spot_img

“Dracula-Ordinul Iubirii”, lansat la Râmnicu Sărat

Sâmbătă, 9 februarie 2013, ora 11.00, în incinta Centrului Cultural “Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, va avea loc lansarea romanului “Dracula-Ordinul Iubirii”, aparținând contelui francez de origine română Laurian Câlniceanu de Kelling, Editura Rafet. Amfitrionul evenimentului va fi dl. Constantin Marafet, directorul editurii Rafet. Despre carte și autor va vorbi poetul Marian Ilie.

“Pe parcursul pseudo-jurnalului zen puteți afla amănunte extreme de interesante vis-à-vis de ipotezele inedited privind descifrarea tăblițelor de aur din tezaurul dacic de la Sinaia sau informații despre Prințul Charles și numeroasele sale vizite din România.” (editorii)

„Cartea prezintă intâmplările din perioada campaniei electorale locale din 2012 când volumul de debut „PICURI DE ROUĂ” este trimis de editura Rafet la o bibliotecă din Paris. Aici a fost văzut de excentricul Conte de origine română Laurian Câlniceanu de Kelling, profesor de istorie, doctor în hermenautică, Cavaler al ORDINULUI IUBIRII. Datorită acestui volum de haiku acesta a dezlegat o enigmă la care lucra de peste 35 de ani! Acum va veni să mulțumească autorului, să prezinte câteva ipoteze inedite pentru istoria și literatura română și … mult mai mult decât atât!” (echipa Ordinul Iubirii)

Articole recomandate

4 COMENTARII

  1. Interesant. Deci „Picuri de rouă” a provocat o avalanșă.. Interesant. regret ca nu pot fi de fata.

  2. Exact!
    Totul a inceput in momentul in care volumul PICURI DE ROUA a ajuns la Paris !
    Cu siguranta DRACULA Ordinul Iubirii va ajunge in Canada la dvs.!

  3. Va spuneam ca Ramnicu Sarat a fost – asta vara, pentru o zi – Capitala Mondiala a Literaturii si dadeam de inteles ca aici se vrea chiar mai mult. Iata, sambata a avut loc o noua sedinta a Parlamentului nostru Literar, care a legiferat intrarea in istoria literaturii mondiale a cartii DRACULA*Ordinul Iubirii, de Genovel-Florentin Fratila (Ramnicu Sarat, Ed. Rafet, 2013), un „pseudojurnal Zen”, cum il intituleaza autorul, o delicata lucrare de inginerie epica (nota mea) in care realul si imaginarul se impletesc in cea mai decenta proportie, iar prezentul se imbina cu istoria si legenda, generand un discurs literar captivant, bine dozat si bine tintit. E povestea unui inginer ramas somer, care-si cauta – fara succes – un drum in politica, pentru a-l descoperi in literatura. Smuls din cele lumesti de talentul sau de bijutier intr-ale cuvantului si noimei, evadeaza in lumea mirificului, unde traieste o experienta revelatorie, care ii ofera raspunsuri la o serie de enigme si intrebari existentiale. De-abia acum, „mirificat” in Cavaler al Ordinului Iubirii, este pregatit sa infrunte provocarile social-politicului si sa invinga datorita FLORII VIETII si a PLANULUI DE SCHIMBARE A LUMII. O revansa izbavitoare, pentru el si pentru semeni – cata vreme iubirea este si triumfa.
    O carte frumoasa, captivanta, usor de citit, accesibila si ca pret, in care indraznesc sa vad un „best seller”. Pentru detalii legate de carte va puteti adresa prin e-mail , iar dupa citirea ei va asteptam alaturi de noi, in Echipa ORDINUL IUBIRII..

    Iata, mai jos, un prim ecou:
    http://www.youtube.com/watch?v=nUsfu97-0fA

    DARCULA Ordinul Iubirii -lansare

  4. DRACULA Ordinul Iubirii

    O carte absolut fascinanta al carei subiect porneste de la un fapt real, dezbate o noua viziune asupra operei lui Lucian Blaga si propune un PLAN DE SCHIOMBARE A LUMII. Cu ajutorul regulii de baza a haiku-ului, 5-7-5, contele Laurian Calniceanu, cavaler al Ordinului Iubirii, dezleaga misterul tablitelor de aur de la Sinaia.

    O adevarata pledoarie pentru schimbarea lumii, schimbare ce incepe din interiorul fiecaruia.

    „Simplitatea este esenta genialitatii!”;
    „urmeaza Calea – / primul pas incepe din / Templul LUMINII”;
    „Calea Iubirii – / Cheia intelepciunii / deschide Poarta”;
    „deschide Poarta – / transformat in LUMINA / vei gasi SURSA”;
    „Schimbarea lumii incepe din interiorul fiecaruia!”;
    „femeia – un etern mister”

    – sunt doar cateva elemente ce incita la lectura!”

    Biblioteca Judeteana Buzau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508