru de referință legitim și securizant, am eliminat limbajul mitului din însăși inima vieții noastre.”

 

„Corpul vorbește, trăiește; el transmite cerința de creștere a nucleului ființei cuprins în fiecare dintre celulele sale menite a-i elibera energia. Finalitatea sa este «corpul divin», modelul său, care i s-a arătat lui Moise și a cărui imagine acesta din urmă ne-a transmis-o sub forma Arborelui Sefirotic.”

 

„Căci purtăm în noi această «obârșie unică și necunoscută ». Necunoscută, pentru că ține de ființa noastră profundă, de zonele adânci unde nu ajungem decât prin nașteri interioare, prin zămislirile sinelui de către sine, care vor face obiectul studiului ce urmează; corpul nostru le este program și unealtă, dar și obârșie care răzbate uneori în cuvântul profetului, în cântul poetului sau în limbajul voalat al inconștientului.”- Annick de Souzenelle

 

 

Scriitoarea Annick de Souzenelle (n. 1922) a studiat inițial matematica, apoi științele medicale, profesând un timp îndelungat ca asistentă medicală anestezistă. Ulterior a devenit psihoterapeut. S-a dedicat în timp studiului teologiei și s-a convertit de la catolicism la ortodoxie, rămânând deschisă și față de alte căi spirituale de realizare a sinelui.

Este autoarea a numeroase lucrări de spiritualitate, dintre care amintim: L’Égypte intérieure ou les dix plaies de l’ame (1991), La Lettre, chemin de vie: Le symbolisme des lettres hébraïques (1993), Le Féminin de l’Ętre. Pour en finir avec la côte d’Adam (2000), O’Edipe intérieur (2008), Le Livre des guérisons. Les Évangiles en eaux profondes (2017).

 

www.edituraherald.ro/carti/simbolismul-corpului-uman-detail#.XIOLQygzbIU

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508