spot_img

Regizorul Bogdan-Cristian Drăgan, invitatul lui Nicolae Coande, la Biblioteca Franceză „Omnia”

Poetul Nicolae Coande revine cu un nou proiect menit să aducă artistul român în fața publicului său. Proiectul, “Artistul în timpul său”, își propune să contribuie la cunoașterea artiștilor din urbea craioveană de o manieră mai decisă, cu tot ceea ce înseamnă munca și opera acestora, fie că sunt scriitori, regizori, artiști plastici, poeți sau organizatori ai unor evenimente culturale. Întâlnirile de acest gen vor avea loc lunar la Biblioteca Franceză “Omnia” (director, Doina Ghiță). Primul invitat este regizorul Bogdan-Cristian Drăgan, care va prezenta, vineri, 15 mai 2015, de la ora 14, un film cu valoare de excepție, în premieră absolută, primul făcut cu regele Mihai I la Versoix, în anul 1990.

Intitulat ”Regele meu, revoluția mea”, filmul reprezintă un interviu acordat de MS Regele Mihai.  Filmul a fost intenționat lăsat needitat, deoarece realizatorii au dorit să nu-i știrbească valoarea emoțională de document. Realizatorii  sunt studenții Academiei de Teatru și Film, participanți la Festivalul de Film documentar de la Nyon: Bogdan-Cristian Drăgan, Cornel Mihalache, Matei Firică, Viorel Sergovici jr.

Totodată, publicul prezent va putea viziona filmul “Los olvidados” (“Cei uitați”), scenariul și regia Bogdan-Cristian Drăgan, film prezentat în anul 1990, la Festivalul de Film documentar de la Nyon (Elveția). Filmul a câștigat Premiul pentru scenariu la Festivalul Dakino, Bucuresti.

Intrarea publicului este liberă.

Regizorul se destăinuie: “În anul 1990, un grup de studenți ai Academiei de Teatru și Film din București, a fost invitat să-și prezinte filmele la Festivalul de Film documentar de la Nyon (Elveția). Festivalul inclusese într-un program special filme de arhivă care prezentau istoria regalității din România, filme pe care noi le vedeam în premieră absolută. Invitații de onoare la aceste proiecții au fost Majestatea sa Regele MIHAI și Regina ANA. Pentru noi a fost un moment de mare emoție să ne vedem, pentru prima dată, Regele și Regina. Prin bunăvoința doamnei arhitect Sanda Budiș,care a făcut diligențele necesare, am avut onoarea de a fi primiți la Versoix de MS Regele Mihai și de Regina Ana. MS Regele Mihai a avut bunăvoința de a ne acorda un interviu. Acest interviu vă este prezentat în premieră.

Interviul nu a mai fost difuzat și este needitat, tocmai pentru a păstra vie emoția momentului. Calitatea tehnică a filmării este, pe alocuri precară, dar gândiți-vă la trecerea timpului, la mijloacele tehnice ale anului 1990 (s-a filmat pe o casetă VHS, cu o camera neprofesională, fără lumini etc). Cel de-al doilea film pe care vi-l propun se numește “Los olvidados”(“Cei uitați”), titlu citat după faimosul film al lui Bunuel. Este primul meu film, realizat în condiții dramatice în decembrie 1989. Eram pe atunci student în anul I la Regie și tocmai primisem rația de peliculă de 16mm și un aparat “Krasnogorsk”, cu arc (puteam filma cadre de cel mult 15 sec.), când s-au declanșat evenimentele care au dus la sfârșitul dictaturii lui Ceaușescu. Bineînțeles că m-am dus pe străzile Bucureștiului pentru a filma “revoluția”. Am sesizat încă din prima zi că ceva ciudat se întâmpla: pe de-o parte entuziasmul fără margini, de tip fiesta al celor ieșiți în stradă, pe de altă parte realitatea tragică a tinerilor morți. Totul avea un aspect suprarealist. De aici și cele două realități prezentate de film: bucuria instinctuală și priveliștea tragică a morților, care vor fi atât de repede uitați (Ei sunt “cei uitați”). Când a fost difuzat pentru prima data la televiziune, filmul a stârnit multe controverse, am avut onoarea să fiu chiar amenințat cu moartea pentru “întinarea sfintei noastre revoluții”. Este un film stângaci realizat, dar pe care îl iubesc ca pe primul meu născut. Marele om de televiziune, regretata Jana Gheorghiu, i-a acordat premiul pentru scenariu la Festivalul Dakino și i-a dedicat o emisiune specială. A fost și filmul prezentat la Festivalul de la Nyon. Atunci, ieșeam pentru prima dată din țară.”

