spot_img

Recital de muzică flamenco:Pedro Sierra şi Juana la Tobala, la ARCUB

Joi, 23 octombrie 2014, de la ora 20.00, la Sala ARCUB, va avea loc un recital de muzică flamenco, în interpretarea a două dintre numele mari ale flamencoului actual: chitaristul Pedro Sierra și solista Juana la Tobala (cantaora). Evenimentul este organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București în colaborare cu Instituto Cervantes din București, cu Ambasada Spaniei în România și cu AECID (Spania).

Pedro Sierra (Hospitalet, Barcelona), renumit chitarist de flamenco, locuiește în Sevilla din 1990 și este considerat unul dintre marii artiști ai flamencoului, dată fiind polivalența cu care intervine la chitară, dar și ca acompaniament de voce și dans. Artistul îmbină cu mare măiestrie cele trei moduri de a cânta, motiv pentru care a fost solicitat de toate marile figuri ale cântecului și dansului flamenco, între care Farruco, José Mercé, Manuela Carrasco, Mayte Martin, Mario Maya, La Tobala, Javier Barón, El Potito, Israel Galván, Cristina Hoyos, La Susi, Carmen Linares etc. Cu timpul, Pedro Sierra a ajuns să fie chitaristul preferat al acestor artiști, urmându-și totodată și cariera de solist  prezent pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii.  A compus muzica pentru opere de flameco precum „Romancero Gitano” al Cristinei Hoyos, „Por Aquí te quiero ver” al lui Manuel Soler, „Los Zapatos Rojos”  al lui Israel Galván, „La Francesa” de Pastora Galván, „Poema del Cante Jondo” pentru Baletul din Andaluzia, „Encuentros”  de El Junco, și pentru filmul „Bodas de Gloria”, al maestrului Farruco. Pedro Sierra  este, de asemenea, un experimentat producător și a înregistrat de-a lungul timpului alături de nume sonore cum ar fi: Carmen Linares, El Yunque, Parrita, La Tobala, La Susi, Morenito de Illora, El Potito, Paco Taranto, María Vargas, El Polaco, José Parra, Juanito Maravillas, Perro de Paterna, El Loreño, Diego „El Cabrillero”, Familia Montoya, El Barrio, Triana Pura, La Macanita, Enrique „El Extremeño”, El Boquerón, Isabel Pantoja, Diego Vargas, Lolita Valderrama, Luis de Lebrija, Paco Cepero, Chiquetete, Romeros de La Puebla, Ecos del Rocío, Albahaca etc. Ca solist, a înregistrat trei albume: „Al sur de mi guitarra” (1999), „Decisión” (2001) și „Nikelao” (2005), foarte bine primite atât de public, cât și de presa specializată. În 2012, a realizat, la cererea lui Ruben Olmo, directorul Baletului Flamenco din Andaluzia, muzica spectacolului „Llanto” de Ignacio Sánchez Mejías.

Juana Riba Salazar la Tobala, s-a născut în Sevilla, în clanul Los Tobalos. A început să cânte flamenco de când era copil și, în scurt timp, a ajuns să colaboreze, între alții, cu artista ca Manuela Carrasco, Joaquin Cortes, La Chana. S-a făcut remarcată ca o cantaora însoțitoare în spectacole de dans flamenco, ceea ce a atras atenția maeștrilor Farruco și Mario Maya. Vocea ei a impresionat publicul din toată lumea întrucât artista a urcat pe scene din săli de prestigiu din orașe precum New York, Yakarta, Tokio, Kuopio, Mexico DF, Bogota, Sidney, etc. A participat la festivaluri flamenco cum sunt Bienala Flamenco de la Sevilla sau Festivalul din Jerez de la Frontera, Córdoba, precum și la întâlnirile de flamenco și fado organizate la Teatrul Regal din Madrid. Fiind prima voce flamenco care a cântat pe această foarte cunoscută scenă, Juana Riba Salazar a impresionat prin ușurința și stilul foarte personal. Ca solistă, a realizat opt înregistrări alături de producătorul și sotul ei, chitaristul Pedro Sierra: „Dime sí en la vida“ (1989), „Jardanay“ (1993), „Espejo del Alma“ (1995), „Rincones de sueños puros“ (1997) și ‘Duquelas“ (1999), „Azul“ (2004); în 2013, a sărbătorit 20 de ani de carieră prin discul „Entreaguas”.

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat. ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.  În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.

Parteneri media: TV City, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, media TRUST.

Parteneri media online: Port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, hipmag.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508