Bogdan-Cristian Drăgan (n. Bucureşti, 13 martie, 1956) a absolvit inițial Academia de Studii Economice Bucureşti, Secţia Relaţii Economice Internaţionale (1980), iar apoi Academia de Teatru şi Film Bucureşti, Regie film şi tv (clasa Dan Piţa şi Valeriu Moisescu), şef de promoţie (1993). Studii postuniversitare scenaristică FEMIS, Franţa. Este doctor în cinematografie şi media al U.N.A.T.C. Bucureşti cu o lucrare despre videoartă (2002). A fost cercetător ştiinţific principal la Institutul de Economie Naţională şi la Departamentul de Reformă al Guvernului României. A publicat numeroase articole şi a colaborat în reviste de specialitate. Realizator şi moderator al emisiunii „Art Magazin” la TVR Craiova. Conferenţiar univ. dr. la catedra de regie film şi tv a U.N.A.T.C. Bucureşti şi profesor asociat la Departamentul de Teatru din Craiova (Arta actorului de film, Practica spectacolului teatral, Analiza textului dramatic). A susținut conferinţe şi comunicări ştiinţifice la Dessau, Cairo, Paris pe teme de film, teatru şi videoartă.

În prezent regizor artistic la TVR Craiova şi TVR 3.

Filmografie selectivă:

„Cortul”, lung metraj cu Victor Rebengiuc, Ilie Gheorghe, Anca Dinu, Claudiu Bleonţ, Cristian Iacob. Peste 100 de scurt metraje şi filme pentru televiziune; „Ema”, marele premiu Costineşti; „Los olvidados”, premiul Festivalul Dakino; „Poveste din cartierul de est”, premiul al II-lea, Dresda; „Plecare în străinătate”, premiul UCIN pentru cel mai bun film video al anului; „Cooking”, premiul întîi Festivalul de la Dessau; „Shakespeare in Life”, prezentat la Festivalul Shakespeare, „Imagini”, film realizat pentru BBC; „O zi de școală”, marele premiu SIMFEST; ,,Ciorba de pește”, marele premiu acordat de UZPR.

Piese de teatru montate la Teatrul Naţional din Craiova:

„Domnişoara Iulia” de August Strindberg, „Naşterea” de Constantin Voiculescu, „Ursul” şi „Cântecul lebedei” de A.P. Cehov, „Valsul hazardului” de Victor Haim.

Alte spectacole de teatru montate:

„Bolnavul închipuit” de Moliere, „Cântăreaţa cheală” de Eugen Ionescu, „Carantina” de Tullio Zanovello, Premiul Fundaţiei „Elvira Godeanu”, „Bietul John” de Bogdan- Cristian Drăgan, „Procesul Eminescu” de Bogdan-Cristian Drăgan, „Procesul Brâncuşi” de Bogdan-Cristian Drăgan, „Scrisori către bunul Dumnezeu „de I.D. Sîrbu, „Matca” de Marin Sorescu, „Revolta de pe urmă a Evei Braun” de Bogdan-Cristian Drăgan, „Relatare despre moartea mea”, adaptare de Horia Gârbea după romanul cu titlul omonim al lui Gabriel Chifu, spectacol montat în Serbia, Premiul special al juriului la Festivalul internaţional de Teatru Clasic de la Varșeț, „Castelul orbilor”, de Gellu Naum, prezentat la Centrul Cultural din Belgrad.

Participări la festivalurile internaţionale de la Munchen, Cairo, Paris, Londra, Dresda, Dessau, Tel Aviv, Budapesta, Bremen, New York.

Expoziţie de fotografie la Muzeul de Artă din Craiova, Palatul „Jean Mihail”

Scenarist al serialului BBC” Piaţa rotundă”, premiul al II-lea, New York.

Autor al pieselor de teatru,” Revolta de pe urmă a Evei Braun” şi „Bietul John „reprezentată pe scena Teatrului „Elvira Godeanu”, premiul Fundaţiei Elvira Godeanu. Participare la ultimele trei ediții ale Festivalului Internțional Shakespeare cu filmele „Shakespeare in Life” „Just Hamlet” și „Anatomia sticlei.”

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508